Papa Leon al XIV-lea a primit-o vineri la Vatican pe cântăreața și scriitoarea americană Patti Smith, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun.
Întâlnirea din Palatul Apostolic i-a adus împreună pe doi nativi din Chicago: liderul Bisericii Catolice și „nașa muzicii punk” s-au născut în acest oraș american – supranumit „Windy City” („Orașul Vânturilor”) – din statul Illinois, situat în regiunea Midwest, relatează agențiile de presă DPA și Agerpres.
În 1974, Patti Smith a înregistrat primul ei single, „Hey Joe/Piss Factory” alături de Patti Smith Group.
În 1975, grupul a cunoscut succesul la nivel internațional odată cu albumul său „Horses”, care combina stilul punk-rock cu poezia recitată. Pe lângă cariera sa din muzică, Patti Smith (79 de ani) este totodată poetă, fotografă și artistă vizuală.
Recent, ea și-a construit o legătură specială cu Vaticanul prin intermediul unui proiect artistic. În luna mai, pentru a marca împlinirea unui an de când fostul cardinal Robert Francis Prevost a fost ales papă, ea a inaugurat pavilionul Vaticanului la Bienala de Artă de la Veneția.
Alături de Soundwalk Collective, ea a prezentat acolo un spectacol sonor, conceput ca un fel de rugăciune muzicală.






