Dara, reprezentanta Bulgariei, a câștigat Eurovision Song Contest 2026 cu piesa „Bangaranga”, aducând țării sale primul trofeu din istoria competiției. Bulgaria a obținut un total de 516 puncte, devansând Israelul, clasat pe locul al doilea cu 343 de puncte, și România, care a încheiat competiția pe poziția a treia, cu 296 de puncte.
Australia s-a clasat pe locul patru, cu 287 de puncte, iar Italia pe locul cinci, cu 281 de puncte. Regatul Unit a încheiat competiția pe ultimul loc.
Finlanda, considerată favorita caselor de pariuri pe parcursul întregului sezon Eurovision, a terminat competiția abia pe locul al șaselea.
„Bangaranga luptă cu demonii moderni din interiorul nostru”
Momentul pregătit de Bulgaria, construit ca un adevărat carusel vizual și muzical, a început în forță și și-a păstrat ritmul până la final. Prestația a captivat publicul din Wiener Stadthalle și a fost întâmpinată cu unele dintre cele mai puternice aplauze ale serii, scrie NBC News.
Dara, pe numele său complet Darina Yotova, în vârstă de 27 de ani, s-a specializat inițial în muzică populară înainte de a se orienta către muzica pop. Artista este una dintre cele mai populare cântărețe din Bulgaria și domină topurile locale, în special după lansarea celui mai recent album al său, „ADHDARA”, inspirat de diagnosticul de ADHD primit la vârsta adultă, notează News.ro.
Într-o postare publicată pe Instagram săptămâna trecută, Dara a explicat că piesa sa a fost inspirată de kukeri, personaje ritualice din tradiția bulgară despre care se spune că alungă spiritele rele.
„Bangaranga luptă cu demonii moderni din interiorul nostru. Bangaranga este momentul în care alegi iubirea în locul fricii”, a transmis artista.
Un compozitor român a contribuit la piesa care a câștigat Eurovision 2026
„Bangaranga” combină influențe de pop electronic, dance și sonorități minimaliste de club, fiind construită pentru un impact rapid pe scenă, notează Radio România.
Din echipa de creație a făcut parte și compozitorul român Cristian Tarcea, originar din Constanța, fiind totodată unul dibtre jurații selecției naționale din România.
Tarcea este activ în zona de producție pop și electronică europeană, colaborând în proiecte internaționale din industria muzicală, potrivit sursei citate.






