
Cu atâtea trenduri care vin sezon după sezon poate fi greu să alegi o pereche potrivită de încălțăminte care să meargă la majoritatea ținutelor pe care le porți zilnic. Ce trebuie să știi este că, există câteva aspecte importante de care trebuie să ții cont, deoarece astfel vei selecta perechea perfectă de pantofi pe care să o integrezi în cât mai multe ținute și, de asemenea, care să meargă la cât mai multe piese din garderoba ta. Pentru a descoperi care sunt aceste criterii, atunci aruncă o privire peste rândurile de mai jos!
Iată cum poți alege perechea de încălțăminte potrivită pentru ținutele tale de zi cu zi:
Gândește-te care este stilul vestimentar pe care îl preferi
Pentru a afla ce pereche de încălțăminte ți se potrivește cel mai bine, este important să identifici, pentru început, care este stilul vestimentar preferat. Acesta trebuie selectat în funcție de activitățile pe care le ai de făcut în fiecare zi și de preferințele personale. Spre exemplu, poți merge spre stilul casual, sport sau elegant. Însă, pentru un plus de confort, opțiunea casual-elegant este una dintre cele mai bune, întrucât se potrivește pentru numeroase acțiuni de zi cu zi. În acest context, adidasii de damă de la reverse.ro s-ar putea integra de minune în garderoba ta și, bineînțeles, îi vei putea include cu succes în aproape orice ținută.
Descoperă ce calapod ți se potrivește
Mai apoi, este important să descoperi ce tip de calapod se potrivește formei piciorului tău. Așadar, dacă ai un picior mai lat, atunci trebuie să cauți încălțăminte cu o bază la fel de lată, pentru a te simți confortabil, dar și pentru a arăta bine din punct de vedere estetic. De exemplu, niște pantofi cu vârful ascuțit s-ar putea să nu fie cea mai fericită alegere, deoarece vor scoate în evidență lățimea piciorului. Oricum, ideea centrală este să găsești o încălțăminte care să mențină proporțiile pe care le ai cât mai aproape de realitate, fără să lățească sau să lungească prea mult piciorul.
Mergi pe niște materiale de calitate
În mod ideal, după alegerea stilului și a calapodului, ar trebui să-ți îndrepți atenția spre materialele din care este confecționată încălțămintea. Spre exemplu, dacă alegi o variantă sintetică este posibil ca piciorul tău să transpire și să nu-ți fie foarte comod pe durata întregii zile. Dar, dacă încălțămintea este din piele, bumbac sau alte țesături naturale, piciorul va respira și te vei putea plimba liniștită, ore în șir, fără să-ți creeze disconfort.
Așadar, încălțămintea este articolul care te ajută să te simți confortabil și să ai o bună mobilitate oriunde ai merge. Însă, este important să iei în considerare stilul vestimentar pe care dorești să-l adopți și, desigur, să ții cont de calapod și de materiale atunci când te gândești să achiziționezi o pereche nouă. Chiar dacă modelele în tendințe te atrag, asigură-te că îndeplinesc și cele trei criterii înainte să le achiziționezi.
Sursă foto: pexels.com





