Garda de Coastă testează pe mare un sistem autonom cu care să detecteze dronele marine. Detalii despre TRITON

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Garda de Coastă a demarat procedurile pentru achiziționarea unor capabilități tehnice care să ofere posibilitatea detecției și monitorizării dronelor marine.

„Astfel, în primă fază, în perioada imediat următoare, va fi organizată o demonstrație tehnică în Marea Neagră privind capabilitățile de detecție, supraveghere și monitorizare ale sistemului autonom maritim TRITON, produs de Ocean Aero Inc”, transmite Ministerul de Interne.

Platforma este proiectată să fie alimentată exclusiv de energie solară și eoliană, „ceea ce îi conferă o autonomie extinsă fără a necesita combustibili fosili sau logistica unei nave cu echipaj uman”.

„Scopul acestor acțiuni este acela de a identifica cele mai bune mijloace pentru protecția apelor teritoriale ale României împotriva potențialelor riscuri de securitate”, transmit Internele.

„Testele se vor desfășura sub coordonarea specialiștilor de la Garda de Coastă, în colaborare cu alte structuri cu atribuții în domeniu.Procesul de testare se va desfășura fără a afecta siguranța navigației, respectând toate masurile de securitate necesare în acest sens”, spune ministerul.

Drone marine TRITON / Sursă: Ocean Aero

Anunțul de joi vine după ce în urmă cu trei săptămâni o dronă marină ucraineană, afectată de bruiajul Rusiei, a pătruns nedetectată în Portul Constanța unde s-a blocat și ulterior s-a autodetonat.

Incidentul de atunci a determinat ca autoritățile de la Ministerul Apărării, Transporturilor și Internelor să demareze eforturi pentru a spori capacitățile de detecție și de neutralizare a unor ținte precum dronele navale.

TRITON, drona marină care se poate scufunda singură

Oacean Aero este o companie americană ce s-a specializat în vehicule marine autonome prietenoase cu mediul.

„Explorarea oceanelor lumii în prezent este costisitoare, periculoasă și poluantă – noi suntem aici pentru a schimba această situație. Majoritatea navelor de explorare existente utilizează combustibili diesel care poluează mediul înconjurător și se folosesc de echipaje umane care se confruntă adesea cu riscuri și locuri periculoase. Acești factori limitativi au obligat industria maritimă să colecteze date mai rar și să plătească mai mult pentru acestea. Nava noastră TRITON este alimentată integral cu energie eoliană și solară, eliminând utilizarea combustibililor poluanți, și este complet autonomă, eliminând necesitatea prezenței echipajelor la bord sau în apropiere”, se arată în prezentarea oficială de pe site-ul companiei.

Produsul etalon al companiei americane este vehicului Triton, „primul și singurul vehicul autonom subacvatic și de suprafață (AUSV) din lume”

Potrivit americanilor, Triton poate naviga la suprafață și se poate scufunda în mod autonom pentru a colecta date atât deasupra, cât și sub suprafața mării și le „poate transmite de oriunde și oricând”.

Potrivit companiei, Triton poate naviga în mod autonom mai bine de 30 de zile folosindu-se de energie solară și eoliană și se poate deplasa cu viteze de până la 5 noduri marine, adică peste 9 km/h.

Sub apă, Triton poate naviga 5 zile la o viteză de 2 noduri marine, circa 3,7 km/h.

spot_img