Nota de plata a majorarilor salariile de care au beneficiat parlamentarii si unii bugetari va fi achitata de toti romanii, prin cresterea de aproape 10% a pretului la carburanti, care se va reflecta in scumpiri la toate produsele si serviciile.
Un proiect de ordonanta privind modificarea Codului Fiscal, redactat pe picior, cu greseli de ortografie a fost postat pe site-ul Ministerului Finantelor.
Potrivit autorilor notei de fundamentare, Uniunea Europeana este o tara: a”Romania se situeaza pe locul 17 in Uniunea Europeana ca pret, mult peste tarile producatoare de petrol precum Uniunea Europeana si Olanda, , dar si peste tari precum Austria, Italia, Polnia, Bulgaria”.
Draftul de act normativ artata ca Romania va sari in aer din punctul de vedere al preturilor si tarifelor. Concret, se propune cresterea accizei la un nivel care va duce preturile la carburanti la o valoare cu 45 de bani mai mare decat in prezent. Adica nu departe de valoarea pe care o inregistra in 2016, inainte ca Liviu Dragnea sa anunte cu surle si trambite eliminarea supraaccizei de 7 eurocenti pe litru care fusese introdusa de fostul premier si presedinte al PSD Victor Ponta.
Explicatii care se bat cap in cap
Dincolo de efectul imediat, explicatiile din nota de fundamentare sunt de-a dreptul halucinante. Practic, toata argumentatia este construita pe ideea ca la benzina si motorina, nivelurile actuale ale accizelor practicate in Romania, obtinute luand in calcul cursul leu/euro publicat in prima zi lucratoare din luna octombrie 2016 sunt foarte aproape de limita minima prevazuta de legislatia Uniunii Europene. a”Astfel, in situatia in care cursul leu/euro publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ar depasi valoarea de 4,62 lei/euro, nivelurile actuale ale accizelor practicate in Romania pentru benzina si motorina ar deveni inferioare nivelurilor minime ale accizelor prevazute de legislatia Uniunii Europene pentru aceste produse accizabile”, se arata in document.
Apoi, rationamentul ministrului Finantelor, Ionut Misa, acelasi care inca din prima zi de ministeriat a socat Romania declarand ca pilonul II de pensii ar trebui nationalizat, sufera de o fractura logica. In primul rand, in nota de fundamentare se sustine ca preturile carburantilor au fost tinute jos pentru ca soferii romani sa nu fie tentati sa alimenteze din alte tari. a”Scaderea nivelului accizelor pentru benzine si motorine a vizat in principal contracararea fenomenului de alimentare cu combustibil in alte state membre care practicau niveluri ale accizelor inferioare celor din tara noastra, si prin urmare aveau preturi la pompa mai scazute”, mentioneaza Ministerul Finantelor.
Se majoreaza ecartul fata de Bulgaria
In continuare insa, oficialii guvernamentali constata, in urma unei noi analize, ca Romania are printre cele mai scazute niveluri ale accizelor din UE: a”Astfel, Romania a ajuns in iulie 2017 sa inregistreze cel mai mic pret al benzinei Euro-95 din Uniunea Europeana (0,997 euro pe litru cu taxe) si al treilea cel mai mic pret pentru motorina (0,977 euro pe litru cu taxe), dupa Luxemburg (0,955 euro pe litru) si Bulgaria (0,961 euro/litru)”.
Or, daca Romania mareste accizele, pretul la pompa va fi si mai mic peste Dunare, asa ca romanii din sudul tarii vor fi si mai tentati sa alimenteze la bulgari (mai putin in Luxemburg). Adica se va produce exact fenomenul pe care tot guvernantii sustineau cu cateva randuri mai sus mai sus ca ar fi vrut sa-l contracareze.
De fapt, motivul pentru care Executivul vrea sa scumpeasca benzina si motorina este unul mult mai simplu, si anume ca nu prea mai sunt bani la buget, dupa toate majararile de salarii si pensii din ultima perioada. Si Ministerul Finantelor recunoaste acest lucru, in aceeasi nota de fundamentare a proiectului de act normativ: a”Din analiza comparativa a incasarilor din accize aferente semestrului I al anului 2017, fata de semestrul I al anului 2016 a rezultat faptul ca in primul semestru al anului 2017, …




