O avertizare venită din partea fostului președinte și premier rus Dmitri Medvedev a cristalizat temerile statelor din Golf că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea fi singurul rezultat al negocierilor dintre Iran și SUA, fără a se ajunge la o detensionare mai amplă în Orientul Mijlociu, pe care acestea o consideră vitală, a scris Reuters luni, într-o analiză.
Oficialii și analiștii se așteaptă ca următoarea rundă de negocieri, programată la Islamabad (capitala Pakistanului), să se concentreze din ce în ce mai mult nu pe rachetele Iranului sau pe grupările militante regionale afiliate Teheranului, ci pe limitele de îmbogățire a uraniului și pe modul de gestionare a influenței Iranului asupra strâmtorii, cea mai importantă rută de transport petrolier din lume.
Oficialii țărilor din Golf avertizează că această abordare riscă să consolideze controlul Iranului asupra aprovizionării cu energie din Orientul Mijlociu, abordarea doar gestionând în loc să elimine influența Teheranului și acordând prioritate stabilității economice globale, în timp ce statele cele mai expuse la consecințele energetice și de securitate sunt lăsate în afara procesului formal de luare a deciziilor.
Surse din Golf afirmă că negocierile diplomatice dintre SUA și Iran se concentrează acum mai puțin pe reducerea programului de rachete al Iranului și mai mult pe nivelurile de îmbogățire a uraniului și pe acceptarea tacită a influenței Teheranului asupra Strâmtorii Ormuz, prin care sunt transportate aproximativ o cincime din rezervele mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate.
Deși negocierile privind îmbogățirea uraniului rămân momentan în impas, Iranul respingând atât opțiunea de a renunța complet la îmbogățire, cât și cererile de a-și expedia stocurile în străinătate, oficialii din Golf afirmă că însăși schimbarea priorităților este îngrijorătoare.
„În cele din urmă, Strâmtoarea Ormuz va fi linia roșie”, a declarat o sursă din Golf apropiată cercurilor guvernamentale. „Înainte nu era o problemă. Acum este. Regulile jocului s-au schimbat.”
Reuters notează că nu a existat o reacție imediată din partea guvernelor țărilor arabe din Golf la solicitările de comentarii cu privire la problemele ridicate în materialul agenției internaționale de presă.
Amenințările Iranului la adresa transportului maritim din Golf, făcute după declanșarea războiului, au rupt tabuurile de lungă durată din jurul strâmtorii, făcând din perturbarea acesteia o pârghie realistă în negocieri pentru prima dată.
Rolul central al strâmtorii Ormuz a fost articulat fără menajamente de Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X în data de 8 aprilie.
„Nu este clar cum se va desfășura armistițiul dintre Washington și Teheran”, a afirmatMedvedev. „Dar un lucru este cert – Iranul și-a testat armele nucleare. Se numesc Strâmtoarea Ormuz. Potențialul acesteia este inepuizabil.”
Remarca prezintă strâmtoarea Ormuz ca un mijloc de presiune care permite Iranului să crească costurile și să modeleze regulile fără a trece pragul nuclear.
Un „activ de aur”
Oficialii iranieni din domeniul securității împărtășesc în privat această opinie, descriind strâmtoarea nu ca pe o măsură de urgență, ci ca pe un instrument de descurajare pregătit de mult timp.
„Iranul s-a pregătit ani de zile pentru un scenariu care presupune închiderea Strâmtorii Ormuz, planificând fiecare pas”, a declarat o sursă de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate iraniene. „Astăzi, aceasta este unul dintre cele mai eficiente instrumente ale Iranului – o formă de pârghie geografică care servește drept factor de descurajare puternic.”
Sursa a descris strâmtoarea ca fiind „un activ de aur, de neprețuit, înrădăcinat în geografia Iranului – unul pe care lumea nu-l poate lua tocmai pentru că decurge din poziția geografică a Iranului”.
O a doua sursă iraniană, apropiată Gărzilor Revoluționare, a mers mai departe, sugerând că un tabu de lungă durată în jurul utilizării strâmtorii Ormuz a fost acum spart.
Această sursă a descris Ormuzul ca o sabie „scoasă din teacă” pe care SUA și statele regionale nu o pot ignora, oferind regiunii un avantaj asupra puterilor externe.
Ceea ce alarmează cel mai mult statele arabe din Golf, spun analiștii, este faptul că, în timp ce rachetele, dronele și grupările paramilitare (Hezbollah, Houthi, Hamas, Jihadul Islamic) susținute de Teheran au atacat în repetate rânduri regiunea lor, negocierile se concentrează din ce în ce mai mult aproape exclusiv pe strâmtorii Ormuz, datorită impactului ei economic global, marginalizând îngrijorările de securitate ale țărilor din Golf.
În esență, disputa privind Ormuz nu se referă atât de mult la cine controlează strâmtoarea, cât la cine stabilește regulile de trecere, afirmă surse din Golf, ceea ce reflectă o tendință mai amplă de îndepărtare de la normele internaționale fixe către aranjamente bazate pe putere.
Acest lucru, a afirmat Ebtesam Al-Ketbi, președinta Emirates Policy Center, scoate la iveală un dezechilibru între cei care definesc regulile și cei care suportă consecințele atunci când regulile sunt încălcate.
„Ceea ce se conturează astăzi nu este o soluție istorică”, a declarat Al-Ketbi pentru Reuters, „ci o inginerie deliberată a unui conflict durabil”.
„Cine suferă din cauza rachetelor și a grupărilor afiliate?”, a adăugat ea. „Israelul și, în mod specific, statele din Golf. Ceea ar constitui un acord bun pentru noi ar fi (rezolvarea) rachetelor, a grupărilor proxy (interpuse, n.r.) – și a Ormuzului. Și se pare că lor nu le pasă de rachete sau de grupările proxy”.
Precauție în privința relaxării sancțiunilor
Analiștii avertizează că o astfel de abordare în cadrul negocierilor nu ar rezolva tensiunile, ci mai degrabă le-ar stabiliza la un nivel gestionabil, un rezultat care ar putea conveni Washingtonului și Teheranului, dar care riscă să consolideze instabilitatea pentru statele din Golf care trăiesc sub amenințarea rachetelor iraniene.
Războiul SUA-Israel împotriva Iranului, care a început pe 28 februarie, a lăsat deja economiile din Golf să absoarbă consecințele, de la atacuri asupra infrastructurii energetice până la creșterea costurilor de export și de asigurare. Rutele alternative de export ridică costurile și rămân expuse acelorași amenințări în privința rachetelor iraniene.
Diplomații spun că oficialii din Golf au îndemnat Washingtonul să nu ridice complet sancțiunile asupra Teheranului, pledând pentru o abordare etapizată pentru a testa comportamentul Iranului. Aceștia afirmă că amenințările principale rămân nesoluționate, în special două chestiuni: rachetele capabile să lovească capitalele țărilor din Golf și grupările armate interpuse utilizate ca extensii ale statului iranian.
În întreaga regiune arabă a Golfului, sentimentul față de Washington variază acum de la o resentiment tăcut la o frustrare și confuzie crescânde față de procesul decizional unilateral al SUA.
Abdulaziz Sager, președintele Centrului de Cercetare al Golfului, cu sediul în Arabia Saudită, a declarat că rezolvarea problemei legate de Iran necesită „o abordare diferită”.
„SUA sunt parte integrantă a securității regionale…”, a adăugat el. „Dar asta nu înseamnă să acționezi unilateral — să te lansezi cu toată forța fără a implica regiunea.”
Deși liderii din Golf sunt iritați de faptul că sunt lăsați pe margine, aceștia recunosc, atât în privat cât și în public, că capacitățile militare ale SUA continuă să influențeze rezultatele datorită superiorității lor de neegalat.
Abdulkhaleq Abdulla, un academician din Emiratele Arabe Unite, a afirmat că statele arabe din Golf au supraviețuit războiului în mare parte datorită propriilor sisteme de apărare și armelor sofisticate furnizate de SUA, precum sistemele de apărare aeriană THAAD și Patriot.
Limita încrederii într-un singur protector
Cu toate acestea, deși America s-a dovedit indispensabilă, ea este supusă și greșelii, a spus Abdulkhaleq Abdulla, invocând ceea ce el a numit subestimarea probabilității unei confruntări în zona Strâmtorii Ormuz.
SUA s-au angajat, în timpul războiului, în mod repetat să-și apere aliații din Golf prin cooperare în domeniul apărării antiaeriene și antirachetă, securitate navală și protejarea infrastructurii critice.
Una dintre lecțiile războiului, spun statele din Golf, este limita încrederii într-un singur protector extern, a spus Mohammed Baharoon, directorul centrului de cercetare B’huth din Dubai.
Conducătorii arabi din Golf spun că au avertizat de mult timp Washingtonul împotriva unui conflict cu Iranul, dar au rămas tăcuți în public după izbucnirea războiului. Reținerea lor reflectă nu doar diplomația, ci și incertitudinea cu privire la un conflict pentru care plătesc prin daune economice și costuri de apărare, dar pe care nu îl controlează.
Acum, pe măsură ce Washingtonul și Teheranul negociază, oficialii din Golf susțin că excluderea lor din discuții nu mai este o problemă regională, ci una globală, având în vedere importanța internațională a strâmtorii Ormuz.
