Președintele liberal al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că PNL nu a votat proiectul de lege din domeniul integrității în ședința de joi a Senatului ca urmare a două amendamente introduse de PSD „în ultima clipă”, privind aplicarea retroactivă a unor prevederi și eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor.
Proiectul a fost respins de Senat, pentru că nu a întrunit o majoritate absolută la vot. PNL, USR și AUR nu au votat.
„Din păcate, am constatat că au fost introduse două amendamente față de propunerea de la Camera Deputaților, unul dintre ele care ar fi dus la declararea ca neconstituțională a acestei legi, deci la periclitarea jalonului de 770 de milioane de euro. Vorbim de retroactivitatea unor prevederi, lucru care este, evident, neconstituțional (…). Al doilea element pentru care noi nu am votat această lege este prevederea cu cash-ul, cu care nu suntem de acord, iarăși, un amendament introdus în ultima clipă de cei de la PSD”, a declarat Mircea Abrudean.
PNL și USR vor depune un nou proiect
Mircea Abrudean a spus că proiectul pe care îl vor depune PNL și USR „va avea aceeași formă” precum cel respins astăzi de Senat, „mai puțin cele două amendamente, cel despre care spunem că este neconstituțional, cu retroactivitatea prevederilor, și cel cu declararea banilor cash”.
„Am decis să nu votăm această lege și împreună cu colegii de la USR să redepunem mâine dimineață legea în forma corectă, fără aceste două amendamente, ea urmând să intre pe circuitul parlamentar și să fie aprobată până la finalul lunii, pentru a ne încadra în termenul aferent jalonului”, a afirmat liberalul.
Întrebat ce garanție are că PSD nu va depunde din nou aceleași amendamente, președintele liberal al Senatului a adăugat: „Vom vedea ce se întâmplă”.
„Suntem în mai puțin de o lună până la finalizarea termenului pentru aprobarea tuturor banilor din PNRR. Așa cum au declarat toate forțele politice din Parlament, că toată lumea își dorește aprobarea acestor bani, eu cred că nu va fi o problemă să fie convocate atâtea sesiuni extraordinare câte este nevoie pentru a închide aceste jaloane, într-o formă corectă, agreată și care să nu pună în pericol ratarea jaloanelor. Pentru că vorbim de niște prevederi cât se poate de clare aici”, a mai declarat Mircea Abrudean.





