Nicolae Dica va pleca de la Steaua. Acest lucru este cert si a fost confirmat si de patronul echipei, Gigi Becali, care a spus ca meciul marcat de Dica in meciul cu Farul Constanta a fost ultimul pentru formatia din Ghencea. „Cred ca acesta a fost ultimul gol al lui Dica la Steaua. Va pleca pe bani buni in aceasta iarna. Despre Goian nu stiu”, a declarat Becali dupa meciul Steaua – Farul Constata, scor 3-0, in care Nicolae Dica a marcat in minutul 78.
Lucrurile sunt insa complicate, pentru ca Gigi nu vrea sa il vanda pe Dica decat prin intermediul verilor sai, Victor si Ioan, pe cand jucatorul mai are o intelegere cu Ana Maria Prodan. Dupa ce transferul catre Middlesbrough a cazut din aceasta cauza, sexy-impresara este decisa sa-l poarte prin tribunale pe stelist, pentru a-si recupera banii. „Lumea nu intelege ca eu nu am nimic cu fratii Becali. De ce sa am ceva cu ei, atat timp cat eu voi iesi in castig?”, a intrebat Ana Maria Prodan in CanCan, explicand ca pentru transfer ea isi va lua comision plus procent din salariul anual al lui Dica, pe cand, daca jucatorul se incapataneaza sa plece unde ii dicteaza clanul Becali, ea isi va lua 500.000 de euro, atat cat este clauza de reziliere a contractului dintre ea si Dica, plus procentul din salariul anual al fotbalistului.
„E simplu”, a declarat Prodan, in Cancan, lamurind si de ce este pornita impotriva jucatorului. „El stia ca se afla sub contract cu mine si nu ar fi trebuit sa semneze cu fratii Becali si, mai mult, dupa ce si-a dat seama ca a gresit, nici macar nu a avut bunul-simt sa isi ceara iertare. Am auzit ca s-a mai si milogit pe la Mutu sa-l las in pace, ca vrea sa joace si el afara. Ei bine, o sa ii arat eu lui ce inseamna dubla semnatura. O sa-l termin ca fotbalist, il voi tari prin tribunale pana o sa uite cum mai e sa joci fotbal”, a amenintat Prodan.





