Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță, pentru luna august, o menținere a temperaturilor ridicate, peste cele specifice în această perioadă, mai ales în regiunile vestice ale țării.
Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, valabilă între 3 și 31 august.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul 3 – 10 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și nord-vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
În săptămâna 10 – 17 august, cu excepția sud-estului extrem al țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 17 – 24 august, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
Iar în perioada 24 – 31 august, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cum sunt realizate prognozele
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.






