Goldie Hawn nu a mai jucat într-un film nou de la „The Christmas Chronicles” din 2020, dar asta nu înseamnă că laureata Premiului Oscar s-a retras din activitate, în pofida vârstei venerabile, relatează Variety.
Hawn, acum în vârstă de 80 de ani, a declarat într-un interviu acordat revistei People că și-ar dori foarte mult să joace din nou. Problema este că scenariile care îi sunt oferite nu sunt la nivelul dorit, iar Hawn nu mai este interesată să joace doar de dragul de a juca.
„Este vorba despre conținut”, a spus Hawn. „Totul ține de conținut. Să joci doar de dragul de a juca, să accepți orice… Am citit multe proiecte, multe scenarii care nu mi-au plăcut sau în care nu am simțit că m-aș potrivi. Lucrul legat de actorie este că am făcut-o și am avut o carieră extraordinară, iar eu respect asta”, a adăugat ea.
„Mi-ar plăcea să găsesc un material care să mă facă să spun: «Doamne, îmi doresc atât de mult rolul ăsta. Este atât de amuzant. Personajul e atât de nebun. Atât de interesant». Dar nu am dat încă peste așa ceva”, a continuat Hawn.
„Dacă ar veni cineva cu un scenariu cu adevărat grozav și amuzant… cred că ar fi minunat”, a subliniat ea.
Actrița veterană spune că i-ar plăcea să joace într-un film alături de fiica ei
Hawn nu are însă, deocamdată, planuri concrete de a reveni în actorie. Dar ea a evocat ideea de a juca alături de Kate Hudson, fiica ei actriță, de două ori nominalizată la Oscar.
„Mi-ar plăcea asta. Și amândouă ne-am gândit mult la acest lucru”, a dezvăluit Goldie Hawn.
După ce s-a remarcat întâi în seriale TV din SUA, Hawn a avut rolul care a consacrat-o și i-a adus Premiul Oscar – cel din comedia „Cactus Flower” din 1969, în care a jucat alături de Walter Matthau și Ingrid Bergman.
Printre alte filme importante din cariera sa prolifică se numără „The Sugarland Express”, „Shampoo”, „The First Wives Club”, „Overboard” și „Private Benjamin”, acesta din urmă aducându-i în 1981 o nouă nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță.

Goldie Hawn nu este la prima pauză îndelungată de la actorie
Hawn a luat o pauză de 15 ani de la actorie între „The Banger Sisters”, comedia dramatică din 2002 în care a jucat alături de Susan Sarandon, și „Snatched”, o comedie pentru adulți în care a apărut alături de Amy Schumer.
Pentru filmele „The Christmas Chronicles” produse de Netflix care i-au adus și ultimul rol, ea a colaborat cu partenerul ei de viață, celebrul actor Kurt Russell. Cei doi formează unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood, fiind împreună de 42 de ani, iar Hawn a explicat recent de ce nu s-au căsătorit niciodată.
Dacă ea nu a mai jucat de ani buni într-o producție cinematografică nouă, nu același lucru se poate spune despre Russell.
Actorul acum în vârstă de 75 de ani este unul dintre cei doi actori principali ai serialului „The Madison” creat de cineastul american Taylor Sheridan, creatorul celebrului univers „Yellowstone”.
Serialul în care Russell joacă alături de o altă actriță veterană, Michelle Pfeiffer, a avut recent premiera în România pe platforma de streaming SkyShowtime, cea care difuzează toate serialele create de Sheridan.





