Ducele si Ducesa de Cambridge vor sosi duminica in India pentru o vizita oficiala de sapte zile, in cadrul careia se vor intalni atat cu vedete de la Bollywood, cat si cu copii din cartierele sarace din Bombay, relateaza AFP, citat de Agerpres.
In prima sa vizita in cel mai mare stat din Commonwealth, cuplul regal va vizita celebrul monument Taj Mahal, scena uneia dintre cele mai faimoase fotografii ale mamei lui William, printesa Diana, care a murit in 1997 la Paris.
Printul William si sotia sa, Kate, se vor deplasa, de asemenea, in Bhutan, timp de sase ore, pana la faimoasa manastire budista Taktsang si se vor intalni cu regele si regina acestui mic stat din Himalaya.
Planificata la cinci luni dupa o vizita de trei zile a premierului indian Narendra Modi la Londra, aceasta calatorie „este o reflectare a angajamentului continuu la nivel inalt intre cele doua tari”, a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului indian al Afacerilor Externe.
Vizita lui William, al doilea in linia de succesiune la tronul britanic dupa tatal sau, printul Charles, survine la putin timp inainte de cea de-a 90-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a, la 21 aprilie. Aceasta vizita este cea mai ampla deplasare intreprinsa de William si Kate de la nasterea fiicei lor, printesa Charlotte, in urma cu aproape un an. Nici aceasta din urma, nici fratele sau, printul George, nascut in iulie 2013, nu isi vor insoti parintii in India.
Cuplul regal va sosi duminica la Mumbai, unde va participa la un meci de cricket inainte de a se juca cu copiii din mahalale. Seara va fi dedicata …





