Alternativa pentru Germania (AfD) a atins un vârf istoric de 28% în intenția de vot a germanilor, potrivit sondajului săptămânal realizat de INSA, cu patru procente peste principalul partid al actualei coaliții de guvernământ, informează Reuters.
Scorul AfD este cel ridicat înregistrat vreodată de către INSA, în creștere cu un procent față de săptămâna anterioară.
CDU, partidul conservator al cancelarului Friedrich Merz, a stagnat la 24%, în timp ce Verzii au pierdut un procent față de săptămâna anterioară, ajungând la 12%. Social-democrații de la SPD rămân la 14%, iar Die Linke, partidul stângii radicale, stagnează la 11%.
Guvernele monocolore sau bicolore devin improbabile
În condițiile în care 11% dintre voturi ar merge la partide care nu depășesc pragul electoral, o majoritate de guvernământ ar necesita cel puțin 45% din voturile obținute de partidele care treg pragul.
Dacă alte partide continuă să excludă cooperarea cu AfD, considerat de extremă dreapta, coalițiile viabile de guvernământ ar putea fi constituite din cel puțin trei partide, sugerează datele sondajului. O coaliție între CDU, SPD și Verzi ar obține 50%, iar una între CDU, SPD și Die Linke, 49%.
Sondajul INSA a fost realizat în perioada 20-24 aprilie, pe un eșantion de 1.203 persoane.
Succes al AfD în instanță
La finele lunii februarie, un tribunal din Köln a decis că serviciul de informații intern al Germaniei (BfV) nu trebuie să se refere la partidul Alternativa pentru Germania (AfD) ca fiind de extremă-dreapta pentru moment, o măsură care favorizează această formațiune înaintea celor cinci alegeri regionale din acest an.
Instanța a acordat astfel o măsură provizorie solicitată de AfD, care a contestat o decizie din 2025 a BfV de a se referi la partid și de a-l trata ca formațiune extremistă de dreapta. Măsura provizorie este valabilă până când instanța se va pronunța asupra cazului în sine, dar nu este clar când se va întâmpla acest lucru.
„În urma examinării în cadrul procedurii sumare, nu se poate stabili în prezent că solicitantul, în ansamblu, este dominat de pozițiile discutate mai sus”, a transmis instanța, într-un comunicat.
În luna mai 2025, agenția de contraspionaj a clasificat partidul de dreapta-dură AfD ca „extremist”, ceea ce i-a permis să intensifice monitorizarea celui mai mare partid de opoziție din țară.





