Locul 168 în ierarhia mondială, Buzărnescu va da peste americanca Alison Riske (36 WTA) în runda inaugurală a competiției de la Tokyo.
Mihaela Buzărnescu și Alison Riske s-au întâlnit o singură dată în circuitul WTA. Românca s-a impus în 2018, la Hobart, scor 7-6(6), 6-1.
Dacă va trece de Riske, Mihaela se va duela cu învingătoarea partidei dintre Kiki Bertens (Olanda/21 WTA și favorită 16) și Marketa Vondrousova (41 WTA).
Cum arată traseul virtual al Mihaelei Buzărnescu la Tokyo:
Turul I: Alison Riske (SUA)
Turul II: Kiki Bertens (Olanda) / Marketa Vondrousova (Cehia)
Turul III: Naomi Osaka (Japonia)
Sferturi: Iga Swiatek (Polonia) / Elise Mertens (Belgia)
Semifinale: Elina Svitolina (Ucraina) / Jennifer Brady (SUA) / Maria Sakkari (Grecia) / Karolina Pliskova (Cehia)
Finala: Ashleigh Barty (Australia) / Aryna Sabalenka (Belarus) / Belinda Bencic (Elveția) / Petra Kvitova (Cehia) / Gabrine Muguruza (Spania) / Barbora Krejcikova (Cehia).
Citește și: Ce a spus Mihaela Buzărnescu la plecarea spre Tokyo
Controversele din jurul echipei de tenis a României
Pe lângă Raluca Olaru și Monica Niculescu la dublu și Mihaela Buzărnescu la simplu, România putea avea mult mai multe tenismene la Tokyo. Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Ţig şi Ana Bogdan nu vor participa la Jocurile Olimpice din motive diferite.
Retragerea în masă a tenismenelor române de la Tokyo a declanșat un scandal de proporții în țară. Ion Țiriac a renunțat la președinția Federația Română de Tenis, în timp ce Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat că taie finanțarea tenisului românesc. Țiriac a replicat că nu are ce să taie, pentru că ministerul nu a susținut federația în ultimii ani.





