Detalii interesante despre Roxadustat, substanța interzisă pentru care Simona Halep este suspendată de luni bune

spot_img

Știri din aceeași categorie

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor Pilates – Level 4, un program profesional dedicat celor care își doresc să activeze legal, responsabil și competent într-un domeniu aflat în continuă dezvoltare.

Cât de des trebuie să folosești sauna ca să simți efectele, de fapt

Sursa foto: pexels.com Multă lume intră într-o saună din când...

DISTRIBUIE!

Un expert elvețian a dezvăluit joi că substanța roxadustat, cu care a fost depistată pozitiv Simona Halep, reprezintă o provocare pentru agențiile antidoping.

Simona HalepFoto: lev radin / Alamy / Alamy / Profimedia

Substanța Roxadustat și dificultatea luptei antidoping în sport

Raphael Faiss, cercetătorul şef al Centrului de Cercetare şi Expertiză în ştiinţele antidoping la Universitatea din Lausanne, a afirmat că substanţa interzisă roxadustat reprezintă o problemă pentru autorităţile antidoping.

„(Roxadustatul) nu este nou, a existat de la începutul anilor 2010, dar a fost disponibil doar în Asia”, a precizat Faiss pentru Reuters, citat de Agerpres.

„Stimulează corpul ca şi cum ar fi la altitudine şi stimulează urcarea celulelor roşii, producând eritropoetină endogenă”, a explicat expertul elveţian.

Roxadustatul, care este detectabil la testele antidoping din 2017, are o durată de eliminare din corp de 10-16 ore, făcând dificil pentru ofiţerii de control antidoping să îi prindă pe eventualii trişori.

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după testul său pozitiv la US Open, românca negând categoric că ar fi luat conştient substanţa interzisă.

Simona Halep a fost audiată luna aceasta de Agenţia Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA) la Londra, iar în perioada următoare ar urma să fie făcut un anunţ în acest caz. Iubitorii tenisului s-au inflamat după ce Halep a apărut pe o listă provizorie cu jucătoarele participante la US Open.

Faiss a precizat că sportivii care se antrenează în mod repetat la altitudine pentru doar câteva zile ridică suspiciuni, având în vedere că sunt greu de testat.

Potrivit regulamentului Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), legat de localizare, sportivii trebuie să comunice un interval de 60 de minute pentru fiecare zi în care sunt disponibili şi accesibili pentru testare. De asemenea, trebuie să furnizeze autorităţilor adresa personală şi locaţiile şi perioadele de antrenament.

„Este dificil să testezi sportivii care se antrenează la altitudine, unele locuri fiind disponibile doar cu telecabine, care nu circulă noaptea”, a subliniat Faiss.

spot_img