Brad Pitt are doar cuvinte de laudă pentru colegul său de platou foarte special pe care l-a avut pentru filmările la „Heart of the Beast” (În inima sălbăticiei), noul său lungmetraj. Printre altele, actorul veteran își numește colegul ciobănesc german „numărul unu pe foaia de filmare” și „vedeta filmului”, relatează revista People.
Thrillerul regizat de David Ayer îl are pe actorul în vârstă de 62 de ani în rolul lui James, un fost ofițer al Forțelor Speciale al cărui avion se prăbușește într-o zonă izolată din Alaska. Însoțitorul său canin este Odin (interpretat de un câine pe nume Uber), care îl salvează pe James după prăbușire și pornește alături de el într-o călătorie de supraviețuire în sălbăticie.
„În povestea noastră, este vorba despre James și Odin în ținuturile sălbatice ale Alaskăi, iar totul se transformă într-o poveste despre supraviețuire”, a explicat actorul premiat cu Oscar într-un interviu acordat revistei People „Este cu adevărat frumos în film felul în care lucrează împreună și depind unul de celălalt”, a adăugat Brad Pitt
Odin, a insistat Pitt, este „cea mai importantă piesă a acestei povești”. „Și a fost o experiență surprinzător de specială”, a subliniat el.
Actorul din „Ocean’s Eleven” și prietenul său canin pot fi văzuți în trailer-ul lungmetrajului descurcându-se în condiții dificile în Noua Zeelandă, unde a fost filmat „Heart of the Beast”.
Noul film al lui Brad Pitt sosește în cinematografe luna viitoare
Descrierea oficială pentru „Heart of the Beast” notează despre acesta că este „un thriller de aventură intens, care explorează legătura de neînfrânt dintre un om și cel mai bun prieten al său, în timp ce aceștia înfruntă cea mai mare provocare de până acum”.
Richard Raymond, unul dintre membrii echipei de producție, a publicat luna trecută trailer-ul filmului pe pagina sa de „X” și i-a asigurat pe fani că eroul canin ajunge cu bine până la finalul poveștii.
„Toată lumea iubește un câine”, a scris el. „Este probabil singurul lucru asupra căruia întreaga lume este de acord. Așa că permiteți-mi să vă liniștesc chiar acum: câinele nu moare. Cu plăcere”, a adăugat acesta.
„Heart of the Beast”, în care mai joacă și J.K. Simmons și Anna Lambe, va fi lansat în cinematografele din România în data de 25 septembrie, concomitent cu premiera internațională.
Pitt va fi și protagonistul unui film ce va fi lansat pe Netflix anul acesta
„Heart of the Beast” va marca prima revenire a lui Pitt pe marele ecran după lungmetrajul „F1” din vara anului trecut. Acesta s-a numărat printre lungmetrajele nominalizate la Premiul Oscar pentru cel mai bun film la gala organizată în 2026 de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului.
Premiul la categoria respectivă a fost acordat însă în cele din urmă lungmetrajului „One Battle After Another” al regizorului Paul Thomas Anderson.
Printre viitoarele proiecte cinematografice ale lui Pitt se numără și revenirea în rolul lui Cliff Booth într-o continuare regizată de David Fincher a filmului „Once Upon a Time in Hollywood”, precum și „Ocean’s 14”.
Primul dintre ele, numit „The Adventures of Cliff Booth”, va avea o premieră cinematografică limitată în SUA în luna noiembrie, înainte de a fi lansat pe Netflix în data de 23 decembrie. Lungmetrajul regizat de Fincher și produs de Quentin Tarantino a avut un buget de producție de 200 de milioane de dolari și va fi foarte probabil „blockbuster”-ul propus de platforma de streaming abonaților săi în perioada Crăciunului.
„Ocean’s 14”, în schimb, este încă în fața de pre-producție și nu are un calendar de lansare în cinematografe.






