Sony a anuntat ca la CES 2008 va lansa Skype pentru consola portabila de jocuri PSP.
Sony Computer Entertainment a anuntat ca planuieste sa includa in consola sa de jocuri PlayStation Portable (PSP) posibilitatea ca utilizatorii sa efectueze convorbiri folosind binecunoscuta aplicatie de telefonie peste internet Skype. PSP dispune de conectivitate wireless, ceea ce va permite efectuarea de apeluri Skype de pe PSP prin orice hotspot Wi-Fi.
Compania japoneza nu a furnizat alte detalii, afirmand doar ca un anunt oficial in acest sens si mai multe informatii vor fi furnizate cu ocazia CES 2008 de saptamana viitoare.
Introducerea de Skype pe PSP ridica semne de intrebare referitoare la un alt serviciu de VoIP anuntat de Sony in luna august, Go!Messenger, si care urma sa fie lansat in aceasta luna.
Go!Messenger, oferit de Sony in parteneriat cu operatorul britanic BT, promitea pentru PSP servicii de messaging, VoIP si chat video (prin intermediul camerei atasate Go!Cam). Acestea urmau sa fie oferite printr-un upgrade de firmware al PSP-ului, si urmau sa fie disponbile in Europa si cateva tari asiatice.
Ramane de vazut daca Skype va inlocui Go!Messenger sau daca este vorba doar despre o functionalitate pentru utilizatorii americani.





