
UPDATE 11:20 Moscova: Sistemul Patriot expune SUA
Livrarea sistemelor de apărare aeriană Patriot către Kiev va creşte riscul implicării directe a SUA în conflictul ucrainean, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
UPDATE 10:50 Ministerul rus de Externe: Toate armele occidentale din Ucraina sunt ţinte legitime
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat joi că toate armele furnizate Ucrainei de Occident sunt ţinte legitime pentru Rusia şi vor fi distruse sau confiscate.
UPDATE 10:20 Serviciile britanice liniştesc cu privire la potenţialele trupe din Minsk
Trupele belaruse şi unităţile rezerviste desfăşurate de la Moscova în Belarus nu reprezintă nicio ameninţare pentru Ucraina, este evaluarea Ministerului Britanic al Apărării, în ultimul său raport de informaţii. „Exerciţii militare ar avea loc în sectorul de nord-vest al ţării, departe de graniţa cu Ucraina. În plus, Rusia a desfăşurat recent şi alte unităţi de rezervişti în Belarus”, notează serviciile de informaţii militare britanice pe Twitter. „Belarus a jucat un rol crucial în asaltul rusesc asupra Kievului, care a început la 24 februarie 2022. Cu toate acestea, exerciţiile trupelor belaruse şi ale unităţilor ruse sunt puţin probabil să constituie în prezent o forţă capabilă să conducă cu succes un nou asalt în nordul Ucrainei”.
UPDATE 10:00 Consilier Zelenski: Baza aeriană rusă din Kursk, lovită de dronă
O bază aeriană rusă din Kursk a fost lovită miercuri seara, scrie The Guardian, care preia vorbele lui Anton Geraşcenko, consilier principal prezidenţial. Geraşenko a postat o serie de actualizări pe Telegram, spunând că o „dronă necunoscută” a lovit instalaţia militară. Citând presa rusă, Geraşenko a adăugat că ar fi avut loc „două explozii în Kursk, lângă aeroport”. În online, relatează The Guardian, există imagini care arată o serie de explozii în oraşul din vestul Rusiei, care au avut loc în jurul orei 22:00, ora locală. Guvernatorul regional Kursk, Roman Starovoit, citat de agenţia RIA Novosti, a răspuns însă că „apărarea antiaeriană a funcţionat aseară peste regiunea Kursk”. „Nu au fost victime sau pagube”, a adăugat Starovoit.
UPDATE 09:30 Ucraina: o bază aeriană militară rusă din Kursk, vizată de Kiev
În timpul nopţii, o bază aeriană rusă din Kursk s-a aflat în vizorul dronelor ucrainene, a anunţat de Anton Geraşcenko, unul dintre cei mai apropiaţi oameni de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Gerashchenko a vorbit despre „două explozii în apropierea aeroportului”, adăugând că „o dronă necunoscută a lovit o instalaţie militară” din regiunea Kursk. Agenţia rusă RIA Novosti, citându-l pe guvernatorul regional Roman Starovoit, a adăugat că „apărarea antiaeriană a funcţionat” şi „nu au fost victime sau pagube”.
UPDATE 09:00 Zelenski: Întărim în mod constant apărarea antiaeriană
„Ne consolidăm în mod constant apărarea antiaeriană şi anti-dronă. Şi facem totul pentru a obţine sisteme mai moderne şi mai puternice pentru Ucraina. Săptămâna aceasta am făcut progrese importante în problema apărării aeriene”; a afirmat preşedintele ucrainean, în mesajul său video de aseară. Zelenski a comunicat apoi că situaţia din Donbass şi alte zone active de ostilităţi a fost discutată în detaliu în cadrul reuniunii Statului Major. „Nu este pace în primele linii. Nu este nimic uşor sau simplu. Fiecare zi şi fiecare metru este extrem de dificil”, a explicat el.
UPDATE 09:10 Franţa, condamnare fermă a noilor bombardamente ruseşti: „Noi crime de război pentru care Moscova va trebui să răspundă”
Franţa „condamnă în cei mai fermi termeni noul val de bombardamente ruseşti de ieri dimineaţă care au vizat infrastructura civilă din Kiev”, scrie într-un comunicat publicat de Ministerul de Externe de la Paris. „Aceste noi atacuri inacceptabile, comise prin utilizarea pe scară largă a dronelor furnizate de Iran, constituie în mod clar noi crime de război pentru care Rusia va trebui să răspundă”.
UPDATE 08:30 Ucraina, ambasada Rusiei în SUA avertizează Statele Unite despre trimiterea sistemelor de rachete Patriot
Dacă Statele Unite ar trimite sistemele lor de rachete Patriot la Kiev, ar fi „un alt pas provocator” care ar putea „duce la consecinţe imprevizibile”, este avertismentul care vine de la ambasada Rusiei la Washington, într-o notă. „În Statele Unite a fost lansată o campanie de informare cu privire la presupusa expediere iminentă a sistemelor de apărare aeriană de înaltă tehnologie către Kiev”, notează diplomaţii. „Dacă aceste rapoarte vor fi confirmate, vom vedea un alt pas provocator al administraţiei, care ar putea duce la consecinţe imprevizibile”.
UPDATE 08:00 Putin anulează discursul în Parlament
După tradiţionala conferinţă de presă de sfârşit de an, preşedintele rus Vladimir Putin anulează şi discursul despre „starea naţiunii” pe care îl ţine în fiecare an, în faţa Adunării Federale a Parlamentului. Se pare că, potrivit unor surse citate de Tass, preşedintele îşi va ţine discursul „probabil în noul an”. Întrebat despre temă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: „Este posibil ca discursul să aibă loc în 2023”. În schimb, Peskov a exclus că ar putea fi în formă scrisă, aşa cum s-a vehiculat.
UPDATE 07:00 SUA iau în considerare trimiterea unui kit electronic pentru bombe inteligente
Statele Unite evaluează posibilitatea de a trimite în Ucraina echipamente electronice speciale capabile să transforme muniţii aeriene necontrolate în „bombe inteligente”, care pot să lovească ţinta cu precizie maximă, scrie Washington Post, care citează autorităţi apropiate cauzei.
UPDATE 06:00 Kirby (securitatea SUA): este puţin probabil ca războiul să se încheie până la sfârşitul anului
Războiul din Ucraina va continua „ceva vreme”, „este greu de crezut că se va încheia într-un an” sau că luptele se vor opri în timpul iernii, a declarat de purtătorul de cuvânt al securităţii naţionale americane, John Kirby, confirmând eliberarea unui cetăţean american în contextul unui schimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia.
UPDATE 05:00 Curtea Anticorupţie confiscă toate bunurile fostului preşedinte demis, Ianukovici
Înalta Curte Anticorupţie a confiscat toate bunurile deţinute de fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, la aproape nouă ani după ce Revoluţia Euromaidan l-a înlăturat în 2014.
UPDATE 04:00 Liderul Chinei aprofundează legăturile economice cu Rusia
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ordonat guvernului său să aprofundeze legăturile economice cu Rusia, în ciuda distanţei sale publice de luni de zile faţă de Kremlin.
UPDATE 03:00 Parlamentul polonez recunoaşte Rusia drept sponsor al terorismului
Rusia este „direct responsabilă” pentru prăbuşirea din 2010 a avionului în care se afla preşedintele de atunci, Lech Kaczyński. În accidentul aviatic petrecut în regiunea Smolensk din Rusia, preşedintele Kaczyński şi alte 95 de persoane aflate la bord au decedat.
Sejm a adoptat atât rezoluţia, cât şi amendamentul privind prăbuşirea avionului: ar fi fost provocată în mod deliberat de Kremlin.
UPDATE 02:10 Republica Cehă recunoaşte Holodomorul drept genocid împotriva poporului ucrainean
Parlamentul Ceh a recunoscut genocidul îndreptat împotriva poporului ucrainean din perioada interbelică. Holodomor, foametea provocată la ordinul autorităţile sovietice, a ucis milioane de oameni în perioada 1932-1933.
Preşedintele Volodimir Zelenski a salutat decizia Senatului ceh: „Sunt recunoscător prietenilor mei cehi pentru afirmarea adevărului şi restaurarea dreptăţii istorice. Pedeapsa pentru toate crimele trecute şi prezente ale Rusiei este inevitabilă”, a declarat Zelenski.
Rezumatul zilei
- Un cetăţean american se numără printre zecile de deţinuţi predaţi Ucrainei de Rusia în cadrul unui schimb de prizonieri.
- Livrările de arme din Italia către Ucraina se vor opri de îndată ce Moscova va înceta ostilităţile.
- Ucraina pregăteşte acorduri pentru a consolida capacităţile de apărare aeriană. Deşi trupele ucrainene au doborât 13 drone în Kiev, majoritatea şi-au atins ţintele.
- Zelenski cere Parlamentului European să lanseze un tribunal împotriva „războiului terorist” al Rusiei. „Când orice potenţial agresor ştie că pedeapsa pentru un război criminal este inevitabilă, va fi cel mai eficient instrument de prevenire a războiului”, a declarat Zelenski.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.
Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.





