Șeful Volkswagen s-a confruntat cu angajații nemulțumiți de concedierile masive plănuite

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Peste 10.000 de angajați de la Volkswagen s-au adunat marți la sediul producătorului auto german, unii huiduindu-l pe directorul general Oliver Blume, în timp ce acesta îi îndemna pe angajați să se ‘unească’ în spatele unui program de restructurări care ar putea elimina până la 50.000 de locuri de muncă, au declarat pentru Reuters surse prezente la întâlnire, relatează Agerpres.

Luând cuvântul la sediul central al Volkswagen, pentru prima dată de când în presă au apărut detalii despre potențiale pierderi de locuri de muncă și închideri de fabrici, Blume le-a spus angajaților că „toată lumea trebuie să se unească”, în timp ce liderii sindicali au avertizat că încrederea în echipa de conducere a fost afectată.

Planurile lui Blume, care ar dubla practic programele anterioare de reduceri de posturi, nu au reușit până acum să treacă de consiliul de supraveghere al grupului, în care reprezentanții sindicatelor și landul german Saxonia Inferioară exercită o influență puternică.

Tensiuni în timpul întâlnirii dintre șeful Volkswagen și angajați

Angajații VW s-au adunat la sediul de la Wolfsburg ținând pancarte, unii fiind nevoiți să urmărească evenimentele în sistem livestream, în afara locației arhipline, au declarat două surse prezente. Reprezentanții presei nu au avut acces la această reuniune.

„Planul nostru – pentru viitor – este cel mai mare program de transformare din istoria companiei noastre. Pentru ca acest lucru să se întâmple, toată lumea trebuie să se unească – acum”, a declarat Blume la Hala 11 de la uzina la Wolfsburg, prima oprire în turul său prin fabricile Volkswagen.

Însă o sursă a declarat că discursul CEO-ului a fost întâmpinat cu huiduieli din partea mulțimii. Muncitori purtau pancarte pe care se putea citi: „Locurile noastre de muncă nu sunt ajustări în bilanțul vostru” și „Respectul nu se negociază”, potrivit unei alte surse.

Oliver Blume, directorul executiv al Volkswagen, FOTO: Malte Ossowski/ Sven Simon / AFP / Profimedia

Vorbind în numele muncitorilor, Daniela Cavallo, liderul de sindicat de la Volkswagen, a declarat că fabricile germane sunt „o parte integrantă” a grupului, reiterându-și opoziția față de închideri.

„Încrederea noastră în consiliul de administrație al acestei companii și în special în CEO-ul său, Oliver Blume, a fost afectată. Nu este încă iremediabilă, dar totuși afectată”, a spus Daniela Cavallo, conform unor fragmente din discursul său distribuit de consiliul de întreprindere.

Șeful Volkswagen a propus concedierea a 50.000 de angajați

Presat de concurența chineză agresivă care câștigă teren în Europa, de profiturile în scădere din China și de costurile de miliarde de dolari generate de taxele vamale americane, Volkswagen se confruntă, de asemenea, cu scăderea profiturilor și cu o supracapacitate costisitoare în Europa.

În discursul său adresat angajaților, din care compania a distribuit unele fragmente, directorul general Oliver Blume a subliniat că reducerea celor 50.000 de locuri de muncă s-a bazat pe un studiu teoretic de aliniere a costurilor Volkswagen cu cele ale concurenților.

De asemenea, el a spus că, deocamdată, nu s-a luat nicio decizie cu privire la închiderea fabricilor, pe care le-a numit „ultima și cea mai scumpă soluție”.

Anterior, Blume a spus că sectorul apărării sau modelele Volkswagen destinate pieței chineze, care în prezent nu sunt disponibile în Europa, ar putea oferi soluții preferabile pentru a rezolva problema supracapacității fabricilor germane.

Conducerea grupului nu a anunțat încă niciun progres în ceea ce privește aceste propuneri, producția de automobile la uzina de la Osnabruck urmând să se încheie încă de anul viitor. Alte patru fabrici VW, de la Emden, Zwickau, Neckarsulm și Hanover, nu au perspective dincolo de 2030.

spot_img