Bashar al-Assad
Administratia Bashar al-Assad a anuntat, luni, ca este pregatita sa participe la coalitia antiterorista condusa de Statele Unite, conditionand decizia de intensificarea cooperarii cu Administratia Barack Obama, scrie Mediafax.?
„Coalitia condusa de Statele Unite nu a avut succes in Siria pentru ca nu s-a coordonat cu Administratia Bashar al-Assad. Rusia a avut succes pentru ca s-a coordonat cu noi”, a declarat Bashar Ja”afari, reprezentantul Damascului la negocierile de pace de la Geneva, intr-un interviu acordat postului Al-Mayadeen TV. „Suntem favorabili crearii unei coalitii internationale impotriva terorismului, dar in coordonare cu Administratia siriana. Nu avem obiectii sa colaboram cu Statele Unite atat timp cat operatiunile sunt coordonate cu Siria”, a adaugat Ja”afari, citat de site-ul agentiei Reuters.
O coalitie condusa de Statele Unite efectueaza raiduri aeriene in Siria. Din coalitie fac parte state precum Australia, Olanda, Canada, Franta, Iordania, Arabia Saudita, Turcia si Marea …





