Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul BNR, a transmis publicului HotNews un text de opinie despre inteligența artificială care merită citit pentru că evită încadrarea în dezbaterea care se poartă acum între două tabere.
Cearta de fond
În lumea băncilor centrale se poartă acum o dezbatere cu două tabere. Una crede că AI va face economia mult mai productivă, și încă repede- aproape un miracol. Cealaltă se uită la miliardele investite de marile companii tech și vede o bulă speculativă gata să se spargă, ca la finalul anilor ’90.
Cifrele care alimentează teama: doar Microsoft, Google, Meta și Amazon plănuiesc pentru 2026 cheltuieli de aproape 600 de miliarde de dolari pe infrastructură AI. Sună a „dot-com” din nou.
Badea nu alege o tabără. Întrebarea lui e alta: nu dacă apare o bulă, ci cât de repede vor apărea, de fapt, câștigurile reale de productivitate- și ce ar trebui să facă factorii de decizie până atunci.
Lecția din anii ’90, actualizată
În anii ’70, futurologul Roy Amara spunea ceva care s-a dovedit profetic: supraestimăm o tehnologie nouă pe termen scurt și o subestimăm pe termen lung. Așa a fost și cu internetul- lumea se aștepta la o transformare peste noapte, n-a venit, iar indicele Nasdaq a pierdut 78% din valoare între 2000 și 2002. Companiile care au supraviețuit prăbușirii- Amazon, eBay, Google- au ajuns, în timp, uriașii de azi.
De ce ar putea fi diferit de data asta? Firmele din era „dot-com” aveau puțini bani, puțini clienți și venituri mici. Giganții tech de azi, în schimb, au deja afaceri profitabile care le finanțează pariul pe AI, iar tehnologia chiar aduce bani acum: un studiu McKinsey din 2025 arată că 88% dintre organizații folosesc deja AI în cel puțin o parte din activitate.
Concluzia lui Badea: dacă bula se sparge, motivul cel mai probabil nu va fi falimentul vreunei companii- ca la „dot-com”- ci faptul că se construiește infrastructură AI mai multă decât poate absorbi cererea reală. Riscul de faliment e mai mic, dar riscul de bulă nu dispare- doar își schimbă forma.
De ce nu se văd încă rezultatele- o idee împrumutată de la un economist american
Badea aduce în discuție o idee a economistului John Cochrane (Stanford): de obicei tratăm productivitatea unei firme ca pe ceva dat, ca vremea- o fermă produce mai mult când plouă, fără să poată influența asta. Dar firmele pot, de fapt, să aleagă: pot să-și distribuie resursele astfel încât să facă bine atât în scenarii favorabile, cât și în cele nefavorabile- cultivă niște terenuri bune de ploaie, altele bune de secetă, sacrificând puțin din câștigul maxim ca să evite dezastrul.
Aplicat la AI: firmele ar putea, teoretic, să-și realoce resursele ținând cont de acest pariu tehnologic. Dar suntem încă la început- companiile nu și-au reorganizat procesele, angajații nu au încă noile competențe necesare. De-asta câștigurile de productivitate nu apar (încă) în statistici. Nu pentru că AI n-ar funcționa, ci pentru că tehnologia nouă nu generează valoare automat: e nevoie de investiții, adaptare organizațională și recalificarea oamenilor.
Economistul Erik Brynjolfsson (Stanford) spune același lucru: marile inovații aduc beneficii doar dacă vin la pachet cu schimbări organizaționale, nu doar cu tehnologie nouă.
Verdictul lui Badea: impactul AI va fi real și profund, dar întârziat și inegal. „Scepticii” au dreptate pe termen scurt- dar confundă primul capitol al poveștii cu finalul ei.
De ce contează asta pentru o bancă centrală
Pentru o bancă centrală, AI creează o problemă în două faze.
Acum: banii investiți în centre de date și cipuri împing în sus cererea și, cu ea, prețurile- un efect inflaționist.
Mai târziu: pe măsură ce AI reduce costuri și crește producția în multe industrii, aceeași forță devine dezinflaționistă- adică ajută la scăderea inflației.
Problema băncii centrale: trebuie să decidă politica monetară înainte de a ști sigur în care dintre cele două faze se află economia. Greșeala costă indiferent de direcție- dacă tratezi un șoc trecător de cerere ca pe unul permanent, înăsprești dobânzile degeaba și frânezi inutil economia; dacă subestimezi cât de mult crește oferta datorită AI, riști inflație mai mare și mai persistentă decât trebuie.
Badea citează și scenariile prezentate în iulie de Philip Lane, economistul-șef al BCE: fie AI dă un impuls de productivitate care apoi se stabilizează (ca o curbă în formă de S), fie continuă să accelereze inovarea pe termen lung, ridicând permanent atât creșterea economică potențială, cât și dobânda „naturală”. Deocamdată nu există date clare care să spună care variantă e mai probabilă.
Ce înseamnă pentru România
Impactul direct al AI asupra economiei românești e, deocamdată, mult mai mic decât în economiile mari. Dar contează enorm ce fac băncile centrale mari- mai ales BCE- pentru că deciziile lor despre dobânzi influențează costul finanțării peste tot în Europa, inclusiv la noi.
În plus, două sectoare locale sunt direct expuse la impactul AI: IT-ul (cel mai evident) și industria auto, cu toate componentele ei. Ambele contribuie semnificativ la locuri de muncă, producție și export.
Un beneficiu suplimentar pe care Badea îl menționează: AI ajută chiar și banca centrală să lucreze mai bine- procesează volume mari de date, estimează în timp real activitatea economică și inflația, extrage semnale din presă și rapoarte. Dar avertizează: aceste instrumente completează analiza economică făcută de oameni, nu o înlocuiesc- mai ales pentru că modelele depind de calitatea datelor introduse și pot greși dacă relațiile economice se schimbă.
Concluzia
Creșterea productivității datorată AI va veni- dar mai târziu decât speră optimiștii, și nu în mod egal pentru toată lumea. Vor câștiga firmele (și instituțiile) care aleg să investească și să se reorganizeze acum, în loc să aștepte certitudinea absolută. Mesajul lui Badea către factorii de decizie: optimism, dar cu ochii larg deschiși- pentru că suntem într-o eră a competitivității cu adevărat nouă, și deloc ușor de descifrat.
Citește aici textul integral al lui Leonardo Badea
