Jens Kleinefeld este medicul care l-a resuscitat pe Christian Eriksen pe gazonul stadionului din Copenhaga, acolo unde avea loc meciul dintre Danemarca și Finlanda de la Euro 2020. Doctorul a povestit dialogul pe care l-a avut cu fotbalistul imediat după ce acesta a revenit la viață.
Imaginile cu Eriksen prăbușindu-se din senin pe gazon au făcut înconjurul planetei. La câteva zile după acest episod, mediul care l-a resuscitat pe fotbalist a povestit dialogul pe care l-a avut cu internaționalul danez.
După ce i s-a făcut masaj cardiac preț de câteva minute, lui Eriksen i s-a aplicat un șoc electric.
Prima reacție a lui Christian Eriksen
„Aproximativ 30 de secunde mai târziu, jucătorul a deschis ochii şi am putut vorbi cu el. A fost un moment foarte emoţionant, pentru că la urgenţele medicale de acest gen în viaţa de zi cu zi şansele de succes sunt mult mai mici” – Jens Kleinefeld.
„Te-ai întors printre noi?”, a fost întrebarea medicului. Eriksen i-a răspuns prompt: „Da, m-am întors. La naiba, am doar 29 de ani”.
„Atunci am ştiut că nu era afectat creierul şi că jucătorul a revenit complet”, a completat medicul german al UEFA.





