Noi hărți ale Fâșiei Gaza ce au fost emise discret de Israel în urmă cu aproximativ o lună plasează mii de palestinieni strămutați într-o zonă restricționată extinsă, în interiorul unor limite teritoriale despre care armata israeliană spune că pot fi în continuare modificate, scrie Reuters.
Această zonă restricționată extinsă, marcată pe hărți cu o linie portocalie, reprezintă aproximativ 11% din teritoriul Fâșiei Gaza, dincolo de „Linia Galbenă” care delimitează partea din Gaza ocupată de trupele israeliene după armistițiul convenit în octombrie anul trecut. Zonele delimitate însumează, în total, aproape două treimi din teritoriul Fâșiei Gaza.
Armata israeliană a trimis aceste hărți organizațiilor umanitare din Fâșia Gaza la mijlocul lunii martie, după cum au declarat două surse din rândul ONG-urilor umanitare, însă nu le-a difuzat public.
Israel spune că zona dintre linia portocalie și linia galbenă de armistițiu, până la care trupele sale s-au retras în baza acordului din octombrie, este o zonă restricționată menită să faciliteze livrarea ajutoarelor, iar organizațiile umanitare trebuie să își coordoneze deplasările cu armata. De asemenea, susține că civilii nu sunt afectați.
Dar extinderea zonei a stârnit temeri în rândul palestinienilor strămutați care locuiesc acolo că ar putea fi considerați ținte de către Israel și împușcați. De asemenea, a alimentat îngrijorările că Israelul ar putea intenționa să păstreze permanent controlul asupra zonei.
Oficialii israelieni descriu teritoriile pe care le-au ocupat în Gaza, Siria și Liban drept „zone tampon” care pot preveni eventuale atacuri ale militanților, după atacul sângeros din 7 octombrie 2023 comis de Hamas în Israel și care a declanșat războiul din Gaza.
„În Gaza, mai mult de jumătate din teritoriul Fâșiei” se află sub control israelian, declara premierul Benjamin Netanyahu într-un mesaj video din 31 martie. „Noi suntem cei care atacăm și inițiem, și noi suntem cei care ne surprindem inamicii”.
Extinderea controlului de către Israel dincolo de linia convenită în cadrul acordului de încetare a focului din octombrie, mediat de Statele Unite, ridică și mai multe îndoieli asupra planului pentru Gaza al președintelui american Donald Trump, blocat de luni de zile din cauza războiului cu Iranul și a dezacordurilor privind dezarmarea militanților Hamas.
Aceasta lărgește, totodată, zona în care armata israeliană spune că ar putea opera și desfășura atacuri letale împotriva palestinienilor, fără a o marca pe teren. Linia armistițiului convenit în octombrie a fost marcată cu blocuri de beton vopsite în galben. Potrivit relatărilor Reuters, Israelul a mutat anterior aceste blocuri mai adânc în teritoriul controlat de Hamas.

Ce spune armata israeliană
În primele sale comentarii publice referitoare la zona extinsă, COGAT, agenția militară israeliană care controlează accesul în Gaza, a afirmat că a delimitat zone adiacente Liniei Galbene în care organizațiile internaționale, inclusiv grupurile umanitare, sunt obligate să își coordoneze deplasările cu armata.
„Limitele acestor zone (Linia Portocalie), în interiorul cărora este necesară coordonarea, sunt stabilite și actualizate în conformitate cu evaluarea situației operaționale, cu scopul de a permite desfășurarea activităților umanitare, asigurând în același timp protecția personalului într-un mediu operațional complex”, a transmis COGAT.
COGAT a refuzat să comenteze atunci când a fost întrebată cât de des actualizează și distribuie către organizațiile umanitare hărți care indică poziția liniei portocalii și dacă a comunicat amplasarea acesteia civililor palestinieni.
Israel has quietly expanded „restricted zones” across Gaza, trapping displaced Palestinians inside shifting boundaries and exposing them to further attacks in continued violation of the ceasefire. New maps sent only to aid groups, but not released publicly, show Israel now… pic.twitter.com/ycCybOac1P
— TRT World (@trtworld) April 29, 2026
Cel puțin trei palestinieni care lucrau cu organizații internaționale de ajutor umanitar – doi cu UNICEF și unul cu Organizația Mondială a Sănătății – au fost uciși în urma unor atacuri israeliene în zona dintre cele două linii, de la mijlocul lunii martie.
În ambele cazuri, armata israeliană a spus că a identificat amenințări în apropierea Liniei Galbene și că, în consecință, a deschis focul. UNICEF și OMS nu au răspuns imediat la solicitarea de a comenta dacă au coordonat deplasările angajaților lor cu Israelul, notează Reuters.
Rani Ashour, care locuiește într-o tabără pentru persoane strămutate din apropierea orașului Gaza, tabără situată între cele două linii, a declarat că locuitorii duc lipsă de apă și de alte ajutoare deoarece organizațiile umanitare se tem să-și trimită personalul în acea zonă.
„Oamenii nu mai înțeleg nimic: linia (portocalie) este astăzi aici, te culci, iar când te trezești descoperi că a trecut dincolo de tine”.
De la acordul de încetare a focului, medicii locali spun că focul deschis de armata israeliană a ucis peste 800 de palestinieni în Gaza, mulți dintre ei în zona de lângă Linia Galbenă, care este presărată cu tabere de persoane strămutate și oameni care trăiesc în clădiri bombardate. Patru soldați israelieni au fost uciși în aceeași perioadă.




