Dacă ești pentru prima dată părinte, probabil că iubirea nemărginită este însoțită de un stres la fel de nemărginit. Dar să începem cu asta: e firesc să te simți copleșit și temător, e firesc să îți faci griji continuu. Să fii părinte se învață – nu ne naștem atotștiutori.
Și în primele zile, chiar săptămâni sau luni, pare că orice face bebe te panichează, nu? Ei bine, e timpul să te liniștești – ți-am pregătit lista de no-stress de care ai nevoie, listă care cuprinde 4 dintre cele mai întâlnite obiceiuri care nu ar trebui să te sperie. Cel puțin, nu la fel de mult.
1.Timpul pe care bebe îl petrece la sân
Suntem femei diferite și așa sunt și bebelușii noștri. Cu siguranță ai citit (de mai multe ori) că timpul mediu pe care bebelușul ar trebui să îl petreacă la sân este de 20 și până la 40 de minute pentru fiecare sân. Și apoi ai născut și vezi că bebelușul tău nu stă la sân mai mult de 10 minute – așa că te îngrijorezi că nu se hrănește suficient.
Oricum, timpul pe care bebe îl petrece la sân nu ar trebui să te îngrijoreze, pentru că nu este un bun indicator al laptelui pe care acesta îl primește. Dacă cel mic crește în greutate deși stă mai puțin la sân, nu te îngrijora – nu e obligatoriu să petreacă la sân ore în șir ca să își ia nutrienții necesari.
2. Iritații nedorite
Fiecare schimbare pe care o vezi în corpul bebelușului te poate îngrijora – mai ales când vezi că i-a apărut o iritație nedorită, nu? În realitate, iritațiile sunt extrem de frecvente în rândul bebelușilor și pot apărea din mai multe motive: hăinuțe din materiale nepotrivite sau spălate cu detergenți prea agresivi, de exemplu.
În schimb, asigură-te că îl îmbraci pe cel mic în materiale cât mai organice și că optezi pentru scutece ecologice, care să țină iritațiile departe. Nu uita să ai mereu la îndemână o cremă blândă anti-iritație, fără parfum sau alcool.
3. Primele cuvinte
Dacă bebelușul tău are 12 luni și încă nu a spus primul cuvânt, probabil toată lumea din jur te panichează, nu? În realitate, află că nu e niciun motiv să te panichezi. Sunt alte lucruri la care ar trebui să fii atent/ă: scot sunete bâlbâite? Știu să arate cu degetul înspre ce își doresc?
Pot face cu mâna „pa-pa?”. Toate acestea sunt semne ale exprimării lingvistice și înseamnă că urmează și cuvintele – pediatrii diagnostichează bebelușul ca un „late talker” doar atunci când la 2 ani încă nu a rostit primul cuvânt. Asta pentru că nu există niciun studiu care atestă că bebelușii care vorbesc la un an se dezvoltă diferit față de cei care scot mai târziu primele cuvinte.
4. Cât timp stă bebe în fața ecranelor?
În era digitală de astăzi, tehnologia este peste tot în jur: avem tablete, telefoane și laptopuri ultra-performante. Știm că „prea mult” nu e bine, însă cât înseamnă „prea mult”? Studiile arată că, pentru copii și adolescenți, timpul în fața ecranelor nu ar trebui să depășească două ore.
Cu toate acestea, deși moderația este cheia, este firesc ca bebe să stea în fața ecranelor mai mult de două ore – chiar și fără voia lui. Dacă televizorul merge continuu în casă, în mod firesc va fi și el expus. Asigură-te, totuși, că îi oferi conținut educațional, cântece și conținut pentru copilași, dar și că nu îl expui la violență sau știri.
Bonus: nu te îngrijora dacă bebe nu se rotește de pe spate pe burtică și invers. De cele mai multe ori, după ce se rotesc pe burtă, bebelușii revin în poziția inițială – însă nu e nimic greșit dacă nu o fac și nu ar trebui să îți tragă un semnal de alarmă.
Asigură-te că îi creezi un mediu confortabil în pătuțul lui, în nuanțe care să-l înveselească, cu jucării care să nu fie periculoase și cu lenjerii patut confortabile. Și bebelușii au simțul confortului, la urma urmei.
În final, nu te îngrijora dacă toată lumea îți spune că faci lucrurile „pe dos”. Niciun bebeluș nu seamănă cu altul, deci și părinții sunt la fel de diferiți – alege să practici tipul tău de parenting, nu al altuia, și nu lăsa oamenii din jur să te panicheze. Nu uita că îi transmiți bebelușului orice stare ai, deci menține-te, cât de mult posibil, în echilibru și stare de bine.





