Povestea lui Gregorian Bivolaru este prezentată într-un documentar true-crime de platforma de streaming Apple TV+, care din păcate nu este disponibilă în România. „Twisted Yoga” este de fapt o radiografie a tranziției românești, într-un stat care a eșuat sistematic să gestioneze un fenomen oribil, ce a crescut nestingherit în România, cu ramificații în Occident. La acest documentar au contribuit și doi români, jurnalista Andreea Pocotilă de la Recorder și Lucian Dobrovicescu care a fost „archive producer”.
- Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța în 2023 și a fost pus sub acuzare pentru viol, abuz de încredere, răpire și trafic de persoane în grup organizat. Justiția franceză nu a pronunțat încă o sentință definitivă în cazul său.
- Filmul regizat de Rowan Deacon urmărește parcursul unor femei din Occident care ajung victimele grupării lui Bivolaru după ce au intrat în contact cu aceasta prin intermediul unor cursuri de yoga.
- În timp ce căuta prin arhivele din România, documentaristul Lucian Dobrovicescu spune că a dat și imagini cu pionieri în timp ce făceau yoga, dar care nu au mai apărut în „Twisted Yoga”, pentru că „ar fi diluat subiectul”.
Scurt istoric al lui „guru” Bivolaru
Povestea lui Bivolaru începe înainte de 1989, într-o Românie în care orice formă de spiritualitate alternativă era privită ca o deviație suspectă. Practicant de yoga încă din anii ’70, Bivolaru intră în conflict cu regimul comunist și ajunge să fie arestat și internat la Psihiatrie. Această biografie de marginal persecutat îi va servi, după căderea comunismului, drept capital simbolic, așa cum e menționat în repetate rânduri și în documentarul „Twisted Yoga”. În anii ’90, când societatea românească încerca să se pună pe picioare haotic, iar apetitul pentru alternative spirituale era în plină expansiune, Bivolaru fondează MISA și începe să atragă adepți într-un ritm accelerat.
În această perioadă, granița dintre exercițiul spiritual și controlul asupra discipolilor devine tot mai greu de distins. Mărturii ulterioare și anchete oficiale vor contura imaginea unui sistem în care disciplina yoghină era dublată de o ideologie proprie, centrată pe obediență și pe abuzuri sexuale. De-a lungul anilor, autoritățile române au deschis mai multe dosare pe numele lui Bivolaru, vizând acuzații de la deținere și distribuire de materiale pornografice (înainte de Revoluție), până la trafic de persoane și exploatare sexuală. În 2013, el este condamnat definitiv pentru relații sexuale cu un minor, un moment care ar fi trebuit să închidă definitiv acest capitol. În realitate, nu a făcut decât să-l mute în altă parte.
Evadarea simbolică începe cu obținerea azilului în Suedia, unde Bivolaru se prezintă drept victimă a persecuției politice. Ulterior, după extrădare și o perioadă de detenție în România, reușește din nou să iasă din raza autorităților și își reconfigurează rețeaua la nivel internațional. Punctul de inflexiune vine odată cu anchetele și arestarea sa în Franța, în 2023, unde procurorii vorbesc deja despre un grup infracțional organizat, implicat în trafic de persoane, viol și răpire. Imaginea guru-ului excentric se prăbușește definitiv, lăsând locul unui profil mult mai dur, apropiat de tipologia liderului de rețea criminală transfrontalieră.
Cult și exploatare sexuală internațională „made in RO”
Documentarul „Twisted Yoga” nu încearcă să refacă exhaustiv traseul juridic al lui Bivolaru, ci preferă o abordare mai subtilă și, în același timp, mai eficientă: spune povestea prin ochii victimelor, cu vocile lor, cu mărturii directe și asumate, nu sub anonimat.
Regizoarea Rowan Deacon urmărește parcursul unor femei din Occident (Australia, Marea Britanie, Suedia) care intră în contact cu mișcarea prin cursuri aparent inofensive de yoga. Inițial, experiența este una comunitară, aproape banală. Treptat, însă, lucrurile se transformă. Apar deplasările în România (la Costinești) sau Franța, izolarea de mediul familial, adoptarea unui limbaj spiritual care redefinește realitatea. În acest univers, abuzul nu mai este perceput ca atare, ci ca etapă necesară în procesul de „evoluție”.
Cele trei episoade ale documentarului insistă asupra acestei zone gri, în care coerciția nu este neapărat fizică, ci psihologică. Consimțământul devine fluid, negociat în interiorul unei logici închise, unde autoritatea guru-ului nu poate fi contestată. În acest context apar și acuzațiile de exploatare sexuală, inclusiv implicarea unor adepte în activități de tip videochat, prezentate drept misiuni spirituale. Fără a cădea în senzaționalism, documentarul reușește să contureze imaginea unei structuri bine organizate „made in Ro”, care funcționează la scară internațională și care combină discursul pseudo-spiritual cu mecanisme clasice de control și exploatare.
România, în acest tablou, nu este niciodată personaj secundar, este constant prezentă ca spațiu de origine și ca teren de experiment. Pentru adepții occidentali, ea apare ca un loc al inițierii, un teritoriu vag exotic în care regulile par mai flexibile și unde experiențele promise capătă o intensitate specială. Pentru spectatorul român, însă, această reprezentare are o încărcătură diferită. E despre sugestia unei permisivități structurale, a unui stat care nu a reușit să-și controleze propriile derapaje, a corupției pe toate planurile, dar mai ales în structurile care ar trebui să-și apere cetățenii.
Această absență a instituțiilor române este, poate, cel mai puternic mesaj indirect al documentarului. Deși cazul Bivolaru a fost investigat și mediatizat în România, iar condamnări au existat, rețeaua a continuat să funcționeze, să se extindă. În ochii publicului occidental, acest lucru se traduce simplu: o incapacitate sistemică de a opri un fenomen periculos. O percepție care rămâne lipită de imaginea României și care vine la pachet cu cea din alt documentar recent – „Louis Theroux: Inside The Manosphere”, unde țara noastră apare ca decor pentru o ideologie toxică, care promovează ura față de femei.
În episodul al treilea, documentarul schimbă centrul de greutate și aduce România în prim-plan, nu doar ca decor difuz al începuturilor, ci ca spațiu concret, documentat.
Vocea jurnalistei Andreea Pocotilă funcționează aici ca un ghid printr-un trecut incomod, iar incursiunile în arhivele fostei Securități introduc un detaliu tulburător: suspiciunile privind comportamentul lui Bivolaru față de minore nu sunt recente, ci de dinainte de Revoluție. Imaginea guru-ului persecutat începe astfel să se fisureze, fiind înlocuită de un profil mult mai întunecat, care traversează regimuri politice diferite.
Această dimensiune istorică este dublată de mărturia uneia dintre victime, Agnes, o româncă a cărei poveste reface, din interior, mecanismul de captare și abuz. Intrarea ei în universul MISA nu are nimic spectaculos, este banală – mama ei se înscrie la niște cursuri de yoga într-un oraș din Transilvania și își ia și fetița cu ea.
Agnes avea doar 12 ani când a fost expusă pentru prima dată acestui mediu. Descrierea ei surprinde perfect climatul acelei perioade: o societate care ieșise dintr-un sistem închis și care, brusc, se trezea în fața unei libertăți greu de gestionat. În acest vid, figura lui Bivolaru capătă dimensiuni aproape mitologice, prin promisiunea răspunsurilor absolute, iluminării. Pentru adolescentele din cercul său, el devine o proiecție: Shiva, simbol al energiei masculine, o instanță supremă în fața căreia orice îndoială e anulată.
Drumul de la fascinație la abuz este, în relatarea ei, aproape imperceptibil. La 15 ani, Agnes ajunge să-l perceapă ca pe o figură divină, iar această percepție face posibil pasul următor, prezentat în interiorul grupului drept o „inițiere”. În realitate, momentul în care este chemată în dormitorul lui Bivolaru marchează o ruptură definitivă. Avea 15 ani și jumătate. Experiența, descrisă fără emfază, demontează complet discursul spiritual care o înconjura: nu există revelație, nu există transcendere, ci doar confuzie, durere și, în final, conștientizarea abuzului.
Mărturia lui Agnes este esențială pentru finalul documentarului, pentru că mută discuția din zona abstractă a manipulării în concretul unei traume groaznice.
Lucian Dobrovicescu, „șoarecele de arhivă” din filmul „Twisted Yoga”
În afară de jurnalista Andreea Pocotilă, la acest documentar a lucrat și românul Lucian Dobrovicescu, care a fost a fost „archive producer”.
„Este acel „șoarece de arhive” care găsește, negociază și licențiază materiale foto, film și audio pentru producții noi. Trebuie să cauți și să cauți, pentru că numai așa răzbești. Greii din industria cinematografică fac mereu liste scurte cu oamenii care muncesc cu pasiune. Ei sunt cea mai bună marfă pe care o industrie cinematografică o are. Eu tocmai terminam al doilea documentar din carieră ca archive producer și Lightbox avea comandă de la Apple TV să producă un documentar despre Guru Bivolaru. Le trebuiau 2 „operatives” în România. Un jurnalist beton, care să apară pe sticlă și să spună partea românească a poveștii (Andreea Pocotilă de la Recorder a luat jobul) și un archive producer, cât mai bun”, povestește Lucian Dobrovicescu pentru Hotnews.ro
În urma recomandărilor venite din partea unor profesioniști influenți din industrie, Lucian a fost contactat pentru proiect. A trecut printr-o serie de etape: un prim interviu, o perioadă de așteptare, apoi un al doilea interviu și, în final, o discuție directă pe Zoom cu întreaga echipă a filmului, coordonată de regizoare. Așa a devenit „Lucian de la Lightbox”:
„Puneam mâna pe telefon și spuneam: „Bună ziua! Sunt Lucian de la Lightbox. Colegii mei de la Londra m-au împuternicit să ofer câte 2.000 de euro pentru fiecare minut relevant de arhivă video pe care îl pot lua de la dumneavoastră pe subiectul Yoga și Guru. Cum propuneți să continuăm?” Exact așa spuneam. Eu cercetasem până în acel moment doar arhive vechi, Primul Război Mondial, Al Doilea, Carol I, Carol II, Antonescu, Ceaușescu. Deodată, trebuia să caut personaje din secolul XXI și să lucrez cu toate televiziunile pentru asta. Asta era flamboaiant, dar au fost și momente tăcute, de cercetare arhivistică clasică, când căutam articole despre Yoga și Guru în ziarele anilor ‘90”, povestește Lucian despre munca sa ca archive producer pentru „Twisted Yoga”.
Munca sa a fost îngreunată și de faptul că televiziunile nu păstrează știrile pe care le difuzează decât timp de 3 luni, apoi le șterg. „N-am putut oferi echipei britanice decât 2-3 știri date la televizor despre Guru așa, ca în filme, cu știristul care intră tare în poveste. Frustrant. Apoi lipsesc emisiuni întregi făcute la televiziunile mici, pentru simplul motiv că acele televiziuni n-au avut bani să păstreze o arhivă. Super frustrant să vezi că Bivolaru a stat 2 ore într-un platou de televiziune (programele TV tipărite pe hârtie, din anii ‘90, s-au păstrat) și să afli că nu mai există nicio copie, nici măcar pe VHS, când producătorii aveau bugetul de pornire pentru materiale relevante de 2.000 de euro pe minut…”, completează el.
„Am găsit o secvență cu pionieri făcând yoga”
În săpăturile prin arhive, Lucian Dobrovicescu a descoperit și lucruri surprinzătoare, dar care n-au mai ajuns în documentar.
„Am găsit o secvență cu pionieri făcând yoga. Cum naiba a supraviețuit bobina asta, habar n-am. Am găsit documente video vechi despre yoga, de prin anii ‘70, dar nu se potriveau în acest film, pentru că ilustrau altceva și diluau subiectul filmului. Apoi am înțeles relația lui Ceaușescu cu yoga, ceea ce este un film în sine. Cum a ajuns Ceaușescu să interzică la pachet yoga, karate, meditația transcedentală, jiu jitsu și alte loisiruri românești optzeciste e un subiect teribil, dar care nu avea ce căuta în „Twisted Yoga”. Așa se întâmplă mereu: în arhive, căutând pentru un film, mai descoperi alte două filme. Sper să lucrez odată și odată la ele. Nu-mi pare rău pentru faptul că o grămadă de lucruri interesante în sine n-au fost folosite, pentru că „Twisted Yoga” a rămas concentrat pe suferința generată de o organizație criminală. Răul a fost oprit. Judecătorii francezi au toate datele la dispoziție, iar sentința finală va veni oficial în curând. Până atunci, spectatorii au totul la dispoziție ca să simtă și să înțeleagă ce s-a întâmplat”, încheie Lucian Dobrovicescu.
Reacții în presa internațională
- The Guardian remarcă forța mărturiilor prezentate în documentar și modul în care regizoarea evită senzaționalismul facil, expunând în schimb manipularea psihologică la care au fost supuse acestea: „S-ar putea să te trezești șocat și uimit: minciunile care li s-au spus acestor femei erau ridicol de transparente. Dar sub avalanșa de semnale de alarmă și steaguri roșii se află un peisaj psihologic mai complex, pe care regizoarea Rowan Deacon (Jimmy Savile: A British Horror Story de pe Netflix) îl conturează de-a lungul acestei serii în trei părți.”
- Time pune accent pe relevanța subiectului, considerând documentarul un true-crime care depășește nivelul de divertisment și funcționează ca avertisment social: „Twisted Yoga îi invită, în cele din urmă, pe spectatori să stea față în față cu întrebări care nu au răspunsuri simple. Deacon speră ca privitorii să recunoască dinamica care se desfășoară—alunecarea lentă de la îndrumare la control, de la credință la indoctrinare—nu ca pe ceva exotic sau îndepărtat, ci ca pe tipare care le pot fi familiare.”
- Esquire (ediția UK) prezintă documentarul concentrându-se mai mult pe figura lui Gregorian Bivolaru și pe contextul în care acesta a operat: „De la căutarea iluminării spirituale până la afundarea într-o poveste de groază, partea întunecată a yoga este subiectul unui nou documentar Apple TV. Seria în trei părți Twisted Yoga urmărește foști membri ai unei școli de yoga tantrică și modul în care căutarea lor pentru o viață mai bună și comunitate s-a transformat în teama că s-ar fi alăturat unui cult”.
