
Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Foto: Profimedia
Statele Unite intenționează să expulzeze aproximativ 400 de cetățeni iranieni, majoritatea intrați ilegal în țară, ca parte a campaniei mai ample a președintelui american Donald Trump de reducere a imigrației, a declarat marți un înalt oficial iranian citat de Reuters.
„Într-o primă etapă, s-a decis expulzarea a 120 de iranieni care au intrat ilegal în SUA, majoritatea prin Mexic”, a declarat Hossein Noushabadi, director general pentru afaceri parlamentare în cadrul Ministerului iranian de Externe, pentru agenția semi-oficială Tasnim.
Potrivit cotidianului The New York Times, care a dezvăluit primul marți acest acord, expulzările – un caz foarte rar de cooperare între cele două țări – a venit după luni de negocieri.
Noushabadi a spus că Statele Unite „intenționează să expulzeze aproximativ 400 de iranieni, majoritatea intrați ilegal în țară, în conformitate cu noua abordare anti-imigrație a guvernului american”.
Oficialul iranian a precizat că primul grup, format din 120 de persoane, urmează să ajungă în Iran în maxim două zile.
Guvernul american a închiriat o cursă charter pentru a expulza imigranți în Iran
The New York Times a relatat că o cursă charter închiriată de guvernul american a decolat luni din Louisiana și era programată să ajungă în Iran, via Qatar, undeva în cursul zilei de marți.
Potrivit ziarului, o parte dintre iranieni au ales să plece voluntar, după ce au fost ținuți luni întregi în centre de detenție, dar alții nu au făcut-o.
Noushabadi a făcut apel la Washington să respecte drepturile migranților iranieni aflați în Statele Unite.
„Unii dintre (repatriați) aveau permise de ședere, dar, din motive invocate de biroul american pentru imigrație, au fost incluși pe listă. Desigur, s-a obținut consimțământul lor pentru repatriere”, a declarat el.
Casa Albă și Departamentul de Stat al SUA nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta situația.
Trump plănuiește să expulzeze un număr record de persoane care trăiesc în Statele Unite fără statut legal, după ce numărul traversărilor ilegale ale frontierei de sud a SUA a crescut vertiginos în timpul mandatului predecesorului său, democratul Joe Biden.
Totuși, administrația Trump s-a confruntat cu dificultăți în creșterea numărului de expulzări, chiar dacă a creat noi modalități de a trimite migranți în alte țări decât cele de origine.
În februarie, Statele Unite au expulzări 119 persoane din diferite țări, inclusiv din Iran, către Panama, ca parte a unui acord între cele două state.