Peste 20.000 de locuinte, scoase la vanzare la Targului Imobiliar National tIMOn

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dezvoltatorii imobiliari vor prezenta la a doua editie din 2008 a Targului Imobiliar National tIMOn peste 20.000 de locuinte, in valoare totala de peste patru miliarde de euro, in proiecte rezidentiale din Romania, Egipt, Bulgaria, Spania si Brazilia, au anuntat, luni, organizatorii expozitiei.

La targul organizat la World Trade Center Bucuresti in perioada 19-23 martie vor fi expuse 70 de proiecte rezidentiale.

„In cadrul expozitiei sunt prezentate proiecte cu valoare de investitie de peste patru miliarde euro, insumand aproximativ 22.000 de unitati locative in Bucuresti, Brasov, Sinaia, Busteni, Bran, Iasi, Bacau, Ploiesti, Constanta, Costinesti, Olimp, Hurghada (Egipt), Balcic, Sofia si Sunny Beach (Bulgaria), Spania si Brazilia. Dintre acestea sunt scoase la vanzare 17.000 de locuinte in Bucuresti, 1.000 in zona montana Prahova-Brasov, 500 pe litoral, 1.500 in provincie si 500 in strainatate”, se arata intr-un comunicat al Admedia Consulta, organizatorul expozitiei.

Ponderea cea mai mare a ofertei expuse la targ este detinuta de apartamente, acestea fiind si cele mai cautate locuinte.

„In urma unui studiu efectuat la expozitia din februarie a reiesit ca 82% din cei 17.000 vizitatori ai tIMOn au cautat apartamente, 61% dintre acestia fiind dispusi sa plateasca pentru un apartament intre 75.000 si 150.000 de euro”, se precizeaza in comunicat.

In cadrul targului vor fi expuse, in premiera, sapte proiecte rezidentiale.

Cea mai ieftina locuinta disponibila spre vanzare la expozitie este un apartament de doua camere nefinisat in Hurghada – Egipt, promovat de site-ul ansamblurirezidentiale.ro, al carui pret este de 10.000 euro fara taxe.

In Bucuresti, cele mai mici preturi sunt inregistrate la garsoniere, respectiv 48.000 euro, cu TVA inclus, iar cele mai mari ajung la un milion de euro pentru un penthouse.

spot_img