Tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR) este prezentată la nivel european ca o componentă a tranziției energetice și a decarbonizării, însă aplicarea ei întâmpină obstacole nu doar în România. Controverse au apărut și în Cehia și Grecia, Austria impune interdicții, iar în alte două țări, proiectele sunt întârziate.
- Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului transfrontalier PULSE de Claudia Pîrvoiu (HotNews, România), Vladislava Peeva (Mediapool, Bulgaria), Kostas Zafeiropoulos (Efsyn, Grecia), Petr Jedlička (Denik Referendum, Cehia), Natascha Ickert (Der Standard, Austria) și Francesca Barca (Voxeurop, Franța).
România: Controverse legate de parteneriatul de la Doicești
România a fost una dintre primele țări din UE care a inclus în strategia energetică tehnologia SMR-urilor. În acest sens există un parteneriat între statul român, prin compania Nuclearelectrica, încheiat cu dezvoltatorul american NuScale, pentru proiectul inovativ privind construirea a șase mini-reactoare (Small Modular Reactors), cu o capacitate totală de 462 MW, la Doicești, județul Dâmbovița. Proiectul de la Doicești a fost lansat oficial în septembrie 2022, iar până acum au fost realizate doar studii de fezabilitate.
Proiectul a fost susținut de Guvern până în februarie 2026, când premierul demis Ilie Bolojan a început să critice proiectul. Bolojan a declarat în mai multe rânduri că Nuclearelectrica a cheltuit 240 de milioane de dolari doar pe un teren și pe studii de fezabilitate pentru proiectul mini-reactoarelor de la Doicești.
Alte 600 milioane de dolari ar urma să fie cheltuiți pe alte studii de fezabilitate, fără a exista certitudinea că proiectul va avansa mai mult de atât.
Ilie Bolojan a spus că trebuie găsiți banii necesari înainte ca investiția să poată fi făcută și a dezvăluit și suma: 7 miliarde de dolari. De partea cealaltă, Nuclearelectrica încearcă să demonteze ideea că proiectul SMR (Small Modular Reactors) de la Doicești poate fi judecat prin prisma costului și susține că discuția este una strategică, geopolitică și de securitate energetică.
Proiectul de la Doicești presupune construirea a șase mini-reactoare dezvoltate de americanii de la NuScale, într-un moment în care România trebuie să finanțeze simultan și alte investiții majore din sectorul nuclear, precum retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, care costă peste 3 miliarde de euro, și pregătirea Unităților 3 și 4, estimate la peste 7 miliarde de euro.
„Unul din proiectele de care s-a vorbit în acești ani a fost SMR de la Doicești. Știți cât a consumat Nuclearelectrica? 240 de milioane de dolari. Vom rămâne cu un teren și niște hârtii. Merita asta? În loc să facem investiții cu cap și să negociem clar contractele pentru a investi în nuclear cu adevărat în așa fel încât să avem dezvoltare în anii următori”, a declarat Ilie Bolojan. În replică, Nuclearelectrica susține că proiectul „are un potenţial enorm de dezvoltare a industriei nucleare româneşti”.
Afacere imobiliară sau nucleară?
Legat de SMR-urile de la Doicești, există suspiciunea că terenul ales pentru proiect reprezintă doar o afacere imobiliară. În compania de proiect RoPower Nuclear SA, care se ocupă de mini-reactoare, compania de stat Nuclearelectrica și compania privată Nova Power and Gas dețin fiecare câte 50%.
Firma Nova Power and Gas era proprietara terenului de la Doicești pe care ar urma să fie construite mini-reactoarele. Acest teren îl cumpărase în 2021, cu câteva luni înainte să fie lansat proiectul. Anul trecut, în vară, Firma Nova Power and Gas a vândut terenul către compania de proiect care o deține împreună cu Nuclearelectrica, la prețul de 24 de milioane de euro, de patru ori mai mult față de valoarea de achiziție.
Chiar dacă a vândut terenul, care era aport la proiect, Nova Power and Gas a rămas partener în compania de proiect cu o participație de 50%. Aceasta în condițiile în care Nuclearelectrica este cea care asigură finanțările de sute de milioane de euro, sub formă de împrumuturi către compania de proiect.
Un document oficial al Nuclearelectrica arată existența unor riscuri legate de funcționarea conformă a reactoarelor modulare mici (SMR), inclusiv emanații de gaze în zona Doicești. Nuclearelectrica susține însă că „existența unor resurse de gaze naturale nu constituie un factor de excludere a unui amplasament din construcția unei centrale nucleare și că vor fi făcute în continuare „analize de detaliu, la cele mai înalte norme de profesionalism și rigoare științifică”.
Planul inițial era ca România să dezvolte aceste SMR-uri după SUA. Compania americană NuScale a încercat să dezvolte proiectul în Utah, SUA. În noiembrie 2023, proiectul a fost anulat în SUA, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor. După eșecul din SUA, România a devenit principalul client al NuScale.
NuScale a încercat și în Bulgaria
Deși Bulgaria discută activ despre implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) de mai bine de cinci ani, nu sunt făcuți pași concreți pentru implementarea tehnologiei.
Compania de stat Bulgarian Energy Holding (BEH) urmează să angajeze o companie externă pentru a evalua tehnologiile SMR disponibile, a efectua o analiză comparativă și a identifica cele mai potrivite opțiuni pentru Bulgaria.
Studiul va examina, de asemenea, mai multe amplasamente potențiale, va dezvolta un model financiar și economic, va evalua riscurile proiectului, va propune o foaie de parcurs pentru acțiunile viitoare și va pregăti o evaluare preliminară a impactului asupra mediului.
Abia în octombrie 2025, BEH a lansat o licitație pentru a selecta o companie americană cu experiență care să realizeze studiul de prefezabilitate. Peste 20 de companii și-au exprimat interesul de a participa, urmând să fie făcută o selecție și să fie încheiat un acord. Însă este puțin probabil ca holdingul de stat să obțină clarificări cu privire la potențialii parteneri tehnologici și la locațiile adecvate de implementare pentru SMR-uri înainte de anul viitor, susține presa bulgară.
O altă companie de stat, Kozloduy NPP – New Build, responsabilă de construcția planificată a două reactoare AP1000 la centrala nucleară Kozloduy din Bulgaria, a semnat un memorandum de înțelegere cu compania americană NuScale Power, dezvoltatorul de la Doicești, la sfârșitul anului 2020. Situația s-a complicat, însă, din cauza situației financiare a NuScale. Compania a raportat recent o pierdere netă de aproape 356 de milioane de dolari pentru 2025, în timp ce experții familiarizați cu evaluarea preliminară a tehnologiei sale susțin că costurile rămân prohibitiv de mari pentru piața bulgară.
În ultimii ani, complexul carbonifer Maritsa East din Bulgaria a fost frecvent discutat ca o potențială locație pentru implementarea SMR. Amplasamentul cuprinde în prezent patru unități de generare pe cărbune operaționale – trei de stat și una privată – precum și o mină de lignit.
Autorizarea SMR-urilor întârzie în Bulgaria
Blue Bird Energy, o companie bulgară susținută de gigantul în construcții Glavbolgarstroy și compania minieră de cupru Asarel Medet, a înființat o societate mixtă cu Synthos Green Energy din Polonia. Obiectivul lor este de a dezvolta unul dintre primele amplasamente europene pentru tehnologia reactorului BWRX-300 a companiei GE Vernova Hitachi Nuclear Energy.
Partenerii iau în considerare implementarea a cel puțin șase reactoare, fiecare cu o capacitate de 300 MW. Locația exactă rămâne nedecisă, iar identificarea amplasamentelor adecvate va fi una dintre principalele sarcini ale asocierii în participațiune. Compania va fi, de asemenea, responsabilă de pregătirea locațiilor selectate pentru autorizarea de către Agenția de Reglementare Nucleară din Bulgaria.
Cu toate acestea, președintele agenției, Tsanko Bachiyski, a recunoscut că autoritatea de reglementare încă analizează potențiala autorizare a SMR-urilor, cu sprijinul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și al Departamentului de Energie al SUA.
Potrivit lui Bachiyski, autorizarea SMR-urilor diferă semnificativ de procedurile aplicate reactoarelor nucleare convenționale de mare anvergură și este probabil să fie un proces mai lung și mai complex.
Grecia: Organizațiile de mediu nu agreează SMR-urile
Grecia nu are în prezent o strategie națională aprobată sau un program de implementare pentru reactoarele nucleare modulare mici (SMR). Problema a intrat în atenția publică după declarațiile publice ale prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis în 2024 și din nou în 2026, când guvernul a anunțat că va examina dacă reactoarele mici ar putea juca în cele din urmă un rol în mixul energetic grec. Până acum, însă, nu a fost anunțată nicio amplasare, nicio schemă de investiții, nicio cale de acordare a licențelor sau niciun calendar de implementare, iar discuția rămâne exploratorie, mai degrabă decât operațională.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis și oficialii guvernamentali care au deschis discuția privind reactoarele modulare mici (SMR) prezintă tehnologia ca o potențială completare a strategiei de decarbonizare pe termen lung a Greciei. SMR-urile sunt descrise ca fiind mai flexibile și scalabile decât centralele nucleare tradiționale, permițând potențial implementarea în sisteme mai mici și clustere industriale fără costurile inițiale masive și termenele de construcție ale reactoarelor mari.
Discursul guvernamental subliniază, de asemenea, că Grecia se află în prezent într-o fază exploratorie, ceea ce înseamnă că SMR-urile nu reprezintă un angajament imediat, ci parte a unei „analize a opțiunilor” tehnologice mai ample pentru nevoile energetice viitoare și competitivitatea în tranziția UE către emisii reduse de carbon.
Organizațiile de mediu și criticii expansiunii nucleare susțin că interesul reînnoit pentru SMR-uri este prezentat ca o scurtătură tehnologică care nu există încă la scară comercială. Aceasta în condițiile în care SMR-urile rămân o tehnologie emergentă cu întrebări nerezolvate privind costul, deșeurile radioactive și siguranța. Criticii contestă afirmația că reactoarele mai mici înseamnă automat reactoare mai sigure și susțin că unitățile multiple dispersate pot crea noi provocări de reglementare și securitate.
Critica de mediu se reflectă puternic și în pozițiile asociate cu mișcarea verde europeană și institutele de politică verde.
Un briefing din 2026 al Fundației Heinrich Böll susține că majoritatea proiectelor SMR din Europa sunt încă departe de a fi implementate comercial și că așteptările privind costuri mai mici și construcție rapidă rămân în mare parte nedemonstrate. Conform acestei analize, problemele nerezolvate includ gestionarea deșeurilor radioactive, finanțarea, complexitatea licențierii și riscul ca resursele publice să fie deviate de la tehnologiile mature cu emisii reduse de carbon, cum ar fi energiile regenerabile, stocarea și electrificarea.
Criticii greci leagă, de asemenea, dezbaterea SMR de contextul geologic și energetic particular al țării. Grecia se numără printre cele mai active țări din punct de vedere seismic din Europa, iar preocupările legate de riscul de cutremur sunt ridicate în mod repetat în discuțiile publice privind energia nucleară.
Republica Cehă: Dezvoltarea reactoarelor modulare în condiții cehe nu pare fezabilă
Republica Cehă are o strategie pentru introducerea reactoarelor modulare mici începând cu 2023, în cadrul căreia aceste reactoare ar trebui să servească drept potențial înlocuitor pentru centralele electrice pe cărbune îmbătrânite. Conform strategiei, acestea ar trebui amplasate direct în complexele acestora. Implementarea practică este prevăzută pentru anii 2028-2033.
Finanțarea va fi asigurată parțial de stat, parțial de gigantul energetic ČEZ (care este sub controlul statului, dar acționarii săi minoritari sunt, de asemenea, oligarhi cehi de frunte care controlează gazul și cărbunele) și apoi de „investitori privați”, însă nenumiți în document și încă necunoscuți.
Statul promite, de asemenea, că industria inginerească cehă va participa la această chestiune prin furnizarea de materiale. Însă, până în prezent a fost încheiat un singur acord concret – acesta este privind construcția unui reactor modular și a fost semnat între stat, ČEZ și corporația britanică Rolls-Royce SMR, subvenționată pentru dezvoltarea SMR de către guvernul britanic. ČEZ a cumpărat chiar și 20% din Rolls-Royce SMR în acest scop și, de asemenea, cu viziunea ca Republica Cehă și companiile cehe contractate de ČEZ să profite și ele de dezvoltarea SMR-urilor.
Primul reactor SMR ceh ar trebui să înceapă construcția în 2030 și să fie operațional din 2032. Statul descrie acest lucru ca fiind un proiect pilot, pe care dorește să îl urmeze cu altele, dar nu are alte planuri concrete. Chiar ČEZ vorbește despre punerea în funcțiune a celui de-al doilea reactor modular până în 2038.
În Republica Cehă dezvoltarea energiei nucleare se bucură de sprijinul tuturor partidelor politice relevante, cu excepția celor mici, progresiste, de stânga, și a marii majorități a societății. Așa a fost întotdeauna încă din anii 1990. Din ultimul deceniu, dezvoltarea energiei nucleare a fost, de asemenea, deghizată sub pretextul luptei împotriva schimbărilor climatice și al decarbonizării. Mai mult, după invazia rusă a Ucrainei, tendința s-a intensificat în numele securității energetice. Este susținută și de toți jucătorii mari, deoarece – așa cum s-a menționat mai sus – chiar și oligarhii cărbunelui și gazelor dețin o parte din acțiunile CEZ și pot profita de sprijinul statului aici.
În practică, însă, dezvoltarea reactoarelor modulare în condiții cehe nu pare fezabilă, susține presa di. Sunt prea scumpe, spre deosebire de centralele electrice regenerabile, acestea vor avea nevoie de mult timp pentru a deveni operaționale și nu există experiență în ceea ce privește construcția sau funcționarea lor. În Republica Cehă, în plus, proiecte similare sunt în mod tradițional amânate și devin mai scumpe, reglementările Uniunii Europene fiind aproape întotdeauna învinovățite.
Franța: Există proiecte, dar nu avansează
Franța tratează SMR-urile și reactoarele modulare avansate (AMR) ca parte a relansării sale nucleare mai ample, alături de reactoarele mari EPR2. Strategia energetică și climatică a guvernului spune că Franța ar trebui să „încurajeze” SMR-urile și reactoarele mici inovatoare, cu două etape importante pentru 2030: prima construcție concretă pentru o centrală de referință franceză bazată pe proiectul Nuward al EDF și cel puțin un prototip dintr-un proiect de reactor inovator susținut de Franța 2030.
Proiectul emblematic este Nuward, condus de EDF printr-o filială dedicată. EDF își prezintă acum SMR-ul ca o soluție cu emisii reduse de carbon, dispecerabilă, pentru electricitate și utilizări in în Franța. Printre cele mai avansate dosare de reglementare se numără CAL30 de la Calogena, un reactor mic destinat încălzirii centralizate, care a depus cereri de opțiuni de siguranță, și Jimmy, care a depus în 2024 autorizația de construire a unui reactor pentru furnizarea de căldură instalației industriale a Cristal Union din Bazancourt, în departamentul Marne. Această evaldustriale.
Dar calendarul a devenit mai puțin sigur. În 2024, EDF a decis să reproiecteze Nuward în jurul unor tehnologii dovedite, din cauza îngrijorărilor legate de costuri, complexitatea inginerească și certitudinea livrării. Reuters a relatat că EDF nu a clarificat impactul bugetar sau al calendarului, deși produsul fusese promovat anterior pentru anii 2030. În practică, Franța are o strategie, dar nu și o cale de implementare comercială pe termen scurt.
Există proiecte concrete, dar niciunul nu a ajuns încă în stadiul de construcție pentru un SMR operațional în Franța. Autoritatea de siguranță, ASNR, declară că aproximativ zece proiecte SMR sunt în curs de dezvoltare tehnică.
De ce se blochează SMR-urile în Franța
EDF/Nuward reprezintă compania de utilități de stat și industria nucleară consacrată. Prin contrast, o mare parte din „noul ecosistem nuclear” este condus de start-up-uri sau orientat spre căldură industrială: Jimmy, Calogena, Blue Capsule, Hexana, Otrera, Stellaria și altele.
Le Monde a relatat că Franța a angajat 630 de milioane de euro în finanțare publică până la sfârșitul anului 2024 pentru aproximativ 12 proiecte, majoritatea conduse de start-up-uri, deși o parte semnificativă a fost alocată proiectului Nuward al EDF. Prin urmare, aceste planuri sunt reale, dar încă pre-comerciale și depind în mare măsură de licențiere, demonstrații și sprijin de stat.
Principala provocare este transformarea unui portofoliu de proiecte aglomerat în reactoare bancabile, licențiate și replicabile. Franța produce deja cantități mari de energie electrică cu emisii reduse de carbon din cele 57 de reactoare convenționale ale sale, astfel încât cel mai promițător caz de utilizare internă ar putea fi căldura, nu electricitatea: încălzire centralizată sau căldură industrială în apropierea centrelor de cerere. CRE avertizează că energia termică poate fi transportată doar pe distanțe limitate, de aproximativ 25 km, ceea ce face ca amplasarea să fie crucială.
Finanțarea este un alt blocaj. Le Monde, citând raportul CRE, notează că țările cele mai avansate au beneficiat de investiții publice de peste 1 miliard de euro pe proiect, în timp ce Franța a angajat 630 de milioane de euro în aproximativ 12 proiecte până la sfârșitul anului 2024. CRE susține că cooperarea europeană este esențială pentru a atinge „efectul de serie” necesar viabilității economice.
Există, de asemenea, obstacole tehnice și de reglementare. EDF a trebuit să reorienteze Nuward către tehnologii dovedite, deoarece clienții doreau certitudine în ceea ce privește costurile și termenele limită. Mai multe proiecte de start-up au nevoie de combustibili sau materiale care nu sunt încă disponibile industrial la scară largă, iar dosarele ASNR arată că unele evaluări au fost suspendate în așteptarea unor informații suplimentare.
Austria: Opoziție legislativă categorică
Spre deosebire de statele din estul Europei, Austria menține o politică strict antinucleară, consacrată legislativ încă din anul 1978. Cadrul legal în vigoare interzice explicit producția, depozitarea, transportul sau utilizarea armelor nucleare, precum și construirea sau punerea în funcțiune a oricărei instalații destinate generării de energie prin fisiune nucleară. Această interdicție se aplică în mod egal reactoarelor modulare mici.
Aceeași lege se aplică și reactoarelor modulare mici. O mare majoritate a cetățenilor austrieci sunt ferm împotriva energiei nucleare.
Mișcarea antinucleară din Austria a apărut în anii 1970 și a obținut prima sa victorie majoră în 1978, când alegătorii au respins centrala nucleară Zwentendorf într-un referendum. Trebuie spus că votul a fost extrem de strâns. Această centrală nucleară ar fi trebuit să fie prima de după al Doilea Război Mondial care ar fi trebuit să fie pusă în funcțiune, dar din cauza referendumului nu a fost niciodată pusă în funcțiune.
Mișcarea continuă să influențeze politica energetică austriacă și dezbaterea publică până în prezent. Cu toate acestea, opinia publică pare să se schimbe lent: în 2022, încă peste 70% dintre participanții la un studiu reprezentativ erau împotriva energiei nucleare. Într-un sondaj recent din 2026, însă, 49% dintre respondenți au fost de acord cu afirmația că „frica de energia nucleară este un lux pe care nu ni-l mai putem permite dacă vrem să asigurăm securitatea energetică în Europa”.
Cu toate acestea, posibilitatea ca Austria să își modifice legislația în această privință este foarte mică, afirmă experta în energie nucleară Patricia Lorenz de la organizația de mediu Global 2000 într-un interviu acordat Der Standard. Guvernul federal austriac și-a declarat explicit opoziția față de energia nucleară în luna mai a acestui an. Un angajament corespunzător a fost inclus în programul guvernamental la inițiativa NEOS.
În aceste condiții, nu există planuri la nivel politic de instalare a unor reactoare modulare mici (SMR). Singurele activități interne din acest sector se limitează la inițiative private izolate, precum cea a companiei de cercetare Emerald Horizon, care l-a cooptat recent pe fostul politician Norbert Hofer în funcția de vicepreședinte pentru comunicare strategică, reflectând existența unor grupuri de interese care susțin tehnologia SMR în afara sferei decizionale guvernamentale.
