Actorul Alexandru Cîrneală (37 de ani) povestește, într-un interviu pentru publicul HotNews, diferențele între industria de teatru și film din Germania și România, dar și capitolul unde România excelează.
- Alexandru Cîrneală are peste 40 de roluri interpretate în seriale TV și teatru. Lor li se adaugă participarea în mai multe producții de cinema, printre care „Doar ne jucam”, „Tigermilch” și „Cravata galbenă”.
- „În zona filmului, lucrurile stau foarte bine pentru actor, pentru că este un sindicat destul de mare iar piața este controlată de niște legi puternice”, spune actorul, vorbind despre statutul profesional din Germania.
„Un pas nebunesc”
HotNews: Când și de ce ați luat decizia de a emigra în Germania?
Alexandru Cîrneală: În anul 3 de facultate am fost cu un spectacol la festivalul de teatru pentru studenți de la Carei, unde i-am cunoscut pe studenții lui David Esrig. Întâmplarea a fost că m-am îndrăgostit de o actriță de acolo, studentă a dumnealui, cu care am dezvoltat o relație, și am luat în considerare acest pas. David Esrig a fost un regizor român foarte mare care și el a emigrat în Germania prin anii ‘70, dacă nu mă înșel. El a creat o școală de teatru semi-privată în Burghausen.
Nu eram convins că o să plec din România. Aveam deja o traiectorie la Cluj și după acest semestru, am zis să-mi ofer o șansă și să încerc spațiul german. A fost oricum un pas nebunesc, pentru că nu știam germana, nu credeam că o să funcționeze, dar am încercat și m-am mutat la Berlin în 2011.
Aici am început să învăț germană și am început să lucrez în film și în teatru privat, în teatrul underground.
„Dacă aveam noroc, puteam să fiu angajat”
– Până la plecare ați activat în domeniu? Ce roluri ați avut?
– Roluri studențești, pentru că noi, la școala de la Cluj, la fiecare final de semestru aveam un examen care de obicei devenea un mic spectacol. Au fost și anumite colaborări cu secțiile de regie, sub forma unui examen-spectacol. Dar nu am activat într-un teatru de stat până atunci. Nici n-am avut timp pentru asta.
– Cum arăta industria artistică la momentul în care ați plecat?
– Era destul de precară. Ca și acum, cred. Vorbind despre posturi înghețate, nu existau concursuri la teatrele de stat în care puteai aplica. Era o chestie de noroc, de șansă, că nu era nimic disponibil. Era și o criză, din câte îmi amintesc, criza economică. Și atunci erau bugetele blocate, nu era prea roz situația de atunci. Dar cumva, prin niște contracte de colaborare se putea intra. Dacă aveam noroc, puteam să fiu angajat. Aveam două posibilități la vremea aceea, Cluj sau Iași. Eu sunt din Iași și am considerat cele două teatre ca fiind țintă pentru cariera mea la vremea respectivă.
– Care a fost primul rol pe care l-ați avut în Germania? Cum ați gestionat provocarea de a juca în altă limbă?
– Asta a fost la un an după ce m-am mutat la Berlin. Am primit o invitație la un casting, unde aveau nevoie de un actor pentru un rol de român într-un film care se numea Operațiunea „Zahăr”, regizat de Rainer Kaufmann. A fost un rol destul de mic, am avut câteva replici în germană învățate pe de rost. Pot să spun că rolul acesta mi-a deschis foarte multe uși, pentru că prin colaborarea asta cu Rainer Kaufmann, care este un regizor cunoscut aici, am putut să ajung în atenția directorilor de casting importanți din Germania.
A fost și o sincronizare, pentru că în vremea aia România și Bulgaria tocmai intraseră în Uniunea Europeană, s-au scris foarte multe scenarii care au explorat un pic fenomenul acesta al migrației din Europa de Est. În primii ani am făcut foarte multe roluri de români, bulgari, polonezi, sârbi. Cred că a fost un noroc.
Ulterior s-a schimbat un pic situația, am început să joc nemți sau roluri care nu mai țin de zona personajelor de străini, de imigranți. Dar a fost o evoluție și aici.
– Puteți explica cum este să joci într-o altă limbă?
– Să fiu sincer, e foarte greu. Mi-am dat seama că latura afectivă, emoțională a limbii nu există în același fel. N-am crescut nici în Transilvania, unde poate că aș fi fost la un liceu german sau aș fi avut contact cu limba asta. A fost foarte greu să-mi educ sistemul emoțional să reacționeze la asta. În continuare, e destul de complicat. Necesită mult mai multă muncă să ajung la un lucru pregătit.
„Actorul nu poate face foarte multe”
– Cum funcționează sistemul de casting din Germania comparativ cu România? Adică, propriu-zis, cum își găsește de lucru un actor din Germania?
– Actorul din Germania are nevoie neapărat de un agent care să-l reprezinte. Actorul nu are acces la baza de date, de casting. Nu există castinguri deschise cum se mai întâmplă în România. Eu încă sunt în legătură cu lumea filmului din România și mai primesc invitații de casting, dar acolo sunt informații publice. În Germania totul este filtrat de către agent. Este o legătură între agent și directorul de casting. Selecția e mult mai filtrată și mult mai precisă când se caută, de exemplu, un actor de 35 de ani care să vorbească română, germană și engleză, se merge mult pe profilul ăsta. Agenții au acces la baza de date internă, iar agenții pot propune actori.
Actorul nu poate face foarte multe, decât să își împrospăteze prezentarea, adică pozele, showreel-urile, să fie mereu prezent la evenimente, la premiere, să facă networking.
E o industrie mult mai mare decât în România. Există o industrie a filmelor de televiziune care e destul de mare. Se produc foarte multe filme, pentru că vorbim despre un public mult mai larg, nu doar Germania, dar și Austria și Elveția, așa că actorul vorbitor de limba germană poate jongla foarte mult în zona asta și mai are și acces la piața din Marea Britanie, dacă vorbește în engleză, sau mai sunt producții americane care filmează de obicei aici, în studioul Babelsberg.
– Cât câștigă în medie un actor din Germania? Majoritatea sunt angajați sau activează ca freelanceri?
– Aici trebuie să specificăm un pic. Avem actorul de teatru și actorul de film, care sunt două industrii diferite. Teatrele de stat își schimbă o dată la patru sau la cinci ani ansamblul, deci dacă un actor este angajat la un teatru de stat, nu va îmbătrâni acolo. Are șansa ca la cinci ani să fie reangajat, dar de obicei e un sistem rotativ. În teatrul respectiv rămâne doar personalul tehnic, în rest se schimbă tot. Direcția culturală, managementul și așa mai departe. Ceea ce e foarte bine, pentru că crește concurența, pentru că nimeni nu se lasă pentru că are un contract nedefinit și va rămâne acolo oricum ar fi performanța lui.
Locurile de muncă pentru un actor sunt mult mai disponibile, că tot vorbeam despre situația din România de când am plecat, unde posturile erau blocate pentru un timp nedeterminat.
În zona filmului, lucrurile stau foarte bine pentru actor, pentru că este un sindicat destul de mare iar piața este controlată de niște legi puternice. Pentru producțiile de film există un tarif standard minim, pe care toată lumea îl respectă, iar cu cât un actor filmează mai mult, tariful se adaptează conform experienței.
În România se produc mai puține filme, dar pentru că sunt mai puțini bani, se pune mai mult accent pe calitate
– Un actor cu o experiență medie cât ar câștiga lunar într-un teatru?
– Hai să spunem de la 2.000 de euro în sus. Iar în teatrul de underground, unde plata e pe spectacol, să zic că ar fi plătit undeva între 300-500 de euro pe reprezentație.
– Spre deosebire de industria din România, ce prinde cel mai bine la publicul german? Filmul, teatrul, serialele TV?
– Teatrul merge bine. Berlinul are undeva cinci teatre puternice de stat, printre care Volksbühne, Berliner Ensemble, Deutsches Theater. După asta vorbim despre teatrele mai mici, subvenționate de stat, care se mișcă bine. Teatrele sunt pline peste tot în Germania. Adică chiar dacă călătoresc în Stuttgart și merg la un teatru mic, o să fie tot timpul sold-out. Publicul e destul de prezent și interesat.
Filmul de televiziune are în continuare un public prezent, dar și aici se schimbă. Pentru că oamenii care acum au 60 de ani, încă sunt consumatori fideli de film de televiziune, dar mi se pare că tineretul tinde mai mult pentru platforme gen Netflix, Amazon și așa mai departe.
Filmul de cinema, de asemenea, cred că stă bine. Dar de aici văd România mult mai bine pe filmul de cinema, pentru că îl văd prezent la festivalurile mari de film din Europa, mult mai prezent decât filmele nemțești. Iar pentru mine, de exemplu, mi se pare că drumul meu ca actor ar fi mai scurt din România la Berlinale (Festivalul Internațional de Film de la Berlin – n. red.) decât din Berlin la Berlinale. Se produc mai puține filme, dar pentru că sunt mai puțini bani, se pune mai mult accent pe calitate.
În Germania am senzația că se produc foarte multe filme, unele sunt de consum. Există și nișa asta de filmul de festival, dar ce-am văzut în ultimii ani, ce a exportat România, cred că stă foarte bine, însă ce lipsește în România e un sindicat puternic și niște case de producții care să primească mai mulți bani și să producă mai mult.
„Aș avea nevoie de o germană mult mai puternică”
– Dintre toate acestea: teatru, film, serial TV, unde credeți că vă potriviți cel mai bine?
– Mă simt foarte bine în film pentru că mă simt un pic alintat și protejat. Sunt plătit mult mai bine. Tot sistemul ăsta, echivalentul Credidamului din România, care monetizează difuzarea filmului după ce a fost lansat, aici stă foarte bine. Adică actorul nu doar că e plătit bine pentru rolul respectiv, dar este și susținut ulterior prin acest sistem.
Teatrul este ofertant, dar mi se pare că dacă activez mai mult în teatru, devin puțin blocat. E mult mai puțin timp pentru film. Undeva trebuie să aleg între film și teatru, iar dacă ar trebui să aleg, aș alege filmul. Unul dintre motivele care m-ar duce la această decizie e că pentru teatru cred că aș avea nevoie de o germană mult mai puternică, mult mai stabilă, iar în film mă descurc mai bine. Cu toate că stau aici de 14 ani și vorbesc bine limba, dar pentru teatru sunt anumite detalii, anumite elemente care țin de finețea limbii, pe care încă nu le stăpânesc.
– În 2022 ați participat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, când țara invitată era chiar Germania. Cum s-a întâmplat această reîntoarcere la publicul din România?
– A fost o coincidență plăcută. Eu fac parte dintr-o trupă care se numește Teatru ANU, e o trupă de teatru germană, stabilită în Berlin, am început să lucrez cu ei din 2020.
Invitația festivalului de teatru din Sibiu a fost o surpriză plăcută, pentru că personal mă aflam într-un punct în care începuse să-mi fie dor de limba română sau să joc pe românește. În continuare am un dor să mă întorc pentru un proiect sau două în România pentru a mă reîntâlni cu limba română și cu publicul român.
Întâlnire care la festival a fost una magică și m-a încărcat foarte mult. Mi-am dat seama că publicul român este unul cald, interesat, critic, dar care absoarbe foarte mult. L-am simțit foarte prezent, mult mai prezent decât publicul german. Am avut senzația că sunt într-un dialog continuu. Nu neapărat verbal, un dialog energetic. M-am simțit acasă, cu toate că era un spectacol german, m-am simțit „foarte acasă”. Același lucru l-au împărtășit și colegii mei, actori germani, care au simțit publicul român în același fel în care l-am simțit și eu.
„Am resimțit de aici impactul pe care l-a avut în România”
– Recent, ați jucat în producția „Cravata galbenă”, unde ați interpretat rolul unui candidat care participă la un concurs. Cum a fost pentru un actor cu experiență să „revină” la stadiul de debutant care își încearcă norocul?
– Cu toate că am o experiență, senzația asta e una pe care o am în fiecare zi. Fiecare casting, fiecare probă pe care o dau mă readuce la sentimentul ăsta. Îmi dau seama că sunt un începător continuu. Asta e și magia meseriei, că niciodată nu o să ajung la starea în care să zic că știu ce o să fac sau cum o să fac. Dimpotrivă, tot timpul trebuie să trec prin aceleași emoții, prin aceleași nesiguranțe. Cred că asta și menține spiritul treaz. Câteodată e obositor, dar în scena din „Cravata galbenă” am resimțit palpitațiile și emoțiile pe care le-am avut când am dat examenul de admitere la Cluj. Nesiguranța, presiunea, stresul interior.
– Producția a fost intens dezbătută în România. Dumneavoastră cum l-ați receptat?
– Nu l-am văzut încă, pentru că nu a apărut pe piața din Germania, iar pentru că în perioada în care a fost difuzat în România am fost preocupat aici, n-am reușit să călătoresc ca să-l văd. Aștept să apară pe o platformă. Am putut să văd doar secvența cu mine și secvențele postate prin mediul online.
Am resimțit de aici impactul pe care l-a avut în România și mă bucur că s-a întâmplat asta. Călătorind, mutându-mă în Germania, aici l-am descoperit și Celibidache printr-un fost student de-al lui. La vremea aceea nu știam foarte multe lucruri despre el. Am fost fascinat de biografia lui, de drumul lui de la Roman la Berlin. Cred că m-am regăsit foarte mult în dificultățile lui, drept pentru care sunt foarte curios să văd acest film.
– Cu totul, aveți undeva la 12 roluri în filme, 28 de roluri în seriale TV și 22 în teatru. Dintre ele, dacă ar fi să alegeți unul singur, indiferent dacă e film, serial TV sau teatru, care este cel care v-a rămas întipărit în memorie?
– În facultate am jucat un rol care cred că mi-a schimbat un pic optica față de posibilitățile meseriei pe care am ales-o. A fost rolul lui Macbeth din Shakespeare, dar din spectacolul „Coroana. Exercițiu despre putere”. A fost examenul de licență din anul 3, semestrul 2, dacă nu mă înșel, de la Cluj. Un rol prin care m-am confruntat cu foarte multe aspecte interioare și cu o anumită magie a meseriei. E evident că fiecare rol pe care l-am jucat în orice producție de film, de teatru, de televiziune a fost o întâlnire cu un aspect al meu.
De foarte multe ori exista o sincronicitate între o anumită temă sau proces în care mă aflam personal, care s-a oglindit în acel rol. Cred că toate rolurile au avut un impact sau au schimbat ceva în mine. M-au ajutat să mă înțeleg mai bine și să înțeleg lumea în care trăiesc.
– Ați luat vreodată în calcul să vă întoarceți definitiv în România?
– Mă gândesc la asta foarte des. E un sentiment destul de complicat. Pentru că mă simt acasă aici. Germania mi-a devenit o a doua casă și m-a adoptat foarte bine. Am avut șansa să fiu înconjurat de oameni care m-au susținut și m-au inspirat. În același timp, mi-e foarte dor de țară și de mediul în care se lucrează acasă și de potențialul creativ care e puternic în România. Știm cu toții că e mai greu, mai ales în zona asta, a teatrului, a artei. Dar mi-e dor de prietenii mei cu care, în continuare, sunt în contact. Cred că anul ăsta sau anul viitor o să fac un proiect de teatru, poate la Sibiu sau la Cluj, cu care o să-mi ajut un pic dorul ăsta.
Dar să mă mut, definitiv, cred că e un pas destul de mare. Dar iau în considerare un șpagat între Germania și România. Îmi doresc să activez și în România și să echilibrez un pic românul din mine. Pentru că, în continuare, sunt un actor român. Chiar dacă am cetățenie germană, chiar dacă sunt înrădăcinat aici, în continuare, simt ca un român. Și asta nu se va schimba niciodată.
