Sfarsitul „recreatieia” fiscale pentru multinationale

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Google, Apple, Facebook, Amazon si alte mari multinationale sunt in atentia Uniunii Europene, decisa sa declanseze razboiul contra celor care nu isi platesc impozitele si lipsesc statele membre de zeci de miliarde de euro in fiecare an. Google, de exemplu, este in vizorul mai multor state europene si Roma cere gigantului american al Internetului impozite restante de peste 200 milioane euro.
Ofensiva a fost lansata joia trecuta, Europa dorind taxarea profiturilor acolo unde sunt realizate. „Pentru evitarea taxarii, unele companii abuzeaza de faliile din cele 28 state nationale ale UE. Potrivit unui? studiu recent al Parlamentului European, suma care ar urma sa fie castigata ar fi cuprinsa intre 50 si 70 miliarde euro pe an. Pierre Moscovici a precizat ca aceasta suma reprezinta echivalentul bugetului public al Bulgariei. „Sunt banii spitalelor noastre, ai scolilor, transporturilor si ai tuturor altor servicii sociale vitale. Acest deficit de incasari de impozite apasa asupra contribuabililor europeni”.
Inainte de a obtine aprobarea diferitelor state membre, una din principalele propuneri ale lui Moscovici vizeaza lupta contra practicii foarte raspandite care consta din transferarea profiturilor companiei-mama spre filialele instalate in diferite tari unde fiscalitatea este mai redusa, chiar nula. In Europa, privirile se indreapta spre Luxemburg, Irlanda sau Olanda. Tari care primesc cu bratele deschise aceste multinationale gata la orice contorsiuni fiscale pentru a plati impozite mai mici. In viitor, statele membre ar putea sa fie autorizate sa impoziteze beneficiile obtinute pe teritoriul lor, chiar dupa transferarea lor cand „rata de impozitare efectiva intr-o tara terta este inferioara cu 40% fata de cea a statului in cauza”.
Aceste masuri survin ca urmare a unui plan recent prezentat de Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD). Numit BEPS (Base Erosion and Profit Shifting), termen englez care desemneaza optimizarea fiscala, acest plan promitea „sfarsitul „recreatiei” pentru multinationalele care fug de fisc. Prima dintre cele doua mari directive ale UE priveste chiar unul din punctele-cheie din planul OECD – schimbul automat de informatii intre administratiile fiscale din tarile Uniunii asupra datelor contabile ale multinationalelor. Ca atare, aceste companii vor fi constranse sa isi detalieze rezultatele si platile fiscale tara cu tara.
Razboi declarat evazionistilor
In ce priveste a doua directiva, este vorba de taxarea profiturilor in tarile in care sunt generate. „Este principiul de impozitare eficace, cheia unui nou sistem fiscal european pentru intreprinderi”, a explicat Pierre Moscovici. Analistii arata insa ca oficialul european nu a pus in discutie subiectul dumpingului fiscal, din care Irlanda a facut o specialitate. In asteptare, comisarul pentru Afaceri economice estimeaza ca aceste masuri propuse de Comisie vor fi adoptate rapid de …

spot_img