Liderul PSD a fost întrebat marți, de către jurnaliștii prezenți în Parlament, dacă își va da demisia din fruntea Camerei Deputaților, lucru pe care a spus, într-o conferință de presă din 23 martie, că îl va face dacă de va destrăma coaliția de guvernare.
„Când o face și Abrudean”, a răspuns scurt Sorin Grindeanu la întrebarea despre demisie. Mircea Abrudean este președintele Senatului din partea PNL.
Președintele PSD a continuat condiționând demisia sa de cea a premierului, conform înțelegerii între partide.
„Evident, nu dau înapoi de la nimic. Atâta timp cât exista un protocol în care se spunea că prim-ministrul își dă demisia, Senatul, Camera Deputaților intră în același protocol. Că e vorba de prim-ministru, de Cameră, de Senat, lucrurile trebuiesc discutate în același mod. Pare că nu vine o demisie dinspre guvern. Și-a dat demisia domnul Bolojan și nu știu? Îmi dați o veste bună?”, a mai spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a spus, într-o conferință de presă de acum o lună, că va renunța la funcția pe care o deține în Parlament dacă se va destrăma coaliția de guvernare.
„În momentul în care tu ai fost ales într-un anumit mod, trebuie să faci un pas în spate, ceea ce mă include și pe mine și pe toți ceilalți”, spunea președintele PSD pe 23 martie.





