Compania petrolieră austriacă OMV s-a aliniat noilor norme privind reducerea prețurilor la carburanți, după ce inițial nu le-a pus în aplicare în totalitate, a anunțat joi autoritatea națională de reglementare în domeniul energiei din Austria, E-Control, potrivit Reuters..
Ministerul Economiei, care supraveghează politica energetică, a solicitat E-Control să efectueze o revizuire după ce OMV, deținută parțial de statul austriac, a afirmat săptămâna trecută că respectă regulile, în ciuda faptului că a redus prețurile en gros la motorină cu o sumă mai mică de 5 eurocenți (6 cenți SUA) pe litru, deci mai puțin decât ar fi fost necesar.
Regulile fac parte din răspunsul guvernului de coaliție la creșterea prețului petrolului cauzată de războiul din Iran. Acestea impun ca orice creștere a veniturilor din taxa pe valoarea adăugată rezultată din prețurile mai mari ale combustibililor să fie returnată consumatorilor prin reducerea taxei pe combustibili și limitează marjele comercianților cu amănuntul, inclusiv cele ale OMV.
„Acum este clar: cei 5 eurocenți din reducerea marjei trebuie transferați în totalitate – E-Control a clarificat acest lucru fără echivoc”, a declarat ministrul Economiei, Wolfgang Hattmannsdorfer, potrivit unui comunicat emis de autoritatea de reglementare.
„După discuții intense cu OMV, acei 5 cenți au fost transferați în mod continuu și integral în ultimele zile. Sunt mulțumit de această clarificare și de abordarea noastră comună”, a adăugat oficialul guvernamental.
OMV a transmis că a ajuns la o „înțelegere comună” cu E-Control privind punerea în aplicare a regulilor și că acum le respectă.
„Această clarificare recentă permite o punere în aplicare consecventă a cerințelor aplicabile pentru toți participanții la piață”, a precizat OMV, într-un comunicat.





