
Troleibuz STB Solaris Trollino în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Șoferul unui troleibuz STB de pe linia 90 care a găsit, sâmbătă seară, copilul de 11 ani dat dispărut în Capitală, a povestit cum l-a recunoscut pe minor. Mărturia a fost publicată de Primăria Municipiului București pe Facebook. Minorul a fost preluat de poliție și se află în afara oricărui pericol.
Nicolae Barbu, șofer STB în vârstă de 47 de ani, spune că l-a observat pe băiat în troleibuzul liniei 90, după ce acesta s-a urcat în zona Grădinii Cișmigiu, chiar din fața Primăriei Capitalei.
„Având mai mulți călători în mașină, am crezut că e însoțit de cineva. Dar, când am ajuns aproape de Semănătoarea, mi-am dat seama că e, de fapt, singur”, a relatat bărbatul.
Băiatul i-a spus că vrea să ajungă în comuna Pantelimon și că la Arena Națională îl așteaptă mama sa.
„Părea speriat, timid. I-am vorbit cu calm, i-am zis că a greșit direcția și să rămână cu mine pe drumul de întoarcere, că trec chiar pe acolo. L-am pus pe scaunul din față, ca să-l văd mai bine și să-l supraveghez. Mă gândeam că, dacă nu îl așteaptă mama, sun la poliție”, a continuat Nicolae Barbu.
Conform aceleiași postări, pe drumul de întoarcere, în zona Pieței Rosetti, șoferul a primit mesajul RO-Alert care anunța dispariția unui copil de 11 ani și includea semnalmentele acestuia.
„Era ora 21.00. Poliția a ajuns în câteva minute, la a doua stație, Școala Iancului. Am tras pe dreapta, am rugat restul călătorilor să coboare și am lăsat oamenii legii să intervină. Copilul s-a speriat și mai tare, a refuzat să coboare, dar într-un final, a fost liniștit și preluat cu bine”, mai spune șoferul în vârstă de 47 de ani.
„El a avut încredere cel mai mult în mine. Când a venit poliția s-a panicat un pic. Dar e bine când totul se termină cu bine”, a mai spus șoferul.
În jurul orei 21:20, Poliția Capitalei a anunțat că minorul a fost găsit.





