Demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de interimari au fost semnate vineri seară de Nicușor Dan, a informat sâmbătă dimineață președintele. În același timp, Dan a invitat liderii partidelor din coaliția destrămată la o nouă rundă de consultări, pentru luni, 27 aprilie.
„Am semnat asearǎ demisiile miniștrilor social-democrați și propunerile de miniștri interimari, transmise de către Guvern.
Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro europene și pe liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru a avea o discuție tehnică și aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE și PNRR”, a anunțat sâmbătă seară Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Cei șase miniștri PSD, un vicepremier și secretarul general al Guvernului și-au depus demisiile joi, 23 aprilie, în urma deciziei PSD de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Ele au fost trimise și înregistrate la Administrația Prezidentială joi seară.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat vineri că va semna demisiile miniştrilor PSD şi interimatele înainte de a ajunge în ţară, de la reuniunea informală a Consiliului European din Cipru.





