Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, locul 27 WTA s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o în turul al treilea pe lidera WTA, belarusa Aryna Sabalenka.
Sorana Cîrstea (36 de ani) s-a impus în fața liderei mondiale Aryna Sabalenka (27 de ani) în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 7-5, în două ore şi 13 minute.
Sabalenka a avut nevoie de timeout medical în setul al treilea.
Sorana Cîrstea, victorie de senzație
Cîrstea a revenit incredibil după ce Sabalenka s-a impus fără emoții în primul set, cu 6-2, având o prestație foarte bună în setul secund, unde, deși a pierdut serviciul de două ori, a reușit să câștige de trei ori pe serviciul adversarei, câștigând cu 6-3 setul doi, relatează GOLAZO.ro.
În setul decisiv, o mică ruptură s-a produs în momentul în care sportiva noastră a reușit break-ul și a trecut la conducere, 3-2, după un game incredibil în care cele două au fost la egalitate de 5 ori la avantaje.
Sorana a condus apoi cu 5-3 în ultimul set, însă Sabalenka nu a cedat și a egalat situația la 5.
Românca s-a desprins din nou pe serviciul adversarei, conducând cu 6-5, iar apoi a servit pentru ultimul game, închizând setul la 7-5, pentru o calificare incredibilă.

„Dacă voi câștiga acest turneu…”
„Sunt foarte fericită. Arina nu are nevoie de nicio introducere, este numărul 1 în lume. E foarte plăcut să obţin un astfel de rezultat, dar muncesc foarte mult”, a spus Sorana Cîrstea în interviul de pe teren, conform News.ro.
Întrebată ce o poate convinge să nu se retragă din tenis la finalul sezonului, ea a răspuns zâmbind: „Poate dacă voi câştiga acest turneu…”.
În optimi, românca o va înfrunta pe sportiva cehă Linda Noskova, numărul 13 mondial.
Prin calificarea în optimi la turneul WTA 1000 de la Roma, cu premii totale de 7,2 milioane de euro, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 79.510 euro şi 120 de puncte.

![[P] IDV la Petrești: cum a devenit Dâmbovița un punct industrial strategic pentru camioanele militare ale Armatei Române](https://www.news20.ro/wp-content/uploads/2026/05/idv-la-petre-ti-cum-a-devenit-dambovi-a-un-punct-industrial-strategic-pentru-camioanele-militare-ale-armatei-romane12-324x235.jpeg)




