Armata Română face un pas decisiv către înlocuirea bătrânelor arme de tip Kalașnikov cu noul model american de armă de asalt Sig Sauer SIG 516 G3, ce va fi produs direct la Cugir, județul Alba, iar muniția la Sadu, județul Sibiu, conform planurilor oficiale.
- Arma selectată de România: Modelul SIG 516 G3 utilizează calibrul standard NATO 5,56 mm.
- HotNews a analizat și a comparat viitoarea armă de asalt a României cu cele folosite în prezent, dar și cu cele comandate de armate din Europa.
- Ce spune un militar cu mare experiență.
Într-un contract mamut de peste 800 de milioane de euro gestionat de MAI prin programul SAFE, infanteria română primește o platformă (numele militar al unei astfel de arme) care, teoretic, o aliniază tehnic la marile armate din Europa.
Aceeași armă, însă, o separă radical de noua filozofie de forță adoptată recent de Statele Unite.
SIG 516 G3 funcționează pe baza unui sistem care-i oferă o stabilitate și o precizie mult mai mare decât vechile puști derivate din platforma Kalașnikov.
Ce se va întâmpla la Cugir
Compania americană Sig Sauer va produce la Cugir noua armă de asalt pentru forțele române, iar la fabrica de armament din Saud va produce muniția aferentă – o achiziție parte dintr-un contract SAFE derulat de MAI prin care e prevăzut schimbarea armamentului individual pentru toate categoriile și structurile de forță ale statului.
Cea mai mare componentă din acest acord se referă la viitoarea armă de asalt a militarilor români, modelul Sig Sauer SIG 516 G3.
Armele din cadrul contractului gestionat de MAI vizează o cantitată totală estimată de 378.589 arme și 209.255.848 cartușe de diferite calibre.
Armele, în toate configurațiile stabilite, vor fi produse la Cugir, în timp ce muniția va fi produsă la Uzina Mecanică Sadu. Valoarea contractului era estimată să ajungă la 817 milioane de euro.
Anterior preluării gestionării proiectului SAFE de către MAI, Armata avea estimat că va semna prin SAFE un contract de 440 milioane de euro pentru 240.000 de unități de armament individual.
Cel mai important aspect al noii arme de asalt, în viziunea unui fost șef al forțelor terestre
Viitoarea armă de asalt, conform specificațiilor MApN va avea calibrul standard NATO 5,56×45 mm, și va veni în două configurații – una cu țeavă lungă și una cu țeavă scurtă.
Presa de profil a aflat că modelul care a fost propus de Sig Sauer pentru România este arma SIG 516 G3, una dintre cele mai moderne arme de asalt din portofoliul producătorului american.
„Va fi o armă nouă și modernă, mai bună la aproape orice capitol. Mai efficace. Dar cel mai important este că va fi produsă în țară. Și ea și muniția, cu tot ce înseamnă drepturi intelectuale, cu dezvoltarea unui ecosistem de piese și accesorii, acest lucru este vital”, a declarat pentru HotNews un fost șef al forțelor terestre. Pentru că militarul încă ocupă funcții la nivelul statului, a cerut să rămână anonim.
Întrebat cum se compară arma Sig Sauer selectată cu alți competitori aflați în cursă la un moment dat fostul lider al forțelor terestre a spus că preferă să nu facă vreo comparație, ci să se uite la specificațiile înaintate de Armată.
„Noi avem un set de specificații, o serie de nevoie. Nu ne interesează marca atâta timp cât specificațiile sunt îndeplinite”, spune acesta.
„Nu se schimbă misiunile, nu se schimbă modul cum se pregătesc militarii, dar o armă nouă și modernă le va permite militarilor să-și îndeplinească misiunea mai bine, mai ușor pe alocuri, cu siguranță mai eficace”, spune fostul șef al forelor terestre.
„Să știți că vechile puști automate au fost foarte bune pentru vremea lor, și-au făcut treaba, dar au ajuns la limită cu resursa de viață, ba au depășit-o. Acum în lume sunt echipamente mult mai moderne, mai capabile, mai versatile”, consideră liderul militar.
Poate fi comparată o armă modernă cu un vechi kalașnikov?
Noua armă de asalt vine să înlocuiască în inventarul Armatei celebrele și mult îmbătrânitele puști-automate construite în România și dezvoltate după bătrânele modele Kalașnikov.
Înafară de achiziții disparate de arme moderne pentru diferite structuri de forțe pentru operațiuni speciale, Armata nu a derulat niciun program amplu de achiziție de armament individual modern după căderea comunismului.
Reprezentantul unei mari companii care produce arme de asalt spune pentru HotNews că în general armele de asalt moderne nu diferă între ele atât de mult în termeni de capabilitate.
„Toate fac mai mult sau mai puțin același lucru la fel de bine, diferențele sunt de obicei neglijabile. Una s-ar putea să fie o idee mai bună la precizie, un recul puțin mai mic, dar alta e o idee mai rezistentă la uzură sau alta e mai versatilă în termeni de accesorii, alta mai ergonomică puțin și tot așa. Dar atâta timp cât vorbim de o armă modernă, un soldat înarmat cu ea își va face la fel de bine misiunea”, crede reprezentantul uneia dintre companii implicate în competiția Armatei de a alege o nouă armă. Din acest motiv el nu a dorit să-și dea numele.
„Noile arme moderne înglobează în ele zeci de ani de avansuri tehnologice”
Întrebat cum se compara o armă modernă cu puștile automate românești pe care le va înlocui, el subliniază că diferența este uriașă.
„Nu se poate compara cu vechile kalașnikoave, sau, mă rog, variantele românești. Sunt din altă era, sunt simpliste și incomparabil mai puțin versatile sau ușor de folosit. Noile arme moderne înglobează în ele zeci de ani de avansuri tehnologice, de cercetare și dezvoltare, de rezolvare a unor probleme tocmai de pe vremea vechilor arme de asalt”, spune reprezentantul industriei.
„E fiabilă o armă care se strică, dar o poți repara sau una care nu se strică deloc?”
Dar nici măcar la capitolul fiabilitate? Este recunoscută reputația puștilor de sorginte sovietic de a fi simple și ușor de reparat în condițiile abuzului de pe câmpul de luptă. E doar o legendă sau realitate?
„E fiabil un produs pentru că se strică des, dar se repară ușor? Sau e fiabil un produs care nu se strică deloc și nu ai nevoie să-l repari?”, a spus producătorul de arme.
„Problemele și defectele de la vechile puști au fost studiate și reparate deja de zeci de ani. Toată evoluția duce către armele moderne din ziua de azi. E ca și cum ai compara o mașină din anii ‘60 cu una din 2020. Ambele te duc din A în B, dar modul cum o fac diferă enorm. Tu în care ai prefera să te deplasezi?”, spune producătorul de arme.
SIG 516 G3 vs PA md. 86
Trupele române au folosit timp de decenii Pușca Automată Model 1963 (PA md 63/65) sau Pușca Automată Model 1986 (PA md. 86), arme de asalt autohtonă bazată pe celebra platformă Kalașnikov.
PA md63/65 folosește muniție de calibru 7,62x39mm, în timp ce modelul PA md. 86, fabricată la Cugir, a fost răspunsul României din anii ’80 la dorința de a trece la un calibru mai mic și mai precis (5,45 mm), similar cu cel folosit în acea perioadă de armata sovietică.
De cealaltă parte, SIG 516 G3 este armă de asalt modernă, dezvoltată în ultimii ani și care are la bază platforma mult mai cunoscutei arme de asalt AR-15, configurată în calibrul standard NATO de 5,56 mm și cu un sistem mai eficient de tragere.
Deși ambele arme deservesc practic același scop pe câmpul de luptă, filozofia din spatele proiectării lor dictează performanțe, ergonomie și întrebuințări radical diferite pentru soldatul modern, arată datele analizate de HotNews.
Tehnologia din interior: Fiabilitate brută versus control de precizie
Diferența majoră dintre cele două arme stă în mecanismul intern prin care acestea reîncarcă automat fiecare cartuș folosind gazele rezultate din arderea pulberii.
Modelul românesc PA md. 86 folosește un sistem de tip „cursă lungă”, unde gazele împing un piston greu, legat direct de mecanismul care încarcă următorul cartuș.
Acest sistem, moștenit de la platforma sovietică AK, oferă o fiabilitate foarte mare în condiții de noroi sau nisip, dar mișcarea acelei piese grele în interior produce un recul mai violent, scuturând puternic arma în mână la fiecare tragere.
În schimb, modelul SIG 516 G3 adoptă un sistem cu „cursă scurtă”. Practic gazele împing doar un piston mic și ușor, care dă un „impuls” scurt mecanismului de reîncărcare și revine imediat la poziția inițială.
Acest detaliu face ca pușca americană să fie mult mai stabilă în timpul tragerii, permițând focuri succesive mult mai rapide și mai precise.
Mai mult, SIG 516 dispune de o supapă de gaz reglabilă în patru poziții, ceea ce înseamnă că militarul poate ajusta manual fluxul de gaze în funcție de cât de murdară este arma sau dacă folosește un amortizor.
Ergonomia și adaptarea la câmpul de luptă modern
La partea de construcție, Pușca Model 1986 reflectă limitările tehnologice ale epocii comuniste: un suport de sprijin din lemn sau din metal care se pliază, dar este destul de rigid și incomod la umăr, inserții de lemn și piese din bachelită.
Cel mai mare dezavantaj actual este lipsa sistemelor de prindere (șine) pentru accesoriile moderne.
Mai exact: pe o armă românească standard nu se pot monta cu ușurință sisteme de ochire holografice, cu termoviziune sau pe timp de noapte, lunete moderne sau lanterne tactice, elemente devenite indispensabile în teatrele de operații din prezent.
Prin contrast, din datele consultate de HotNews, SIG 516 G3 este construită ca un sistem modular și dispune de șine speciale (de tip M-LOK și Picatinny) pe toată lungimea țevii, permițând montarea oricărui tip de accesoriu – cătări, laser, lanternă sau sisteme optice – în doar câteva secunde.
Despre construcția SIG 516 G3
În ceea ce privește construcția, modelul SIG 516 G3 are un corp principal construit dintr-un aliaj ușor de aluminiu de aviație, componentele exterioare sunt fabricate din polimeri moderni.
Are un plastic extrem de dur, dar ușor, iar țeava este realizată dintr-un oțel special, forjat la rece pentru o rezistență maximă la uzură, după cum detaliau recent chiar reprezentanții companiei prezenți la BSDA la București.
De asemenea, arma este complet ambidextră, ceea ce înseamnă că toate butoanele – de la siguranță și până la piedica pentru eliberarea încărcătorului – pot fi acționate la fel de ușor atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă.
Patul armei este ajustabil pe lungime și se poate adapta rapid la înălțimea soldatului sau la vesta antiglonț pe care acesta o poartă.
Cum se compară SIG 516 G3 cu alte arme de asalt folosite de principalele armate europene
Când este analizat în raport cu dotările marilor armate occidentale, modelul Sig Sauer SIG 516 G3 împărtășește multe din opțiunile tehnice alese de armatele moderne pentru a răspunde cerințelor operaționale. Mai puțin varianta americană M7, noua armă selectată de armata Statelor Unite care vine cu o schimbare fundamentală.
Cel mai apropiat corespondent tehnic pentru modelul SIG 516 G3 este modelul german Heckler & Koch HK416, care în configurații diferite reprezintă arma de asalt standard a armatelor Franței și Germaniei. De altfel, internetul este plin de comparații între cele două, mulți comentatori semnalând cât de mult seamănă între ele sau acuzând chiar că modelul SIG 516 G3 este o copie a variantei germane, chiar cu unele îmbunătățiri.
Viitoarea armă a României vs cele din Germania și Franța
Armata germană (Bundeswehr) a ales din 2017 modelul H&K G95A1 (derivat din modelul HK416) drept noua armă de asalt pentru forțele sale.
Din punct de vedere tehnic, și arma nemțească și modelul SIG 516 G3 au la bază designul clasic american AR-15 și folosesc calibrul standard NATO de 5,56 mm.
Interiorul celor două puști este aproape identic în privința sistemului de funcționare: ambele folosesc un piston cu cursă scurtă.
Din datele analizate de HotNews, principala diferență structurală apare la modul de personalizare și la sistemul de reglaj al gazelor. SIG 516 G3 este dotată cu o supapă reglabilă manual în patru poziții, detaliu care permite soldatului să modifice presiunea internă în funcție de prezența unui amortizor sau de gradul de murdărie.
Mai exact, dacă arma este extrem de murdară după sute de focuri fără curățare, trăgătorul poate comuta pe o poziție care mărește fluxul de gaz pentru a forța ciclul de reîncărcare, menținând arma funcțională acolo unde altele s-ar bloca.
În schimb, modelul german G95A1 (derivat din carabina HK416 A8) folosește un sistem de gaz unde adoptă o supapă mai simplă, cu doar două poziții, dar gândită special pentru comutarea rapidă fără o unealtă dedicată, între tragerile normale și cele în care se folosește un amortizor de sunet.
Deși fiabilitatea în medii grele (nisip, noroi) este descrisă de specialiști ca fiind foarte bună, arma nu oferă însă aceeași plajă de personalizare manuală a presiunii ca modelul Sig Sauer, una din explicații este că inginerii germani au preferat să elimine riscul ca soldatul să greșească setarea în momentele de panică.
În ceea ce privește materialele și ergonomia, ambele arme folosesc carcase rezistente din aliaj de aluminiu de aviație și componente din polimeri duri, dar finisajele exterioare diferă.
G95A1 are un pat special, reglabil pe lungime, dar și înălțime printr-o piesă suplimentară pentru sprijinul obrazului, un element util la tragerile de precizie.
Ambele modele sunt complet ambidextre, astfel că butoanele pentru siguranță și eliberarea încărcătorului pot fi acționate la fel de simplu cu oricare dintre mâini.
Comparația cu modelul folosit de Franța
Armata Franceză a început și ea din 2017 să-și înlocuiască celebrele arme de asalt Famas F1 cu modelul HK416F (HK416 A5), o armă modernă care, precum SIG 516 G3, e dezvoltată tot din platforma AR-15, și ca funcționare și construcție este la fel precum modelul german.
Diferența dintre cele două platforme apare iarăși la nivelul setărilor pentru sistemul de reglaj al gazelor. Modelul francez HK416F folosește tot un regulator manual, fără unelte, în doar două poziții („N” pentru normal și „S” pentru utilizarea cu amortizor).
HK416F, dezvoltat special pentru a înlocui vechea pușcă FAMAS, vine în două lungimi diferite de țeavă – o versiune standard și o versiune cu țeavă mai scurtă, ultima formând aproape două treimi din comanda franceză.
Varianta franceză mai lungă are o țeavă profilată special pentru a permite lansarea grenadelor de pușcă de 40mm, o cerință tactică tradițională a armatei franceze.
Modelul francez include un pat ajustabil și modificat cu o talpă mai mare din cauciuc care absoarbe șocurile, iar toate comenzile sunt ambidextre.
La capitolul performanțe, cele trei arme analizate până acum – SIG 516 G3, G95A1 și HK416F – fiind foarte de similare din punct de vedere al construcției și al modului de funcționare – oferă o precizie foarte bună și aproape identică la distanțe de până la 300-400 de metri.
Viitoarea armă a Armatei Române vs arma pe care britanicii o folosesc din anii ‘80
Forțele Britanice folosesc, încă de la mijlocul anilor ‘80, modelul de armă SA80 ca arma de asalt principală.
SA80 A2 este o armă de asalt care utilizează o configurație de tip „bullpup”, adică încărcătorul și mecanismele interne sunt mutate în spatele trăgaciului, chiar în patul armei, fapt ce permite reducerea lungimii, dar și păstrarea unei țevi suficient de lungi pentru o viteză mare a glonțului.
Corpul modelului SA80 A2 este realizat în mare parte din tablă de oțel ștanțată, ceea ce o face considerabil mai grea (aproape 5 kg) decât SIG 516 G3 (3,6 kg), care mizează pe o arhitectură tradițională (cu încărcătorul în fața trăgaciului) și pe o carcasă ușoară din aliaj de aluminiu de aviație.
La SIG 516 greutatea este distribuită diferit, iar comenzile sunt amplasate simetric pe ambele părți, facilitând utilizarea armei de pe ambele brațe fără modificări tehnice.
De cealaltă parte, din cauza designului bullpup, SA80 A2 are greutatea concentrată în spate și elimină tuburile cartușelor arse exclusiv prin partea dreaptă, foarte aproape de obrazul trăgătorului – acest detaliu tehnic face imposibilă utilizarea ei de pe umărul stâng.
Beretta ARX 160 folosită de Italia
Italia folosește modelul de armă de asalt ARX160 de la Beretta. În comparație cu SIG 516 G3, ambele arme folosesc muniția standard NATO de calibrul 5,56 mm și se bazează pe același principiu intern de funcționare: un sistem de reîncărcare cu piston cu cursă scurtă.
SIG 516 oferă regulatorul de gaz manual în patru poziții, ideal pentru ajustarea presiunii când arma este foarte murdară sau folosește un amortizor, în timp ce ARX160 folosește un regulator mai simplu, cu două poziții.
Marea deosebire dintre cele două puști constă în materialele de construcție și arhitectura carcasei. SIG 516 G3 folosește o structură metalică tradițională, realizată din aliaj de aluminiu de aviație, în timp ce inginerii italieni au optat pentru utilizarea masivă a tehnopolimerilor (un plastic de înaltă densitate ranforsat cu fibră de sticlă) pentru întregul corp al armei ARX160. Asta face ca pușca italiană să aibă o carcasă dintr-o singură bucată, și o greutate redusă (circa 3 kg).
Arma italiană bifează și câteva elemente în plus la capitolul ergonomie: ambele arme sunt complet ambidextre, însă cea de la Beretta oferă un sistem de schimbare a direcției de ejectare a cartușelor – practic soldatul poate schimba direcția în care sunt aruncate tuburile goale (pe stânga sau pe dreapta) în doar câteva secunde, prin simpla apăsare a unui buton
De asemenea, Beretta adaugă o țeavă cu schimbare rapidă, care se poate desprinde ușor, fără unelte, iar patul este ajustabil în lungime, dar și complet pliabil.
Marea diferențiere: SUA trece la o armă mai puternică, un calibru nou
Dacă până acum armele pe care le-am comparat mai mult se aseamănă decât diferă între ele, noua armă aleasă de Pentagon în 2022 pentru militarii americani vine din altă clasă.
Vorbim despre arma de asalt M7 (fosta XM7), proiectată de aceeași companie Sig Sauer și care va înlocui, treptat, fostele arme de asalt de tip M4.
Deși Sig 516 G3 și M7 împart același ADN tehnologic, M7 reprezintă o cu totul altă clasă de putere: ea folosește un calibru complet nou și revoluționar de 6,8 x 51 mm, conceput special pentru a perfora vestele antiglonț moderne la distanțe mari.
Practic, în timp ce modelul SIG 516 G3 este o armă perfect aliniată la standardul actual al NATO (calibrul 5,56 mm), M7 este o armă mai grea (circa 4 kg) și mai puternică, dar care nu folosește un calibru standard NATO.
SIG 516 G3 are o rază de acțiune eficientă de aproximativ 300-400 de metri, iar puterea sa de oprire este optimă împotriva țintelor neprotejate, eficiență care scade considerabil în fața vestelor antiglonț moderne la distanțe mari.
De cealaltă parte, M7 dublează practic raza de eficacitate, fiind capabilă să lovească cu precizie și să doboare ținte la peste 600-800 de metri, distanțe specifice până acum în general doar lunetiștilor.
La partea de asemănări, ambele arme folosesc carcase din aliaj de aluminiu de aviație de înaltă rezistență, componente din polimeri moderni, platforme modulare prin șine de prindere rapide și comenzi complet ambidextre, plasate identic pe ambele părți.
