Un urias scandal de coruptie zguduie din temelii Prefectura Vaslui. Este vorba despre un dosar de fals si uz de fals, instrumentat de Directia Generala Anticoruptie si DNA, privind un prejudiciu de peste 20 milioane de euro, in care sunt cercetate nume sonore din administratia publica a judetului, cum ar fi subprefectii Sergiu Marian si Vasile Catalin Cupsan, precum si directori ai serviciilor deconcentrate. Un teren de 44 de hectare, situat la intrarea in Vaslui, in Moara Grecilor, a fost la un pas de a ajunge la un mostenitor romano-american fantoma, in urma unor manevre de culise.
O hotarare a Comisiei Judetene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, 242/ 7.06.2007, a fost tinta unor interese oculte, prin care un cetatean pe nume Corneliu Savescu, cu domiciliul in Pennsylvania, SUA, urma sa fie pus in posesie pe terenul Statiunii de Cercetare a Pajistilor Vaslui. Hotararea, semnata si parafata pe timpul fostului prefect Zaharia, a fost data din nou la semnat in primele zile de mandat ale prefectului Iftimoaei, mai multe personaje importante din judet fiind interesate sa puna mana pe cele 44 de hectare din coasta municipiului resedinta. Fara sa stie ce semneaza, prefectul Iftimoaei a girat o noua hotarare a Comisiei Judetene, cu acelasi numar si aceeasi data de emitere, ca si in primul caz. „Grijulii”, autorii loviturii au distrus originalele primei hotarari, atat la Institutia Prefectului, cat si la primariile Vaslui si Miclesti. Cazul a ajuns in atentia ofiterilor de la Directia Generala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Iasi, ca si la procurorii DNA, care au deschis dosarul 46/P/2008. Pana acum, in acest dosar au dat declaratii mai multi angajati ai Prefecturii. Daca terenul cu pricina ar fi ajuns la Savescu (despre care serviciile de informatii sustin ca nici nu ar exista), personajele din umbra ar fi pus la cale un tun imobiliar de 20 de milioane de euro. Dosarul nr. 48/P/2008, aflat pe rolul DNA Iasi, se refera la afacerea de fond funciar, respectiv obtinerea a 44 ha teren intravilan in municipiul Vaslui, in ceea ce unii observatori au numit-o afacerea „Pajisti – Moara Grecilor”, in care se pare ca este implicata, printre alte institutii si persoane, si Institutia Prefectului Judetului Vaslui. „In ceea ce ma priveste, am semnat cea de-a doua „forma” a Hotararii nr. 242/07.06.2007 a CJFF Vaslui =, dupa ce m-am consultat cu directorul Costica Coatu. Fiind contrasemnata si verificata de colegii mei, am procedat la semnarea hotararii respective, mai ales ca am vazut ca dl Savescu Calin Corneliu avea o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. In momentul respectiv, nu am stiut de existenta unei hotarari cu acelasi numar si aceeasi data, insa cu un continut diferit”, sustine prefectul Ciprian Iftimoaie. Corneliu Calin Savescu, cetatean roman, domiciliat in SUA, str. Macoby Creek Way, nr. 925, orasul Pennsburg, Pennsylvania, cere, in 1998, retrocedarea unor suprafete de teren in comuna Miclesti, judetul Vaslui. Un avocat din Bucuresti, pe nume Petru Filip, imputernicit al lui Savescu, a inceput atunci razboiul cu autoritatile statului pentru a pune mana pe mari suprafete de teren.
Ciprian Iftimoaei a semnat ca… prefectul!
Cateva luni mai tarziu, se schimba conducerea Prefecturii si la carma ajunge tanarul Ciprian Iftimoaei. Dupa cum ne-a precizat domnia sa, acesta a primit drept de semnatura pe 3 septembrie 2007, desi fusese numit pe 28 august. La cateva luni de la numire, in mod uluitor, prefectului i se pune sub nas aceeasi hotarare 242, datata 07.06.2007, care valideaza propunerea Comisiei locale de fond funciar a comunei Miclesti privind reconstituirea in natura a suprafetei de 44,49 ha teren domnului Savescu Calin Corneliu (…) cu atribuirea terenului la SCPCP Vaslui (Statiunea de Cercetare a Pajistilor, n.r.) Vaslui, pe raza municipiului Vaslui”. Savescu urma sa primeasca 44 de hectare de teren in coasta Vasluiului, intr-o zona in care metrul patrat de teren se vinde cu 30 de euro/mp. Gabriela Luca, functionara din subordinea subprefectului Catalin Cupsan, este persoana care a intocmit aceasta hotarare-fantoma, in ambele cazuri. Luca ar fi declarat in fata anchetatorilor ca tot ceea ce a facut a fost la „ordinele” subprefectului Sergiu Marian, care i-ar fi spus ca trebuie sa-i dea cele 44 de hectare lui Savescu, numaidecat, pe terenurile Statiunii de Pajisti. „Stiu ca doamna Luca sustine acest lucru, dar probabil dansa a inteles in mod gresit un anume lucru. La inceputul anului, a venit in biroul meu dl avocat Filip, imputernicitul lui Savescu, pentru a ne soma sa-l punem in posesie. Eu am chemat-o pe doamna Luca si am intrebat de ce nu a fost pus in posesie mostenitorul. Ea mi-a spus ca nu are cum, ca trebuie sa primeasca teren de la ADS. I-am spus sa-l cheme pe Hudum si sa gaseasca impreuna o solutie, sa i se dea cele 44 de hectare la care are dreptul. Probabil, asa cum am vazut ulterior, a inteles gresit ceea ce i-am spus eu”, spune subprefectul Sergiu Marian.
Hotararea a fost anulata tarziu
„Este evident faptul ca numerotarea si datarea acestor hotarari cu 242 si data 07.06.2007 reprezinta o eroare materiala, voluntara sau involuntara, comisa de persoana care a redactat-o. Prin Ordinul Prefectului nr. 179/19 mai 2008 am desemnat o comisie speciala pentru a verifica modalitatea in care s-a adoptat si s-au redactat hotarari de CJFF. Concluziile acestei anchete interne vor fi supuse analizei Comisiei de Disciplina a Functionarilor Publici din Institutia Prefectului Judetului Vaslui si, eventual, Comisiei de Disciplina a inaltilor Functionari Publici. In sedinta Comisiei Judetene de Fond Funciar Vaslui din data de 10 iunie 2008, in urma consultarii Comisiei Tehnice din Prefectura Vaslui, am inclus pe ordinea de zi un proiect de hotarare privind revocarea celei de-a doua forme a Hot. nr. 242/ 07.06.2007 a CJFF Vaslui emisa cu stabilirea amplasamentului de 44 ha la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Pajisti (SCDP)Vaslui, pentru a nu mai produce niciodata efecte juridice”, sustine prefectul Iftimoaei.





