Comuna Poiana Mare, din județul Dolj, demonstrează că independența energetică se construiește etapă cu etapă. După finalizarea parcului fotovoltaic cu o putere instalată de 205 kW, care asigură independența energetică pentru Primărie și instituțiile publice, administrația locală își propune un nou obiectiv: înființarea unei comunități de energie. Cu sprijinul Cooperativei de Energie și al Coaliției pentru Energie Comunitară, Poiana Mare își dorește ca beneficiile energiei regenerabile să ajungă și la locuitori, transformând energia produsă local într-un motor pentru dezvoltarea întregii comunități.
Pentru a afla de ce Poiana Mare face acest nou pas către independența energetică și ce înseamnă înființarea unei comunități de energie pentru administrația locală și cetățeni, am stat de vorbă cu primarul comunei Poiana Mare, care ne-a explicat viziunea administrației asupra acestui proiect și beneficiile pe care le poate aduce comunității.
După investiția în parcul fotovoltaic al comunei, de ce ați decis că următorul pas este înființarea unei comunități de energie?
Finalizarea parcului fotovoltaic cu o putere instalată de 205 kW, care asigură independența energetică pentru Primărie și instituțiile publice din Poiana Mare, ne-a demonstrat că investițiile în energie regenerabilă aduc beneficii concrete pentru comunitate. Acesta este însă doar primul pas.
Ne dorim ca avantajele tranziției energetice să fie accesibile și cetățenilor, întreprinderilor locale. O comunitate de energie reprezintă o modalitate prin care producerea și utilizarea energiei pot deveni un efort comun, iar beneficiile economice și sociale să rămână în comunitate. De aceea, considerăm că înființarea unei comunități de energie este continuarea firească a investițiilor pe care le-am început.
Ce beneficii credeți că va aduce o comunitate de energie pentru locuitorii din Poiana Mare și pentru administrația locală?
O comunitate de energie poate aduce beneficii pe termen lung atât pentru locuitori, cât și pentru administrația locală. În primul rând, oferă posibilitatea unei gestionări mai eficiente a energiei produse local și poate contribui la reducerea costurilor cu energia pentru membrii comunității.
În același timp, încurajează implicarea cetățenilor în dezvoltarea locală, stimulează investițiile în surse regenerabile și crește reziliența energetică a comunei. Pentru administrația locală, înseamnă oportunitatea de a dezvolta proiecte în parteneriat cu cetățenii și mediul privat, folosind resursele locale într-un mod sustenabil și eficient.
Dolj este unul dintre județele în tranziție și va putea accesa finanțări dedicate comunităților de energie. Ce mesaj aveți pentru alte primării care iau în calcul dezvoltarea unor astfel de proiecte?
Le transmit colegilor din administrația publică locală să privească aceste oportunități cu încredere și deschidere. Finanțările dedicate județelor în tranziție reprezintă o șansă importantă de a accelera dezvoltarea locală și de a construi proiecte care aduc beneficii reale comunităților.
Comunitățile de energie nu sunt doar despre producerea energiei verzi, ci și despre colaborare, dezvoltare economică și creșterea independenței energetice la nivel local. Cu o planificare bună și cu partenerii potriviți, aceste proiecte pot deveni exemple de succes și pot contribui la dezvoltarea durabilă a localităților din România.

Apel către primării și comunități
Dacă reprezentați o primărie, o cooperativă, o organizație sau un grup de cetățeni și doriți să înființați o comunitate de energie, nu trebuie să porniți singuri pe acest drum. Apelați la Coaliția pentru Energie Comunitară, unde veți găsi expertiză, îndrumare și sprijin pentru dezvoltarea proiectelor, identificarea oportunităților de finanțare și construirea unor comunități de energie sustenabile și de succes: Home – Comunitati de energie.
Articol susținut de Coaliția pentru Energie Comunitară





