Ancheta Agenției Europene a Medicamentelor, ce caută să descopere dacă testarea acestui vaccin contra Covid-19 a respectat ”practicile clinice corecte”, vine în condițiile în care persoane avizate au declarat FT că au îndoieli privind etica acestor teste clinice.
Rusia a spus că soldați și angajați din sectorul public au făcut parte din testele pentru Sputnik V, dezvoltat de un laborator de stat și finanțat de fondul suveran de investiții al Kremlinului.
Potrivit Reuters, unii dintre ”voluntari” au fost presați de superiorii lor să participe la testele clinice.
Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran, a negat folosirea coerciției: ”Nu a existat nicio presiune, iar Sputnik V a respectat toate regulile clinice”.
Deși Rusia a prezentat Sputnik drept o soluție pentru problemele campaniei de imunizare din UE, Thierry Breton, comisarul UE care conduce programul de vaccinare a declraat că Europa ”nu are nicio nevoie de Sputnik V”.





