Organizatia al-Qaida este aproape invinsa in Irak si Arabia Saudita si se afla in defensiva in restul lumii, a declarat directorul CIA Michael Hayden, in cadrul unui interviu publicat de Washinghton Post in editia de vineri.
Declaratia vine la un an dupa ce CIA (Agentia Centrala de Informatii ) a avertizat asupra unor noi amenintari din partea al-Qaida, care si-a refacut efectivele, subliniaza cotidianul american.
„In general, ne descurcam destul de bine”, a spus Hayden, citand progrese majore impotriva retelei lui Osama ben Laden si a aliatilor sai.
„Suntem aproape de infrangere strategica a retelei al-Qaida in Irak. Aproape de infrangerea strategica a retelei al-Qaida in Arabia Saudita. Reteaua al-Qaida inregistreaza un recul la nivel global si as spune chiar „din puncte de vedere ideologic”, pentru ca multi din lumea islamica resping aceasta forma a Islamului”, a declarat Hayden.
Seful CIA crede ca succesul ofensivei antiteroriste s-a extins chiar si de-a lungul granitei dintre Afganistan si Pakistan, acolo unde se crede ca s-ar ascunde ben Laden.
Hayden precizeaza ca uciderea sau capturarea lui ben Laden si a adjunctului sau, Ayman al-Zawahiri, ramane obiectivul prioritar, desi a admis ca este dificil ca cei doi sa fie localizati intr-o zona in care este interzis accesul Armatei americane, potrivit Washington Post.
Al-Qaida a pierdut trei membri importanti de la inceputul anului si a suferit o lovitura pentru „activitatile de antrenament” din regiune, a spus acesta fara sa ofere informatii suplimentare.
In pofida optimismului general, Washington Post scrie ca Hayden si-a exprimat ingrijorarea privind incetinirea si chiar reversul progresele inregistrate impotriva al-Qaeda, datorita cresterii gradului de complacere si revenirii mentalitatii la cea dinaintea atacurilor de la 11 septembrie.
„Faptul ca am mentinut siguranta (americanilor) vreme de sapte ani, i-a adus la starea de spirit in care ?a fi sigur? este normal (…). In opinia noastra, siguranta este castigata cu greu, timp de 24 de ore”, a explicat seful CIA.





