Cantaretul Julio Iglesias a sustinut, miercuri seara, pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, un spectacol de doua ore, pe o vreme potrivnica, cu ploaie si vant, in fata a aproximativ 4.000 de spectatori, printre care si parintii lui Costel Busuioc, cu care spaniolul a cantat in duet piesa Caruso.
Pe parcursul concertului, Iglesias a interpretat in duet cu romanul Costel Busuioc piesa „Caruso-Te voglio bene assai”, ridicand spectatorii in picioare. Printre spectatori s-au numarat si parintii lui Costel Busuioc, care locuiesc in comuna ieseana Tomesti, situata la doar cativa kilometri de Iasi.
Concertul nu a inregistrat insa succesul asteptat de organizatori, care mizau pe cel putin 7.000 de oameni la acest spectacol.
Repertoriul cantaretului spaniol a inclus cele mai cunoscute melodii ale sale, acestea fiind interpretate atat in limba spaniola, cat si in engleza.
La un moment dat, in timpul spectacolului, Julio Iglesias a remarcat o oarecare apatie a publicului de la Iasi. „Vreau sa vad mai multa miscare. La Cluj am avut un public mai vioi”, le-a spus Iglesias celor prezenti.
In pauzele dintre melodii, cantaretul spaniol i-a indemnat pe spectatori sa nu uite sa faca dragoste cand ajung acasa.
Iglesias a fost insotit la Iasi de un band alcatuit din 12 persoane – sapte instrumentisti, doi dansatori de tango si trei backing vocals.
Ultimul concert al lui Julio Iglesias din cadrul turneului intreprins in Romania, care pe langa Iasi a mai cuprins si Clujul, este programat pe 19 iulie, la Constanta.
In cadrul turneului „40 de ani de muzica”, inceput in ianuarie, Iglesias a cantat deja in Africa de Sud, Columbia, Venezuela, Argentina, Uruguay, Brazilia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Slovenia, Ucraina, Serbia si Rusia.





