Pretul carburantilor ar putea fi plafonat, anunta presedintele Consiliului Concurentei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„Este o idee recenta si ne vom consulta cu Ministerul Finantelor pe aceasta tema. Mi se pare absolut legitima intentia Guvernului de a se asigura ca reducerea de taxe se reflecta si la pompa”, a spus Chiritoiu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, Consiliul Concurentei a analizat pana acum mai multe situatii in care taxele aplicate unor produse au scazut sau au crescut, precum reducerea TVA la paine, iar analizele au aratat ca aceste scaderi sau cresteri se reflecta si in preturile finale.
„Vom analiza daca de aceasta data este cazul sa luam masura plafonarii. Legislatia nationala prevede situatii in care preturile pot fi plafonate sau inghetate, iar o astfel de masura este compatibila cu legislatia europeana”, a aratat oficialul Concurentei.
El a adaugat ca masura plafonarii preturilor s-a mai aplicat de doua ori pana acum in Romania, cel mai recent in cazul politelor RCA, iar Comisia Europeana nu a considerat ca aceasta masura ar fi fost ilegala.
Chiritoiu a precizat ca analiza sectoriala pe care o deruleaza Consiliul Concurentei in ceea ce priveste pretul carburantilor va fi gata in curand, iar raportul va fi facut public la inceputul anului viitor.
„Datele arata ca variatia barilului de titei se transmite si in pret, adica, atunci cand cotatia barilului creste, se majoreaza si pretul la pompa, iar, cand barilul scade, scade si pretul in benzinarii”, a explicat Chiritoiu.
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, luni seara, despre posibilitatea plafonarii preturilor la carburanti, odata cu eliminarea supraaccizei.
„Discutam cu cei de la Consiliul Concurentei pentru a gasi o formula legala ca aceasta scadere sa se regaseasca in economie si la nivelul fiecarui consumator”, a declarat Teodorovici, potrivit observator.tv.
Eugen Teodorovici are in vedere plafonarea preturilor carburantilor de anul viitor
In septembrie, Teodorovici a anuntat ca analizeaza eliminarea supraaccizei la carburanti si va face o propunere in acest sens pana la finele anului.
„O sa fie o discutie la nivel de Guvern. Va fi o …

spot_img