Nicușor Dan, președintele României. Foto: Inquam Photos / George Călin
Primul gând care mi-a venit în minte când am citit sesizarea președintelui Nicușor Dan către Curtea Constituțională, în care semnalează „neclaritățile” legii care înăsprește drastic sancționarea penală a susținerii și organizării de mișcări fasciste, legionare etc., a fost că pare ceva făcut pe genunchi. Mi l-am închipuit pe Nicușor Dan, cu părul vâlvoi și mânat de bunele sale intenții, citind legea și spunându-și la Cotroceni: băi, ia stai un pic!
Gândul mi-a venit nu doar pentru că argumentele sesizării de neconstituționalitate sunt pe alocuri foarte discutabile, dar și pentru că mi-am amintit un articol din HotNews, în care unii apropiați și colaboratori ai lui Nicușor îl descriu ca pe un obsedat de control, care nu prea are încredere în oameni, deci nu deleagă sarcini.
E mânat de bune intenții și vrea să rezolve lucrurile, dar e căpos, lucrează greu în echipă. „Am intrat în sala unde era Nicușor și am avut o imagine unică: primarul stătea aplecat asupra unei hărți imense, singur, și avea zeci, dacă nu sute de dosare pe care le ceruse. Totul trecea pe la el”, își amintea cineva.
Nicușor Dan pare genul de om care, decât să roage sau să pună pe cineva să facă ceva, mai bine face el. Pe ideea că face mai repede sau mai bine. Poate părea o aroganță, poate fi un efect al mizantropiei – decât să te legi la cap cu alții, mai bine faci singur.
Citește mai departe pe Panorama.ro
