Primii pași ai copiilor în limba engleză: recomandările Novakid pentru părinți

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!


Mediul familial este primul loc în care copilul descoperă lumea, învață prin erori și se formează. În acest cadru el își dezvoltă calități esențiale pentru o creștere armonioasă, precum empatia, bunătatea, răbdarea, dar și disciplina. Pe lângă acestea, sprijinul primit se reflectă și în învățarea materiilor școlare, cum este engleza, mai ales în primul an de practică.

Ziua Internațională a Familiei – celebrată pe 15 mai – este un prilej bun de a petrece timp împreună, a consolida legătura, dar și de a înțelege că atmosfera în care cel mic crește îi influențează evoluția atât pe plan personal, cât și academic. Specialiștii de la Novakid, școala online de engleză pentru copii, vin în ajutorul părinților și recomandă susținerea primului an de învățare a limbii engleze prin încurajare constantă, expunere zilnică la limbaj, activități interactive și exerciții integrate natural în rutina copiilor. Dacă te-am făcut curios și vrei să afli mai multe, citește acest material.

Ascultarea, prima etapă din învățarea unei limbi străine

Înainte de a analiza comportamentul copilului pe parcursul primului an de studiu, cel mai important este să observi cum învață. Nu te aștepta ca el să vorbească perfect sau să înțeleagă orice, întrucât există o „perioadă de liniște”. În această etapă, el ascultă și asimilează sunete, cuvinte, modele de exprimare, iar gramatica se dezvoltă mai târziu.

Expunerea constantă la limba engleză și repetiția sunt esențiale în procesul de dobândire a cunoștințelor. Iar pentru a face acest lucru, poți alege cărți cu povești scurte în engleză sau desene animate, astfel încât copilul să nu simtă presiune, ci să perceapă învățarea ca pe o activitate plăcută. Pe măsură ce devine mai familiarizat cu limba, interesul lui va crește în mod natural.

Prezența activă, un factor esențial pentru depășirea timidității

Modul în care reacționezi și interacționezi cu juniorul poate avea efect asupra confortului pe care îl simte încercând cuvinte și propoziții noi. Bunăstarea lui emoțională pornește de acasă, iar înlocuirea criticii cu celebrarea efortului îl ajută să se simtă încrezător. De asemenea, este important ca tu, în calitate de părinte, să arăți un interes autentic și constant pentru ceea ce învață și îți povestește. Această abordare suportivă îl va impulsiona să participe, să experimenteze și să se bucure de primul an de studiu, făcând ca exercițiile să fie mai eficiente.

„Copilul are nevoie de un partener de încredere în călătoria educațională, iar părintele trebuie să îi ofere sprijin emoțional și disponibilitate în toate etapele dezvoltării sale. Una dintre greșelile ce trebuie evitate este comparația – fiecare elev are un stil unic de învățare, care trebuie înțeles și abordat corespunzător pentru a-i valorifica potențialul”, menționează Adrienne Landry, director de conținut educațional în cadrul Novakid.

Conversațiile simple, utile pentru asocieri și context

Pe lângă sarcinile de la cursuri, viața de zi cu zi îi oferă micuțului nenumărate oportunități pentru a exersa și asimila limba engleză. Aceasta poate fi integrată în activități simple, ajutând la folosirea limbajului cu sens, dar și la crearea de asocieri de durată.

Pe lângă expunere, ascultarea și consecvența contribuie la dobândirea vocabularului. Chiar și câteva minute pe zi în care vă bucurați de muzica preferată, citiți povești sau purtați discuții pot aduce schimbări vizibile. În plus, în funcție de lecțiile parcurse la clasă, pot fi realizate sarcini suplimentare pentru consolidarea abilităților, precum etichetarea articolelor de uz casnic cu numele lor în engleză, jocuri de rol, dar și asocierea unei imagini sau a unui obiect cu denumirea corespunzătoare.

Problemele de încredere, depășite prin expunere constantă la engleză

Pentru a depăși provocările cu care se poate confrunta juniorul în primul an de engleză, precum frustrare, lipsă de încredere sau concentrare redusă, trebuie să ai răbdare, atenție și cuvinte de încurajare.

Iată câteva exemple practice pe care le poți face împreună cu cel mic:

  • includeți lectura: citiți împreună câteva minute pe zi pentru a putea observa cuvintele în diferite contexte
  • exersați vocabularul: introduceți un cuvânt al zilei, pe care să-l utilizați în mai multe situații variate
  • învățați prin muzică: alegeți melodiile preferate și cântați împreună, pentru a perfecționa pronunția
  • folosiți jocuri: alegeți jocuri special concepute pentru învățarea englezei (Simon Says) sau transformați sarcinile în jocuri distractive

Comunicarea deschisă, o componentă importantă pentru progres

Încrederea acordată încă din primele zile de practică este esențială, iar ea trebuie să continue pe toată durata procesului educațional. Profesorii Novakid predau de la început în limba engleză, fără excepții, și folosesc metoda de răspuns fizic total (TPR). Cu ajutorul mimicii și gesturilor, aceștia prezintă conceptele, iar cei începători înțeleg fără probleme. De asemenea, fiecare reușită este apreciată de către profesori, punându-se accent pe progres, nu pe perfecțiune.

Iar pentru că exersarea după ore este deopotrivă importantă, te poți informa cu privire la aplicațiile cu meditatori AI. Un exemplu în acest sens este NovaPals, o aplicație prin intermediul căreia copiii pot comunica deschis în engleză cu personaje prietenoase, care se adaptează nivelului lor de pregătire.

Progresul educațional nu depinde însă doar de asimilarea noțiunilor într-o manieră plăcută, ci și de încrederea acordată de părinți și sprijinul constant de la profesori. Dacă ești curios să afli cum sunt tratate aceste aspecte de Novakid, îl poți înscrie pe copil la o lecție de probă gratuită.

Despre Novakid

Novakid este o platformă digitală de ultimă generație pentru învățarea limbii engleze, dedicată copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, care oferă lecții individuale și în grupuri mici. Aceasta are peste 3.700 de profesori vorbitori nativi, dar și o aplicație de învățare cu jocuri pentru autoexersare. Programa de învățare bazată pe tehnici de gamificare, aliniată la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), folosește imersiunea, gamificarea și metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a dezvolta abilități de comunicare în viața reală – concentrându-se pe vorbire și rezolvarea problemelor mai degrabă decât pe memorare.

Platforma este prietenoasă cu juniorii, oferind lecții interactive și 3D, precum și o monitorizare a progresului prin inteligență artificială, care adaptează învățarea la nivelul, ritmul și interesele fiecărui copil. O abordare centrată pe învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) conectează limba engleză cu materiile școlare, sprijinind fluența naturală și dezvoltarea bilingvă timpurie.
Până în ianuarie 2026, peste 1,1 milioane de copii au încercat lecțiile Novakid, peste 940.000 de familii din peste 50 de țări având încredere în platformă. Novakid este evaluată cu 4,7/5 pe Trustpilot, cu un scor net de recomandare al părinților (NPS parental) de 90%.

spot_img