Un lider liberal, care i se opune lui Bolojan, spune că „PNL nu va înghiți niciun broscoi”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc a pledat, marți, pentru ca decizia partidului referitoare la continuarea guvernării sau intrarea în opoziție să fie amânată și să nu fie luată „sub imperiul emoției”.

Ea a insistat că Partidul Național Liberal (PNL) trebuie să fie „în camera unde se iau deciziile”.

„Nu-mi doresc niciodată ca, prin votul pe care îl dau în forurile statutare ale partidului, AUR să intre la guvernare. Îmi doresc parteneriatul cu președintele României, care a spus foarte clar că trebuie să fim la guvernare. PNL trebuie să fie la guvernare, pentru că ăsta e scopul nostru: mai bine pentru români. Am vorbit despre continuitatea politicii euroatlantice. Continuăm reformele. Unde putem să le facem? La guvernare. Asta discutăm astăzi aici (în ședința Biroul Politic Național al PNL – n.r.). Noi, până acum, discutăm, ne spunem fiecare părerea. Fiecare dintre noi aduce argumente. Cred că astăzi cel mai bine este să ne ascultăm, luăm o pauză, discutăm cu toții, vedem exact ce se întâmplă în următoarea perioadă. Mergem la consultări, la președinte. Este un lucru normal și firesc să se întâmple lucrul ăsta. Nu sub imperiul emoțiilor luăm decizii politice”, a afirmat Pauliuc, pe holurile Palatului Parlamentului, în timp ce ședința BPN a PNL era în desfășurare.

PNL trebuie „să fie în camera unde se iau deciziile”, susține Pauliuc

Nicoleta Pauliuc, Foto: Inquam Photos / George Călin
Nicoleta Pauliuc, Foto: Inquam Photos / George Călin

Senatoarea a susținut că „este foarte important ca Partidul Național Liberal să fie în camera unde se iau deciziile și nu să comenteze deciziile luate de alții”.

„PNL a primit un mandat. Îmi doresc parteneriatul cu președintele Nicușor Dan, care spune foarte clar (…) că își dorește o alianță pro-europeană. Nu îmi doresc ca PNL să fie partidul-anexă al nimănui. Să fie PNL, nici anexa USR, nici anexa PSD. Tocmai din acest motiv, eu cred că în următoarea perioadă, discuțiile, faptul că ne așezăm la masă cu toții, ne ascultăm, este un lucru extraordinar de important. Și în perioada următoare, timpul eu sunt sigură că va deschide. PNL nu va înghiți niciun broscoi. Noi suntem Partidul Național Liberal, avem o doctrină, avem niște obiective, avem lucruri pe care trebuie să le ducem mai departe. Să facem reforme, să continuăm reforme”, a adăugat Pauliuc, potrivit Agerpres.

Ea a explicat că viziunea ei liberală poate fi pusă „în practică” doar în guvern.

„Mie nu mi-e frică. Eu am intrat în Parlament să fac politici pentru cei care m-au trimis. Nu mi-a spus nimic altceva decât «un pic mai bine pentru noi». De asta sunt în Partidul Național Liberal. Pentru că eu am o viziune liberală și vreau ca viziunea mea liberală să fie pusă în practică. Unde pot să o pun în practică? Decât în guvern. (…) Eu, personal, susțin un lucru: că e foarte important ca noi să fim la guvernare, să acceptăm cu toții că «nu lângă AUR», să mergem pe o coaliție proeuropeană, așa cum își dorește și președintele Nicușor Dan, și să dăm astăzi un mesaj către toate cancelariile europene și internaționale, către partenerii noștri strategici că PNL este un partid responsabil. Dacă astăzi a trecut o moțiune, asta nu înseamnă că noi suntem mai puțini responsabili decât eram ieri, când eram la guvernare”, a mai afirmat Pauliuc.

Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan a fost adoptată marți de Parlament cu 281 de voturi.

Premierul Ilie Bolojan a părăsit Palatul Parlamentului cu puțin timp înainte de anunțarea rezultatului votului la moțiune, fără a face declarații de presă, și a plecat la Guvern.

Liberalii s-au reunit apoi marți după-amiază într-o ședință a Biroului Politic Național, în format extins, la Palatul Parlamentului, pentru a decide pașii ce trebuie urmați după demiterea Cabinetului. Ședința a durat aproape patru patru și a fost marcată de tensiuni între cele două tabere: una care a pledat pentru rămânerea PNL la guvernare şi una care a cerut ruperea totală a PNL de PSD și trecerea în opoziție.

La finalul ședinței, Bolojan și liderii PNL au ieșit cu o scurtă declarație de presă și au anunțat rezultatul: partidul va intra în opoziție.

Nicoleta Pauliuc a fost unul dintre cei trei prim-vicepreședinți ai PNL care s-au poziționat în favoarea ideii ca partidul să participe și la noua guvernare.

spot_img