Consiliul Superior al Magistraturii și Colegiul de conducere al instanței supreme ar fi trebuit să elaboreze un set de reguli care să garanteze specializarea completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă dosare de corupție, atâta timp cât în România „legea a instituit completuri specializate”, ceea ce înseamnă că „udecătorii sunt şi trebuie să fie specializaţi”. Curtea Constituțională a publicat astăzi motivarea deciziei din 3 iulie prin care a constatat că completurile de 3 de la instanța supremă au fost constituite nelegal.
„În România, dacă legea a instituit completuri specializate aşadar, nu speciale, înseamnă că şi judecătorii sunt şi trebuie să fie specializaţi. Pentru aceasta, în tăcerea legii, dar în aplicarea ei, revenea Consiliului Superior al Magistraturii/ Colegiului de conducere al curţii supreme să elaboreze un set de reguli care să garanteze statutul specific al acestor judecători, reguli dintre care pot fi menţionate: examen de integritate, cunoştinţe specifice, formare profesională specializată, experienţă relevantă în domeniu, elaborarea unor lucrări de specialitate. Or, Consiliul Superior al Magistraturii nu a elaborat aceste criterii. De asemenea, Curtea subliniază că nici lipsa cursurilor de formare profesională nu constituie un motiv şi nu justifică neînfiinţarea completurilor specializate. De altfel, o asemenea situaţie nu se întâlnește în cauză, întrucât Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul programului de formare continuă aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, organizează cursuri de formare în domeniul anticorupţie [a se vedea programele de formare continuă din anii 2017-2019]”, se arată în motivarea Curții Constituționale.
Judecătorii Curții Constituționale adaugă că „din răspunsul primit de la Consiliul Superior al Magistraturii rezultă că tribunalele şi curţile de apel s-au preocupat în sensul aplicării art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, solicitând Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea înfiinţării de completuri specializate cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni stabilite prin Legea nr.78/2000. În comparaţie şi în contrast cu situaţia antereferită, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au existat astfel de preocupări, ceea ce a dus la judecarea, în primă instanţă, a tuturor cauzelor având ca obiect infracţiunile reglementate de Legea nr.78/2000 de oricare dintre completurile de judecată existente la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Curtea mai remarcă faptul că invocarea existenţei unei situații similare la anumite instanţe cu cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nici acestea nu şi-ar fi înfiinţat completuri specializate potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000 pe motiv că şi acolo toţi judecătorii şi, implicit, toate completurile ar fi specializate, nu poate face obiectul analizei Curţii Constituţionale în cadrul prezentului conflict juridic de natură constituţională, însă este de subliniat că o practică greşită la nivelul unor instanţe inferioare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se poate constitui într-un reper tocmai pentru aceasta din urmă şi cu atât mai mult nu poate fi convertit într-un argument valid ce ar putea fi opus Curţii Constituţionale. Din contră, ar constitui un argument suplimentar în sensul consolidării unei paradigme juridice neconstituţionale şi la nivelurile de jurisdicţie inferioare”, adaugă judecătorii Curții Constituționale.”
Articol în curs de editare.
