230 de persoane au murit, in Mexic, in urma cutremurului de 7,1 grade pe Richter, potivit celui mai recent bilant anuntat de autoritatile mexicane. Dintre victime, aproape 100 si-au pierdut viata in Mexico City, unde aproximativ 40 de cladiri s-au prabusit.
Astfel, in capitala Mexicului, voluntarii au format un lant uman pentru salvarea victimelor prinse sub daramaturile unui bloc de locuinte care s-a prabusit, scrie publicatia britanica The Independent. La locul unui bloc prabusit, oamenii au decis sa se mobilizeze pentru a da din mana in mana bucatile de ciment, pentru a facilita scoaterea oamenilor de sub daramaturi. Intr-un alt loc, voluntarii s-au mobilizat pentru a transfera o targa la echipele de salvare.
Manuel Mavroleon Aguayo, rezervist in armata, a declarat, pentru BBC, ca a facut parte dintr-o echipa care a scos sapte persoane de sub daramaturi, dar doar doi erau in viata: „S-a mobilizat un numar mare de oameni, doritori sa ajute echipajele de salvare”, a declarat el.
Un grup de voluntari a ramas, peste noapte, la scoala primara si secundara Enrique Rebsamen si au luminat cu lanternele zona afectata, pentru a-i ajuta pe salvatori sa sape sub daramaturi, unde se aflau mai multi copii si profesori.
Pedro Serrano, unul dintre voluntari, a declarat, pentru AP, ca a reusit sa ajunga intr-o clasa afectata de cutremur: „Am vazut cateva scaune si mese de lemn. Apoi am vazut un picior, asa ca am inceput sa mutam daramaturile si am dat peste o fata si doi adulti”, insa toti trei au murit.
Cu toate acestea, echipele de salvare au reusit sa salveze 11 persoane, dupa ce un profesor si doi elevi au trimis SMS-uri sa ceara ajutor. O alta fetita a fost salvata dupa ce a ridicat mana, dintre daramaturi, cat salvatorii au strigat la ea sa dea un semn daca este in viata.
Printre cei salvati este si un copil de 12 ani. Luis Carlos Herrera Tome a declarat, pentru Associated Press, ca se afla la ora de engleza cand cladirea a inceput sa se miste. El a fugit spre usa, lasand in clasa …





