„Forţele americane au desfăşurat astăzi o lovitură aeriană defensivă” cu dronă, lansată din afara Afganistanului, „asupra unui vehicul la Kabul, eliminând o ameninţare iminentă a SI-K împotriva aeroportului internaţional” ‘Hamid Karzai’, a precizat Bill Urban, un purtător de cuvânt al Comandamentului central, potrivit AFP, informează Agerpres.
„Suntem siguri că am atins ţinta”, a adăugat el.
„Verificăm eventualitatea existenţei unor victime civile”, a mai declarat el, precizând că „nu avem niciun indiciu în acest sens până acum”.
„Explozii puternice secundare provenite de la vehicul au arătat prezenţa unei cantităţi importante de explozibili”, a adăugat Bill Urban.
„Rămânem vigilenţi în faţa unor noi ameninţări potenţiale”, a mai spus el, potrivit Agerpres.
Atacul executat de SUA duminică nu are nici o legătură cu explozia produsă în apropiere de aeroportul din Kabul, acolo unde o rachetă ar fi lovit o casă.





