Departamentul Justiţiei din SUA încearcă să îi oblige să depună mărturie în instanţă pe reporterii The New York Times care au scris despre problemele noului avion prezidenţial Air Force One, primit de Donald Trump cadou de la Qatar. Publicația califică demersul drept „o încercare de a împiedica publicul să afle ce se întâmplă în ţara lor”.
Administraţia Trump a emis vineri citaţii pentru mai mulţi jurnalişti de la The New York Times, după ce publicaţia a relatat în această săptămână despre problemele de securitate legate de noul avion prezidenţial Air Force One, donat de Qatar preşedintelui Donald Trump, scrie publicația, citată de News.ro.
Agenți federali la ușa jurnaliștilor
În unele cazuri, citaţiile au fost înmânate de agenţi federali care s-au prezentat la locuințele jurnaliştilor.
Citaţiile – prin care reporterii sunt obligaţi să depună mărturie miercuri în faţa unui mare juriu federal din Manhattan – reprezintă o escaladare fără precedent a eforturilor preşedintelui Trump de a ameninţa şi intimida organizaţiile de presă independente, scrie cotidianul american.
The New York Times a condamnat acţiunile administraţiei.
„Apariţia agenţilor federali la uşa reporterilor ar trebui să şocheze conştiinţa oricărui american care crede în Constituţie şi în libertatea presei pe care aceasta o protejează”, a declarat David McCraw, avocatul-şef al redacţiei NYT, într-o declaraţie transmisă vineri seară.
„Jurnaliştii noştri relatează faptele şi promovează dreptul publicului american de a şti cum funcţionează guvernul lor şi cum sunt folosiţi banii contribuabililor”, spune McCraw. „Acest act de provocare nu ar trebui privit decât ca o încercare de a împiedica publicul să afle ce se întâmplă în ţara lor, intimidând jurnaliştii pentru a-i împiedica să-şi facă meseria”, subliniază avocatul.
Citaţiile conţin puţine detalii, solicitând doar ca jurnaliştii să depună mărturie „în legătură cu o presupusă încălcare a legii penale federale”.
Citațiile pentru jurnaliștii NYT, emise de procurorul propus de Trump pentru șefia serviciilor de informaţii
Acestea au fost emise de Jay Clayton, procurorul federal din Manhattan. Clayton, care conduce unul dintre cele mai importante birouri de aplicare a legii din ţară. Recent, el a fost nominalizat de Donald Trump pentru funcţia de director al serviciilor naţionale de informaţii.
Printre jurnaliştii de la NYT care au primit citaţii se numără Julian E. Barnes, Eric Lipton, Tyler Pager şi Eric Schmitt, care au relatat că Donald Trump a părăsit Turcia cu vechiul Air Force One, ca măsură de precauţie, din motive de securitate, la insistenţa Serviciului Secret.
Joi, ziarul a relatat că noul „Air Force One”, un Boeing 747-8 donat de Qatar, nu dispune de unele dintre caracteristicile avansate de securitate ale aeronavei mai vechi, inclusiv capacităţile antirachetă. Ambele articole au citat surse care au vorbit sub condiţia anonimatului pentru a discuta chestiuni sensibile de securitate.
Înainte de publicarea articolului de miercuri, un funcţionar de rang înalt al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) a contactat ziarul pentru a solicita amânarea publicării articolului, calificând problema drept una de securitate naţională, potrivit unei persoane la curent cu conversaţia. Funcţionarul FBI a discutat cu un reporter şi cu redactorul-şef de la biroul din Washington al ziarului The New York Times.
Cerându-i-se detalii, oficialul FBI a refuzat să ofere explicaţii cu privire la problema de securitate.
Războiul Administrației Trump cu presa tradițională
Donald Trump este de mult timp un critic aspru al presei tradiţionale, consacrate. Însă, în cel de-al doilea mandat al său, a acţionat agresiv pentru a folosi puterile guvernului federal în eforturile sale de a ataca presa.
La începutul acestui an, Departamentul de Justiţie a încercat să obţină mărturii de la jurnalişti de la The Wall Street Journal şi The Washington Post. Departamentul de Justiţie a retras citaţiile după ce ambele organizaţii de presă au ripostat prin depunerea unor documente confidenţiale.
Atât administraţiile democrate, cât şi cele republicane au iniţiat anchete privind divulgarea de informaţii clasificate. Însă citaţiile îndreptate împotriva jurnaliştilor nu sunt ceva obişnuit, iar susţinătorii Primului Amendament afirmă că acestea pot descuraja activitatea de culegere a ştirilor.
În ianuarie, agenţii FBI au luat măsura neobişnuită de a percheziţiona locuinţa unei jurnaliste de la Washington Post, Hannah Natanson, în cadrul unei anchete privind modul în care un contractor al guvernului a gestionat materiale clasificate. Agenţii au confiscat telefoane, laptopuri şi un ceas inteligent după ce au executat un mandat de percheziţie. Natanson petrecuse luni de zile discutând cu angajaţi ai guvernului în timp ce lucra la un material despre eforturile administraţiei Trump de a reduce efectivul de personal federal.
The New York Times este, de altfel, parte în mai multe procese care îl implică pe Trump şi administraţia sa. Preşedintele a dat în judecată NYT anul trecut, acuzându-l de defăimare, de denigrare a reputaţiei sale şi de încercarea de a-i submina candidatura pentru 2024.
În decembrie, The Times”a dat în judecată Departamentul Apărării după ce acesta a impus restricţii reporterilor care acoperă subiecte militare. Compania a intentat din nou un proces după ce agenţia a redus accesul fizic al reporterilor la Pentagon.
În luna mai, Comisia pentru Egalitate de Şanse în Muncă a dat în judecată ziarul, acuzându-l de discriminare la angajare. Vineri, ziarul a depus o plângere de răspuns, susţinând că procesul reprezintă un act de represalii pentru modul în care a acoperit preşedinţia lui Trump. şi o încălcare a drepturilor sale garantate de Primul Amendament.






