Stațiunea Mamaia a fost construită în numai 3 ani, între 1960-1963, de către cei mai buni arhitecți și ingineri ai României, coordonați de arhitectul și urbanistul Cezar Lăzărescu și avea la început 10.000 de locuri de cazare.
Statiunea Mamaia, construita in1960-1963/ FOTO Arhiva Foto a Uniunii Arhitecților din România via B365.ro
O lucrare exemplară, „Perla Litoralului românesc” făcea parte din grandiosul proiect de sistematizare a celor 70 de km de litoral.
A fost gândită – și făcută – cu plaje amenajate printr-un efort considerabil, cu cinematografe în aer liber, teatru, cluburi nautice, bazine acoperite și încălzite, hoteluri elegante cu telefon în fiecare cameră, ceea ce pentru anii ’60 era nemaipomenit.
Toate acestea, spunea arhitectul Cezar Lăzărescu, făceau parte dintr-un univers cu „spații libere plantate și agrementate, în suprafețe suficiente pentru a asigura caracterul lor estival”.
Mamaia anilor ’60 era o oază de verdeață, avea până și măslini pitici, dar mai ales, fiecărui turist îi reveneau 9 mp de plajă. O amenajare arhitecturală și peisageră fără egal, ideea proiectului fiind ca muncitorii să uite de marile concentrații de tip urban, să-și schimbe modul de viață, să evadeze din marile orașe proletare și „să ajungă într-un spațiu natural, liber, de la un program de lucru rigid, la unul liber, de odihnă și distracție (..) Pentru aceasta era necesară stabilirea unui raport cât mai direct între vizitator și cadrul natural, urmărindu-se cu grijă obținerea unei legături directe între volumele construite și spațiile libere înconjurătoare”, (arh. Cezar Lăzărescu, Revista Arhitectura).
Inima proiectului Mamaia era o combinație între măreția naturii, priveliștea, plantațiile de măslini pitici, construcțiile moderniste, crearea unei legături vizuale între lacul Sutghiol și Marea Neagră.
Citește, pe B365.ro, istoria stațiunii Mamaia, documentată de jurnalista Antoaneta Dohotariu.
