BREAKING România se alătură statelor care își arată disponibilitatea de a sprijini deblocarea stâmtorii Ormuz. Nicușor Dan: „Efectele sunt resimțite și în Romania”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri seară că România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz, avertizând că închiderea strâmtorii are „implicații grave” pentru piețele energetice globale și economia mondială.

Prin această declarație, conform comunicatului de pe site-ul guvernului britanic, țările semnatare reclamă „o închidere de facto” a strâmtorii Ormuz și îi solicită Iranului „să pună capăt imediat amenințărilor, amplasării de mine, atacurilor cu drone și rachete și altor încercări de a bloca strâmtoarea pentru transportul comercial”.

Totodată, statele în cauză își exprimă disponibilitatea „de a contribui la eforturi adecvate de asigurare a trecerii sigure prin strâmtoare”.

Într-un comunicat, vineri, pe Facebook, Nicușor Dan a spus că alăturarea României la această declarație „are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale”.

„Efectele sunt resimțite și în Romania, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea preturilor la un nivel suportabil pentru populație”, a continuat șeful statului.

Președintele Nicușor Dan a precizat că „România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu”.

„Lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”, a conchis Dan.

Declarația nu presupune un sprijin militar imediat, au spus trei dintre țările semnatare

Joi, ulterior semnării, Italia, Germania și Franța au precizat că nu este vorba despre asumarea unui sprijin militar imediat, ci mai degrabă despre o potențială inițiativă multilaterală care să aibă loc după o încetare a focului în războiul din Orientul Mijlociu.

Știre în curs de actualizare

spot_img